Dragostea dintîi

   Ea, mai ales ea, dragostea nu vine forţat, la comandă, nici dacă -  şi mai ales dacă -  este speriată de ameninţările întunericului.

   Am trecut  personal aceste situaţii şi sunt convinsă căci fiecare dintre noi a trecut pe acelaşi drum.

   M-am luptat (dar cu morile de vînt) la începutul călătoriei mele spre cer, cu stările de neîncredere, tristeţe, după ''marile victorii sufleteşti'' în urma botezului, acelea de a nu fi după voia Domnului, de a fi tristă, şi cîteodată chiar fără motiv!

   Au fost timpi de autocondamnare, de lipsă de respect faţă de mine (căci nu sunt în stare să menţin aşa minunat dar în inima mea atît de schimbătoare).

   Atunci, după un anumit timp, am fost îndemnată de Duhul Sfînt, să mă uit în Cuvînt şi să cercetez mai psihologic (de aproape) viaţa fiecărui ucenic, care-şi ducea viaţa lîngă Mîntuitor în acelaşi loc, timp, sub călăuzirea Lui.

   Am observat căci Domnul nu face ''corecţii'' dureroase şi emoţional-distrugătoare asupra celor din jur. I-a chemat din dragoste! El i-a chemat cu un anumit scop: să-i facă ''pescari de oameni'', să le spună despre Iubirea Cerească.

   Atiudinea lor era tot atît de naturală ca şi a noastră; erau trişti, veseli, bucuroşi, supăraţi, fără să se facă aluzie la starea inimilor faţă de Mîntuitor.

  Nu poţi duce o Evanghelie plină de Iubire şi să-ţi ascunzi vînătăile sufleteşti  să nu fie ''simţite, văzute''. Noi nu suntem animale de tracţiune sau sclavi neeliberaţi! Suntem fii de Dumnezeu Iubitor, Răscumpărător, suntem Copiii Lui.

   Dragostea, este medicamentul, alifia, ce ţine releaţia dintre El şi noi prin Puterea Duhului Sfînt.

   Dacă am ajuns la  acest consens, trebuie să conştientizăm valoarea noastră în faţa Domnului, atunci lăsăm să se răsfrîngă asupra noastră toată dragostea Lui!

   Să intre şi să trăiască în noi!

   Să ne inunde, să ne copleşească!

   Atunci vom fi siguri căci suntem ''preaiubiţii Lui'' fără teamă, fără strîngeri de inimi: ''Mă iubeşte, nu mă iubeşte! ''

   Cred căci este maturitatea dragostei dintre El şi noi, cînd nu-L mai întrebăm ''tremurînd'' în fiecare clipă: "Doamne, mă iubeşti?"

   - Da, tu ştii căci te iubesc?

   Nu de dragoste emoţională este nevoie, ci de curăţirea  inimii, pentru a lăsa să curgă fluxul Iubirii Lui Dumnezeieşti. Am luat acest tablou din viaţa mea, căci l-am experimentat şi pot să-l explic cel mai bine.

   Apoi, m-am gîndit: În fiecare clipă a vieţii de căsătorie, soţul meu sau eu, ne spunem reciproc "Te iubesc!"? Nici vorbă!

   Emoţiile acestei propoziţii sunt cuprinse în toate faptele vieţii de familie, împreună, de-a lungul timpului şi în baza legămîntului luat unul faţă de celălalt.

   De aceea, cred căci, dacă nu sunt păcate ascunse, nemărturisite, dacă inima pentru Domnul este plină de Curaţenia Angajamentului luat, să nu ne temem, să fim obosiţi, trişti, [motivat] bolnavi, [cînd nu suntem cei mai zîmbitori şi fericiţi] căci El, ca un minunat Iubit va îngriji de nevoile noastre în orice clipă.

   Cît despre dragostea dintre noi şi El... noi suntem doar ''steluţele'' ce primesc lumina de la Soare.

                      Alexandrina Tulics