Introducere
Barth este unul sau poate chiar cel mai proemient teolog creştin evanghelic care a existat. El a încercat să realizeze ceea ce nici un teolog de pănă atunci nu a realizat. O lucrare care este de căpătâi pentru teologia evanghelică, dar care nu a ajuns să fie terminată datorită morţii sale. Dar privind faptul că el priveşte întreaga teologie ca pornind de sus şi nu de jos , reuşeşte să facă imporatantă doctrina crisologică. Prin întreaga sa lucrare se poate observa un puternic cristocentrism. Iar ceea ce eu aş dori să dezbat în această lucrare este ca să prezint ideea sa de spre persoana lui Cristos şi a lucrării Sale faţă de omenire. Poate cel mai important punct din această lucrare va fi accentul lui Barth pus pe incapabilitatea umană de a participa la salvarea sa, ceea ce este adevărat, dar numai că Barth îl situează pe Isus ca fiind persoana respinsă şi totodată aleasă. Pentru o astfel de gândire Barth este acuzat de univeraslism, în care omului îi este distrusă voinţa liberă de acţiona pentru a accepta salvarea lui Dumnezu. Şi totodată printr-o astfel de gândire vedem oarecum că Dumnezeu nu este afectat de păcatul nostru sau chiar dacă este afectat, El priveşte ca un lucru prea nesemnificativ. Totodată neagă răspunderea celui necredincios înaintea lui Dumnezeu, şi-l socoteşte absolvit de necredinţa sa, iar Dumnezeu demonstrând o impasibiliate faţă de necredinţa acestuia.
Hemeneutica lui Barth.
Hermeneutica lui Barth poate fi trasată în două direcţii: prima aşa cum Hertzog notează "a adâncit metoda istorico critică şi a suplimentato pentru cuprinderea întreagă a textului şi a subiectului". Astfel că pentru Barth Cuvântul lui Dumnezeu în totalitate se găseşte în Scriptură. Cea dea doua direcţie este că Barth nu numai că merge dincolo de criticismul istoric ci el de asemenea a văzut că este nevoie să corecteze biblica şi teoria inspiraţiei. El era preocupat pentru a accentua profunzimea cuvintelor şi le acorde o importanţă mult mai mare pe care alţi liberali au arătat-o. Pentru a se face înţeleasă această problemă pe care Barth a ridicato ea poate fi observată în două întrebări pe care le pune:
1. Este oare o continuitate a experienţei într-o lume unde schimbarea este ceva constant?
2. Este oare o continuitate între privirea lumii biblice şi privirea noastră?
Barth a ridicat cristologia la o poziţie înaltă în hermeneutica sa. Barth a adus o revigorare în teologie cu acest punct de început şi a aprins teologia biblică în ultimele decenii. În scrierile sale Barth a încercat să introducă trei principii fundamentale de hermeneutizare. Unul dintre ele, care este şi determinativ pentru teologia creştină, este principiul cristologic. Pentru Barth este clar că acest principiu guvernează toată Scriptura, aşa că Isus Cristos este claritatea Scripturii, fiecare text al Scripturii aduce mărturie despre Cristos. Mai mult prezenţa autoritară a acestui principiu în hermeneutică necesită folosirea sensului literal deoarece acest sens este totdeauna în prezenţa lui Isus Cristos. Dar este foarte interesant referirea sau înţelegerea lui Barth cu privire la Cristos, sau mai exact la umanitatea Lui, în care nu găsea nimic remarcabil. "Isus Cristos este Învăţătorul din Nazaret, dar informaţiile istorice sunt foarte greu de găsit, însă chiar dacă ar fi găsite, activitatea Lui este relativ modestă comparativ cu a altor fondatori religioşi, chiar în comparaţie cu reprezentanţii ulteriori ai propriei Sale religii" .
Un al doilea principiu fundamental al hermeneuticii lui Barth, este principiul totalităţii. Acest principiu dezvăluie faptul că Scriptura este martoră Bisericii dinspre Cuvântul lui Dumnezeu . Şi un al treilea principiu fundamental al hermeneutici lui Barth este principiul credinţei. Astfel că cele două principii de dinaintea acestuia sunt introduse implicit în el. Credinţa este principiul hermeneuticii sine qua non pentru Biserică. Toată această hermeneutică a lui Barth este una care vrea să arate că Scriptura se explică prin ea însăşi şi care poartă în ea însăşi o puternică interpretare teologică.
