Text :Evrei 4:14-16
Introducere:
   Un lucru greu de înţeles este cel legat de întrebările: cine este acest Mare preot? Ce rol are El? Marele preot era acela care ţinea unitatea religiei iudaice, el era persoana care conştientiza poporul de identitatea lui. Prin acest mare preot, evreii cunoşteau cine sunt şi care este scopul lor aici pe pământ. El era totodată cel ce mijlocea pentru popor înaintea lui Dumnezeu şi aducea jertfa pentru iertare. Era mediatorul între om şi Dumnezeu, poporul avea nevoie de el pentru comunicarea lui cu Divinitatea. Dar acest mare preot, în timpul Vechiului Testament, era un om din rândul poporului, din seminţia Leviţilor. Leviţii erau poporul care era dedicat ca şi o zeciuială lui Dumnezeu şi erau folosiţi în lucrarea de la Templu. Vedem un lucru surprinzător, şi acela este că acest concept sau funcţie de Mare Preot i se atribuie şi lui Isus acum, în Noul Testament. Această funcţie de Mare Preot atribuită lui Isus nu se referă la descendenţa Sa din seminţia leviţilor, ci ea se referă la implicaţia spirituală pe care o are Isus împlinind acestă slujbă la un nivel spiritual. Vedem în capitolul 5 diferenţa care este facută între Isus ca Mare Preot al lucrurilor de sus şi marele preot pus de oameni.
1. Cine este Isus ca şi Mare Preot? - v. 14
Matei 21:10 - "Când a intrat în Ierusalim, toatã cetatea s-a pus în mişcare şi fiecare zicea: „Cine este acesta?""
Cine era, cine este şi cine va fi Isus erau  întrebări care au confruntat omenirea încă din timpul Său. Au observat multe lucruri la El care demonstrau o diferenţiere de toţi ceilalţi lideri religioşi din vremea aceea. Ştiau că El are ceva deosebit faţă de toţi ceilalţi. Putem observa afirmaţii care ne dezvăluie aceste lucruri, ca de exemplu: după ce sfârşeşte toată învăţătura de pe munte, Biblia ne spune că poprul a rămas uimit de învăţătura pe care o dăduse. Dar de ce a putut fi atât de uimit? Pentru că „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor". Vedem că, pentru popor, Isus era pus în comparaţie cu liderii lor religioşi şi, spre surprinderea unora, El a ajuns ca să-i depăşească în trăire şi învăţătură. De aici se naşte întrebarea: cine este acest Isus?
Am văzut cum Îl vedeau oamenii din vremea Sa pe Isus. Dar această întrebare s-a ridicat şi de-a lungul Istoriei Bisericii, când Biserica a căutat să-şi definească crezul. Este oare Isus Fiul lui Dumnezeu sau nu? Şi dacă este Fiul lui Dumnezeu, a fost El şi om când S-a întrupat? Atfel de întrebări i-au frământat pe creştinii primului secol, pentru că unii spuneau că Isus este doar Dumnezeu şi nu se poate ca El sa fi fost şi om, pentru că Divinitatea nu S-ar fi compromis, întrupându-Se în ceva care este supus morţii şi păcatului. Dar se pune întrebarea, atunci: cum s-ar fi făcut ispăşirea păcatelor noastre? Dar s-a ajuns la o lămurire a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi totodată a fost şi om, realizând ispăşirea păcatelor noastre.
Am mers un pic prin Istoria Biserici şi am văzut puţin cum s-a definit crezul creştin. Dar accentuarea faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu putem să o observă din epistolele Noului Testament, unde apostolii îl văd pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu. Dar de unde acest lucru? Cum au ajuns ei la această concluzie? Un lucru important este să privim în pararele la evenimentul botezului lui Isus, cu Psalmul 2 :6-7 „Totuş, Eu am uns pe Împãratul Meu pe Sion, muntele Meu cel Sfânt." „Eu voi vesti Hotãrârea Lui" -zice Unsul-„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astãzi Te-am nãscut." Ceea ce putem înţelege din acest psalm este că, în teologia Vechiului Testament, fiu al lui Dumnezeu era cel în interiorul căruia Duhul lui Dumnezeu locuia. Iar acest lucru s-a făcut dovedit la botezul lui Isus.
