O parte foarte importantă din lucrarea unui slujitor al lui Dumnezeu este aceea de a cunoaşte oamenii. Noi trebuie să cunoaştem starea celui care se află înaintea noastră. Pe ce se bazează tăria lui şi cît este de puternic? Ascunde oare el ceva? Care este starea lui reală? Ce a spus el şi ce a lăsat nerostit? Care este caracteristica lui? Este umilinţa lui reală sau falsă? Este încăpăţînat sau mîndru? Eficienţa slujirii cuiva depinde de cunoaşterea stării spirituale a oamenilor. Duhul Sfînt ne face de cunoscut starea oamenilor în duhul nostru, ajutîndu-ne astfel să rostim cuvintele potrivite.

   În cele patru Evangheluii, Domnul S-a adresat persoanei din faţa Lui folosind cuvinte potrivite de fiecare dată. El i-a vorbit femeii samaritence despre "apa vie", dar lui Nicodim i-a vorbit despre "naşterea din nou". Nu i-ar fi vorbit niciodată femeii samaritene despre "naşterea din nou", nici nu i-ar fi vorbit lui Nicodim despre "apa vie". Cît de adecvate au fost cuvintele Lui! Pe unii i-a chemat, în timp ce altora, care crezuseră în El, le-a spus: "Ia-ţi crucea". Celor care au îndrăznit să-L urmeze le-a cerut să socotească bine preţul, iar celor care au vrut să-şi amîne venirea, le-a spus: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii". Toate acest diferenţe se datorează faptului că Domnul cunoştea pe fiecare dintre ei. Fie că era ispitit sau nu, cuvintele Lui erau întotdeauna potrivite şi eficiente. În etapa de la început a slujirii noastre, Îl urmăm pe Domnul de la distanţă. Domnul slavei, care face lucrări minunate, este cu mult înaintea noastră. Noi Îl urmăm de departe; totuşi Îl urmăm. Trebuie să învăţăm să cunoaştem oamenii încetul cu încetul. Cînd sufletele sunt încredinţate în grija unui frate tînăr, el nu are înţelepciunea de a discerne, în schimb are un singur subiect care îi place deosebit de mult. Cu oricine s-ar întîlni, el îi dă aceeaşi învăţătură. Este asemenea unui medic care prescrie aceeaşi reţetă, indiferent de boală. El trebuie să ajungă să cunoască complexitatea fiinţelor umane. Nu se poate aştepta să folosească un singur subiect de natură spirituală pentru a vindeca orice fel de stare. În astfel de situaţii, o minte ascuţită este la fel de nefolositoare pentru a discerne starea spirituală a oamenilor ca şi o minte obtuză. Primul lucru pe care un slujitor trebuie să îl înveţe este acela de a afla nevoile oamenilor. Ceea ce oamenii spun s-ar putea să nu fie vrednic de crezare. Unul care este bolnav nu poate relata nimic altceva decît simptomele sale; medicul trebuie să stabilească diagnosticul. Cînd cel bolnav vorbeşte despre nevoile sale, s-ar putea să greşească. Totuşi, cei care au studiat fiziologia pot diagnostica relativ uşor starea reală a oamenilor cînd sintetizează diferitele simptome. Nu forţa un pacient să creadă într-o boală pe care nu o are. Numai o persoană subiectivă va insista să-şi impună decizia. Noi avem nevoie să învăţăm înaintea lui Dumnezeu cum să diagnosticăm un pacient, cum să aflăm starea lui spirituală reală. Dacă ştiu că nu sunt capabil să-l ajut, atunci trebuie să mă rog pentru el. Dacă o situaţie mă depăşeşte, este dincolo de putere atunci n-ar trebui să pretind că sunt în stare să o rezolv. Uneori sunt în stare să ajut, caz în care trebuie să fac tot ce-mi stă în putinţă; altfel, trebuie să învăţ să mă rog. Trebuie să Îi cer Domnului să se îndure de mine, din cauză că nu am învăţat bine lecţia. Fără-ndoială, atunci cînd apar probleme în trupul lui Cristos sau printre conlucrători, e nevoie ca alţi fraţi şi surori să vină şi să ajute. Însă, în situaţii de acest gen, cei care sunt străini nu au cum să ajute. Vieţile spirituale ale multora vor fi afectate dacă eu insist ca ei să accepte opinia mea subiectivă, fără niciun ajutor obiectiv.

   Dacă vrem să fim de folos copiilor lui Dumnezeu, avem responsabilitatea de a învăţa să descoperim nevoile spirituale ale oamenilor.