Pentru Barth putem considera că Scriptura avea un rol important în înţelegere lumii "Ce ne oferă Scriptura spre o înţelegere a înţelesului lumii?" "Ce am putea cunoaşte şi cu această cunoaştere să avem tot odată pe cea a lumii?" Iar ceea ce Barth realizează este faptul că Scriptura îţi oferă cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea aceasta îţi oferă o cunoaştere a lucrurilor particulare. Iar partea noastră pentru a confirma este ca noi să o aplicăm în viaţa noastră. Aceasta nu este o înţelegere aparte de celelalte, ci ea este ca şi celelalte doar că toate sunt incluse în această una singură. "Este înţelegerea prin excelenţă fără rivali şi provocări... Astfel că putem spune că, cunoaşterea lui Dumnezeu este aşa de simplă şi comprehensivă dar totuşi atât de complicată...Totodată toată cunoaşterea pe care noi o posedăm îşi are originea în cunoaşterea lui Dumnezeu." "Dar cunoaşterea lui Dumnezeu nu este o posibilitate prin care putem sau mai rău să nu o putem aplica în căutarea noastră pentru o înţelegere a lumii; este mai mult o presupoziţie pe baza căruia conştienţa sau inconştienţa căutărilor noastre pentru înţelegere sunt realizate." Aşa că cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor despre care Biblia ne vorbeşte este premiza întregii noastre vieţi şi gândiri.
Persoana lui Isus Cristos
Întreaga teologie a lui Barth este o teologie a lui Cristos, dezvăluită de un accentuat cristocentrism, şi câteodată chiar foarte bun. El a urmat exemplul conciliilor ecumenice, în special Niceea şi Calcedon şi a pus un aspect cristocentric teologiei sale deoarece Biserica trebuie să-şi formuleze înţelegerea lui Isus ca şi o întrupare a revelaţiei Biblice, a relaţiei lui Dumnezeu cu umanitatea şi invers. Pentru Barth întreaga Dunezeire şi întreaga omenire este prezentă în persoana lui Isus Cristos. Dumnezeu pe deoparte nu a ales să locuiască departe de Isus Cristos. Dumnezeul în care îşi manifestă creştinii încrederea este o realitate a credinţei creştine în Isus Cristos. Adică Dumnezeu a ales să fie prezent în şi pentru Isus, adică să fie prezent pentru noi şi cu noi. Un lucru foarte important este că Isus Cristos nu acţionează într-o atitudine în care Dumnezeu nu este inclus, chiar dacă El acţionează cu conştienţa lui Dumenzeu, asta nu înseamnă că i-ar fi restrânsă voinţa, ci toate acţiunile pe care le întreprinde nu sunt izolate sau narcisiste, ci El comunică cu Dumnezeu. Isus într-un mod deplin este atât pentru noi cât şi cu noi şi cu Dumnezeu. Iar mesajul central al lui Isus Cristos este că în plinătatea dragostei Sale divine, gloriei şi puterii este liber să fie cu noi şi pentru noi, tot astfel şi umanitatea cuprinsă de harul lui Dumnezeu este liberă să fie cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, astfel că noi în această libertate pentru Dumnezeu, suntem liberi să fim cu El şi pentru El sau să fim cu noi sau pentru noi înşine.
Alegerea lui Isus Cristos
Cel mai puternic paragraf despre alegerea lui Cristos se întâlneşte chiar la începutul secţiunii despre care Barth ne vorbeşte.
"Alegerea harului este începerea eternă a lucrării lui Dumnezeu prin Isus Cristos. În Isus Cristos, Dumnezeu în libertatea harului Său l-a hotărât pe El însuşi pentru omul păcătos şi pe omul păcătos pentru El însuşi. El astfel este capabil să ia asupra Lui însuşi respingerea omului, cu toate consecinţele ei şi a ales pe om să participe în gloria Sa"
Pe baza unor texte din Noul Testament, ca de exemplu cum sunt: Ioan 1:1-2, Ef. 1:4 şi alte texte relevante, Barth îşi dezvoltă doctrina sa despre alegere. Tot ceea ce vrea Barth vrea să realizeze, este să arate că Isus Cristos este etern unul cu Dumnezeu în unitatea Dumnezeirii, şi este greşit a discuta de voia alegerii lui Dumnezeu separat de Isus Cristos, care este unul cu Dumnezeu din eternitate. Toată alegerea universului depinde de această relaţie dintre Dumnezeu şi Isus Cristos "astfel că în toată munca Lui ca şi unul care reconciliază lumea cu El însuşi, Dumnezeu este unul singur care acţionează în Isus Cristos; şi nu numai ca unul care acţionează în Isus Cristos ci unul care din veşnicie a plănuit şi a ordonat că El trebuie să acţioneze în Isus Cristos." Astfel că pentru Barth această doctrină în esenţa ei ne vorbeşte despre decizia Dumnezeului triunic de a realiza scopul salvator în lume prin cuvântul Său, adică prin Fiul Său.
"...Isus Cristos El însuşi este alegerea divină a harului. Pentru acest motiv El este Cuvântul lui Dumnezeu, decretul lui Dumnezeu şi începutul lui Dumnezeu, El este astfel în totalitate comprehensiv şi absolut în El însuşi, împachetând în El însuşi autonomia tuturor cuvintelor şi decretelor şi începuturilor"
În toată această doctrină a alegerii Barth îşi bazează întreaga lui concepţie pe trei înţelesuri, care toate vorbesc despre predestinare ca şi principiul sau cheia dogmei, despre reconciliere sau seteriologie. Un prim înţeles este acela de a lăsa ca predestinarea să urmeze imediat cristologia. Din acest punct se poate continua lucrarea Duhului Sfânt în credincioşi într-un mod individual, şi în interiorul Bisericii într-un mod universal. Potrivit cu această prezentare a doctrinei despre alegere ajungem la climaxul acelei activităţi care începe cu Dumnezeu şi este completă în persoana lui Isus Cristos, baza salvării la care Dumnezeu muncise, şi în care noi ne uităm înainte la statutul creştinului şi al Bisericii, unde această salvare este aplicată pentru noi.
Un al doilea înţeles este acela că indirect sau indirect uneşte doctrina alegerii cu cea a păcatului. În acest caz îi va fi dată prioritate doctrinei despre Cristos la fel de bie ca şi peste soteriologie, având aceiaşi poziţie cu doctrina reconcilierii, la fel ca şi în principul prim. Cel de al treilea înţeles a doctrinei alegerii ca şi cheie a doctrinei reconcilierii este ca să facem pe cea dintâi consumarea celei de a doua, introducând-o nu în mijlocul sau la început, ci ca şi un ultim şi decisiv cuvânt, care adăposteşte cunoaşterea adiţională a tuturor ce au fost înainte . Astfel că doctrina alegerii este expresia finală şi necesară a doctrinei evanghelice despre har, acest lucru trebuie să susţină cele trei înţelesuri ale lui Barth. Deci pentru prezentarea doctrinei despre alegere noi trebuie să e uităm înapoi caracterizând din nou misterul şi înţelegerea şi scopul acestui mister. Nu există nici o îndoială că doctrina alegerii trebuie înţeleasă ca un cuvânt final, iar fiind prezent înaintea noastră poate fi prezentat, ea poate fi prezentată ca un prim cuvânt. Doctrina alegerii astfel este mult mai semnificativă deccât a avea cunoştiinţă, ea contribuie mult mai mult decât atât, ca neputând fi privită ca şi un rezultat ulterior cunoaşterii şi a experienţei. . Iar această doctrină nu trebuie privită cu superficialitate, este am putea spune o înjosire a întregii teologii, dacă nu am privi această doctrină aşa cum se cuvine. Ea are acest merit deoarece nu este o acţiune a omului, ci o acţiune desăvârşită a lui Dumnezeu. Ea este o însumare a Evangheliei, deoarece toate cuvintele ne vorbesc despre faptul că Dumnezeu a ales omul şi că Dumnezeu este om, unul care-l iubeşte în libertate nefiind constrâns de nimic. Astfel ajungând la ceea ce Barth spune în legătură cu persoana şi lucrarea lui Cristos: Isus Cristos fiind Dumnezeu ales, şi totodată omul ales.

Isus Dumnezeu ales
Dumnezeu este revelat oamenilor şi totodată această revelaţie este realizată prin Cristos. Cristos datorită acestui lucru El nu împărtăşeşte doar o parte din Dumnezeirea triunică, ci El împărtăşeşte întreaga Dumnezeire, în El manifestându-se libertatea lui Dumnezeu faţă de om. Astfel că întruparea este specială numai Fiului, dar în aceasta se realizeză miracolul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt devin carne, devin cunoscuţi omenirii prin acest Cristos. De aceea pentru Barth este de ne conceput a vorbi separat de persoana lui Isus Cristos. Acesta este punctul sau doctrina prin care se depărtează de istorie, deoarece el vede aceasta într-un mod riguros, într-un mod foarte serios că Dumnezeu în decretul Său l-a ales pe Isus Cristos Iar astfel nu este corect a vorbi despre alegere ca şi o manifestare a voii alegătoare a lui Dumnezeu .
Isus ca Dumnezeu ales a fost punctul crucial în sfera istoriei dinaintea creaţiei, el a fost subiectul activ al alegerii lui Dumnezeu în unicitatea Lui cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Mai mult acest decret al alegerii în care Fiul participă, constă în faptul acesta ca un act al autodeterminării necondiţionate Dumnezeu a poruncit ca El însuţi să fie purtătorul numelui lui Isus Cristos. Deci ceea ce am putea observa este faptul că "la început înainte de creaţie, de timp, şi spaţiu aşa cum cunoaştem noi, înainte ca să fie orice realitate distinctă de Dumnezeu (care putea să fie obiectului dragostei noastre), faţă de care să-şi arate dragostea şi de a-i acorda libertatea, Dumnezeu anticipase în El însuşi ca ţintă înţelegerii întregului plan cu Universul încă neexistent, poate fi făcut prin Fiul Său, care va fi îndurător faţă de om, unindu-se El însuşi cu omul.
Astfel putem vedea în comparaţie cu dogma calvină, şi cu cea luterană că această idee pe care Barth o are este într-o atitudine polemică cu ideea tradiţională decretum absolutum, ideea care ne dă nu înţeles mai bun al alegerii lui Dumnezeu. Tradiţional este crezut că Dumnezeu a făcut o decizie care există în veşnicie şi care este ascunsă de noi. Atunci se pune întrebarea De ce şi cum a făcut Dumnezeu decizia, El a ştiut că nu avem permisiunea să-l cunoaştem singuri?. Calviniştii spun dar că decizia lui Dumnezeu este bazată pe suporturile care sunt drepte şi adecvate, deşi sunt îndepărtate de înţelegerea noastră. Luteranii încearcă să ne consoleze că această decizie este determinată de bunătatea generală a lui Dumnezeu îndreptată spre noi. În fiecare caz se poate vedea asigurarea alegerii deoarece Dumnezeul ales este necunoscut nouă. În cercetarea asigurării cei ce se sprijină pe doctrina tradiţională decretum mobile inevitabil vor găsi baza siguranţei unei cunoaşteri pretinse a secretului pe baza căruia este realizat decretul divin, sau, cu siguranţă lucrarea credinţei a cărei existenţă presupune a o confirmare directă a credinţei şi o confirmare indirectă alegerii. Dar Barth oarecum ne încurajează, şi că noi nu trebuie să ne îndoim de nimic că totul depinde de El, astfel că nu există în gândirea lui Barth nici un decretum absolutum. Ci tot ceea ce există împreună este voia lui Cristos care este identică sau nu se diferenţiază de voia lui Dumnezeu. Aşa că Isus ne face cunoscut alegerea noastră ca şi o alegere care este făcută de către El. El, Isus este Cel care ne-a ales şi acest lucru nu ne poate duce la îndoiala dacă suntem sau nu aleşi de El pentru că El pe toţi ne-a ales. Astfel că prin această decizie pe care Dumnezeu noi putem cunoaşte cu certitudine că suntem aleşi şi că nimic nu ne poate depărta de la faptul că suntem aleşi de Dumnezeu. Iar ceea ce este foarte important este că această idee îl vedem pe Cristos ca fiind de la începuturi că este o alegere veşnică care ne îndreaptă privirea spre Dumnezeu om făcut în El însuşi, în eternitatea lui pretemporală şi legământul harului între dumnzeu şi om, a cărei stabilire şi împlinire în timp au fost determinate de această alegere.
Vedem dar astfel că această alegere are un impact asupra creaţiei sau mai mult este că pe baza acestei alegeri se derulează creaţia. Toată concepţia, că Isus a fost la început cu Dumnezeu arată în sensul că toată creaţia şi istoria a fost în planul şi decretul lui Dumnezeu. dar poate cel mai important este că El a fost primul şi singurul născut dintre toate creaturile, aceasta arătând că Isus este însuşi planul Lui Dumnezeu şi decretul Său, El însuşi este decizia divină cu privire asupra întregii creaţii şi istoriei a cărei cuprins este deja determinat. Dar această însuşire a lui Cristos nu se opreşte doar la El şi la un obiect al bunei plăceri a lui Dumnezeu, ci El este mult mai importat, El fiind singurul obiect al acestei bune plăceri, adică voia lui Dumnezeu în acţiune. El nu este doar cel ce face reconcilierea, ci El este reconcilierea însăşi, Cristos este acţiune
Isus Cristos Omul ales.
Prin această ideea Barth exprimă ceea ce teologii ortodoxşi pe baza pasajului din
1 Petru 1:20, unde Isus Cristos este ales de către Dumnezeu pentru salvarea noastră. Oricum Barth de şi nu exclude înţelegerea ortodoxă, însemnând cu totul ceva nou şi diferit când el spune că Isus Cristos este Dumnezeul ales. Această afirmaţie schimbă obiectul alegerii, ea neagă faptul că posteritatea lui Adam este obiectul alegerii şi afirmă că obiectul propriu al alegerii este Isus Cristos. Dar ceea ce face ca această afirmaţie să fie diferită faţă de cea de a doua este faptul că ea îl prezintă pe Cristos într-o postură determinată de timp sau istorie. Această expresie astfel ne vorbeşte despre faptul că Cristos în umanitatea Lui, El a fost omul ales, arătând diferenţa faptului că în virtutea divinităţii Sale, El fuses numit ca Domn, şi capul tuturor lucrurilor. El este organul, sau instrumentul întregii alegeri a lui Dumnezeu, şi a revelaţiei şi a reflexiei alegerii celor care au fost aleşi în El. Dar ceea ce este foarte important este că aceste caracteristici care se completează una pe cealaltă , deoarece el ca Fiu al lui Dumnezeu în unicitate cu Fiul omului este ales din toţi vecii. "Fără prima afirmaţie nu putem păstra nici o poziţie. Pentru că atunci cum poate să demonstreze putere şi autoritate ca fiind Domn cap al tuturor şi cum se poate ca toţi aceştia să fie aleşi în El, şi cum pot să vadă în alegere lor că El este primul ales, şi cum poate găsi siguranţă în alegere Lui dacă el este doar obiectul şi nu şi subiectul alegrii, dacă El este o creatură aleasă şi nu Creator ales." . Privind noi ca şi oameni este greu de conceput să vezi ca, sau să crezi că o creatură ar putea realiza alegerea, cum am putea să credem că alte creaturi pot fi alese sau să numească creatură autoritară. Dar Barth intervine în acest moment şi îşi susţine afirmaţia sa că Isus nu este o creatură ci El este Creatorul, iar ca şi creator are capacitatea de a se identifica cu creatura, pe baza mărturiei pe care o dă Scriptura, aşa dar că aceasta conţine pentru Barth cea mai veridică mărturie că Cristos a aplicat în Fiinţa Lui nu numai caracterul de singurul Creator. Iar toată această conexiune între cele două idei (Isus Dumnezeu ales şi Isus om ales) se naşte o a doua afirmaţie că prin Isus se face alegerea fiecărui om.
"Afirmaţia aceasta ne spune că înainte de crearea tututor lucrurilor, venirea lor în fiinţă a avut loc decizia divină, având ca şi obiect al ei şi ca şi conţinut existenţa acestei fiinţe create, omul creat Isus din Nazaret, şi lucrarea Lui, moartea Lui, smerirea Lui, înălaţarea Lui supunerea Sa şi meritul Său ... Ne spune că în acest om decizia divină are ca obiect şi conţinut realizarea legământului cu omul şi salvarea lui."
Toată aceată lucrare fiind reală în El, în persoana, în voia, în propria Lui decizie divină, în baza deciziei lui Dumnezeu pe care El o împlineşte asupra fiecărui om.
Astfel dar Barth reuşeşte să facă diferenţa între cele două carteristici a lucrării lui Cristos, aşa dar că El nu este doar un om ales, ci un om ales în care alţii sunt aleşi. Iar Barth continuă spre a-şi susţie aceste lucruri prin trei implicaţi specifice:
- prima este că harul alegerii lui Cristos ne arată că Dumnezeu este îndurător, de la începutul tutror lucrurilor întreprinse faţă de noi. Iar pentru noi cei aleşi în Cristos înseamnă participare la haru Dumnezeului ales în creaţia Lui şi în înfiere Lui
- a doua, alegerea lui Cristos este specifică alegerii Sale datorită supunerii şi suferinţei pe care trebuia să o îndeplinească. Iar aceasta arat spre noi că ceea ce merităm este mânie, judecată, respingere, dar Isus ca şi un răscumpărător, acceptă acestea trei, mînia, judecata şi respigerea
- a teia, arată că în virtutea credincioşiei lui Cristos faţă de Dumnezeu şi a lui Dumnezeu faţă de El (Isus), alegerea celorlalţi în El înseamnă într-un mod concret încredinţarea în El. Alegerea putând fi descrisă astfel ca şi o alegere a credinţaei în El, care se concretizează în a-l vedea şi a-l iubi pe Fiul lui Dumnezeu, preotul şi jertfa.
Pentru cine a murit Cristos
În gândirea cu Barth evenmentul suprem al trăirii lui dumnezeu în lume a fost crucea lui Cristos, prin care Fiul lui Dumnezeu merge "într-o ţară îndepărtată" pentru a lua asupra lui ănsuşi mânia lui Dumnezeu şi respingerea, pe care de altfel o merita umanitatea păcătoasă. Astfel dar că Isus este cel ales dar nu numai atât El este şicel respins, toate fiinţele umane fiid incluse în el şi reprezentate de El. "Respingerea lui Dumnezeu pe care toţi oamenii şi-au creat-o, mânia lui Dumnezeu sub care toţi oamenii au căzut, moartea faţă de care toţi trebuie să moară, Dragostea lui Dumnezeu pentru oamnei îi transeferă în eternitate cu El, în care El îi iubeşte şi i-a ales" . Ceea ce Barth ajunge ca să vadă în Cristos sau mai clar în caracteristica lui ca şi Om ales, este că în toată aceast El poartă în Sine toată vina păcatului omlui şi nu numai dar că toţi fie că nu cred fie că cred, fie că ştiu sau că nu ştiu ei sunt răscumpăraţi de jertfa Sa. Dacă am sta să privim am vedea că Scriptura îi susţine ideea lui despre faptul că El este repreyentarea întregii umanităţi înaintea lui Dumnezeu, sau că El se făcuse "păcat pentru noi". Prin aceasta Barth lansează şi accentueazăpoate mai mult ideea incapabilităţii umane de a realiza ceva pentru mântuire sa. Astfel că Isus realizase totul ca omlu să poată să fie în părtăşie cu Dumnezeu, şi aceatsa doar "în El" în acţiunea Sa, în Fiinţa Sa,s-arealizat.
Dar ceea ce ne face să ne îndepărtăm şi să nu acceptăm o parte a doctrinei alegerii, este atribuirea lui Isus o funcţie care nu-i este biblic corectă, şi care nu-l caraterizeazăca şi un răscumpărător. Aceste lucruri fiind ideea că moartea lui Cristos trece dincolo de credinţa şi voinţa umană. Prin această concepţie Barth prezintă un univeraslism în doctrina sa, şi de care este atacat de mulţi teologi. Barht încearcă să reformeye ceea ce reformatorii au numit predestinare. El nu putea să conceapă faptul că Dumnezeu a realiyat predstinarea la moarte veşnică. Nu putea vedea că Dumneyeu poate să realizeze astfel de lucruri deoarce acestea nu-l caracterizează ca un Dumnezeu al dragostei, şi unul care şi-o manifestă faţă de oameni ca să-i răscumpere. Barth a ajuns să găsească serioase gafări în teologia reformatorilor a decretuli dublu a predestiării ca şi o expresie abstractă a suverantătţii lui Dumnezeu fără a privi la dragostea lui divină deoarece nu au accentuat destul învăţătura Scripturii unde cel ales era Cristos, dar ei în schimb l-au redus pe Cristos la o oarecare înţelegere pentr realizarea alegerii divin, şi plasând respingerea ca o pedeapsă divină. Astfel că pentru Barth se elimină orice concept de predestinare la condamnare a umanităţii, singurul care este predstinat la condamnare este Isus Cristos, care din veşnicie a avut plăcerea şi dorinţa de a amuri pentru noi. Isus Cristos întruchipeayă dubla predestinare, el este singura persoană care putea fi respinsă, iar singura care totodată putea fi aleasă, iar alegerea aceasta face ca în El toţi să fim aleşi. Astfel ajungem la importanţa negată a coştienţei omului de şti şi de acţiona conform răscumpărării aduse de Dumnezu prin Cristos. Aici se anulează credinţa omului, şi a deciziei lui personale de a se supune harului lui Dumnezeu. Dar pentru barth decizia are loc într-o sferă obiectivă şi nu într-o sferă subiectivă. Astfel că decizia afost făcută în isus cristos pentru totţi oamnenii, chiar dacă ei cred, chiar dacă nu cred, şi chiar dacă cunoasc sau nu. Ei sunt cde fapt într-o furtună de mare şi par că o săpiară dar ei în realitate nu sunt în mare. Atunci se pune întrebarea omul mai simte remuşcarea păcatului dacă îi este impusă această răscumpărare? Omul care este cu adevărat convertit de răscupărarea lui Cristos este cel acre se sfiinţşte şi care continuă să se întoarcă cu faţa spre Dumnezeu în tr-un mod comtinuu, dar astfel nu am vedea cum ar putea realiza un om care nu cunşte valoarea răscumpărării pe care o aduce Cristos. Unde este credinţa dacă omul nu vrea să accepte suveranitate lui Dumnezeu în respingerea lui Cristos? Dar pentru Barth tranziţia de la necredinţă la credinţă nu este o tranziţiei de la a fi pierdut la a fi salvat. Acest punct nici nu există atât timp cât există această ideea de a nu fu pierdut. Atunci Dumnezeu nu a fost afectat de păcatul omului în Grădina Edenului, dacă pentru El nu există termenul de om pierdut? Acest lucru este prea greu de acceptat deoarece se ştie că Dunmezeu a fost afectat de păcatul omului în Grădina Edenului, şi că pacatul pune un zid de despărţire între om şi Dumnezeu. Da este adevărat că jertfa lui Cristos nimiceşte păcatele omuli dar ea nu este necunoscută omului.
Dar Barth ceea ce nu acceptă este faptul că în Noul Testament, sau mesajul acestuia arată spre o participare alaăturată între Cristos şi crdinţă, Justifacre şi credinţă, toate acestea merg împreună una cu cealaltă şi ambele sunt la acelaşi nivel "Unde nu este credinţă, Cristos nu este acolo, unde nu este credinşă, nu este de asemena salavare în Cristos." . În toată această Barth ia o direcţie total înversă pe care Augustin o are, care vede din Scriptură că există două feluri de persoane la judecată la judecată, acei care vor fi salvaţi şi cei care vor fi condamnaţi, aceasta făcând-o doar pe baza unei speculaţii. Dar Karl Barth nu acceptă această direcţie, ci el prin ceea ce afirmă am putea înţelege că în transferu acesta al salvării oferă credinţă necredincioşilor, părăsind astfel suportul revelaţiei biblice, şi trage o concluzie logică care este pentru el seamănă a fi mai mult o iluminare.
Dacă ne-am uita la această vdere pe care o are Barth am observa de asemenea că punctul de cotitură nu este unul real, pentru că alegerea înseamnă că toate au avut loc în sfera preexistentă. Dar pe când punctul de cotitură în evenimentul istoric depinde de necredincios care experimentează o schimbare a minţii şi a inimii care-l conduce la credinţă. Iar dacă răspinsul credinţei nu este unul serios atunci salvarea prin Cristos nu este o realitate a morţii Sale.
Concluzii
Ceea ce este foarte accentuat în toată această doctrină a lui Barth este importaţa pentru el a persoanei şi poate mult mai mult cea a lucrării lui Cristos. În aceasta parte se descoperă cea mai frumoasă parte a lucrării sale de teologie, aceasta face teologia lui Barth aşa de frumoasă. Este foarte accentuată această doctrină datorită limbajului plin de emoţie pe care-l are. Vedem importanţa lui Cristos în teologie, nimic nu ar ieşi corect nici o doctrină corect fără existenţa acesteia. Toată această doctrină adună pe toate celelalte într-o unitate care poate fi înţeleasă corect. Dar nu s-ar putea accepta faptul că această doctrină dă o intrare liberă universalismului.