Astfel că, răspunzând întrebării pe care am ridicat-o: „Cine este Isus ca şi Mare Preot?" (Evrei 1:2-4), observăm, pe baza pasajului, că El este Fiul lui Dumnezeu. Calitatea Lui de Fiu al lui Dumnezeu (natura Sa diferită) dă autoritate identităţii Lui ca şi Mare Preot. Isus, ca şi Fiu al lui Dumnezeu, îndeplinind funcţia de Mare Preot, imi demomstrează unicitatea Sa şi faptul că El este unica fiinţă prin care planul lui Dumnezeu de mântuire a omului se împlineşte. Dumnezeu nu a găsit nici o altă fiinţă pentru a îndeplini acest lucru într-un mod deplin, ca şi Isus. Nerămânând doar la faptul că mântuirea o avem prin Isus, vom ajunge să înţelegem că întreaga noastră viaţă creştin este legată de El. Nu poţi să te identifici cu caracterul de creştin, dacă tu eşti despărţit de Isus. Trăirea mea ca şi creştin este întru totul legată Isus.
Totodată, în Isus ca Fiu al lui Dumnzeu se poate vedea valoarea revelaţiei divine, „oglindirea slavei Lui (Dumnezeu) şi întipărirea Finţei Lui" - v. 3a. Deci în Isus ca Fiu al lui Dumnezeu se face revelaţia completă a Divinităţii, întregii omeniri. Putem observa ceea ce spune şi apostolul Pavel în Coloseni, o Biserică ce se confrunta cu o imagine greşită a lui Isus - Coloseni 1:15, 2:9. Pavel, în acest pasaj, vine şi ne prezintă importanţa lui Isus, faptul că El este singura fiinţă prin care Dumnezeu S-a putut dezvălui. Nu degeaba spune Domnul Isus lui Filip: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl". Ceea ce putem înţelege este că Isus este într-o perfectă relaţie de părtăşie cu Tatăl.
Textul merge mai departe şi ne prezintă o altă implicaţie a lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, care îndeplineşte funcţia de Mare Preot, şi aceasta este existenţa întregului Univers. Isus are un loc foarte important în Universul acesta. Un lucru foarte important este faptul că Universul nu are o existenţă a lui proprie, adică acesta nu există prin el însuşi. Astfel, existenţa întregului Univers este realizată de însuşi Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Tranziţie: Adevărata observaţie cu privire la identitatea lui Isus se poate observa în ceea ce face El. Toată ideea legata de identitatea Lui este bazată pe ceea ce face. El Se defineşte prin ceea ce face. Lucrarea Sa imi arată cine este El.
2. Ce face Isus ca şi Mare Preot? -v.15
   Am vorbit acum despre Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi importanţa Sa, am încercat să dăm o definiţie, pentru a înţelege persoana lui Isus ca Fiu al lui Dmnezeu. Am avut o parte doar teoretică, dar acum aş dori să trecem la ceva mult mai practic şi să vedem: Ce face Isus ca şi Mare Preot? O primă caracteristică a ceea ce face Isus este aceea că El compătimeşte împreună cu noi. Pare un lucru greu de acceptat prin faptul că înainte am afirmat că El este Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu în persoană. Iar acum să spunem că El are această capacitate de a Se face părtaş problemelor prin care noi trecem. Parcă pentru unii dintre noi este greu să acceptăm că este chiar Dumnezeu cel cere face acest lucru. Poate că ai accepta că oricine altcineva ar face aceasta, dar nu chiar Dumnezeu. Dar uimirea este că aceea pentru mine şi pentru tine este imposibil, ajunge să devină real. Iar acest lucru se datorează faptului că în persoana Sa îndeplineşte amândouă calităţile, şi de om, şi de Dumnezeu. Observăm astfel un lucru foarte important, şi anume: caracterul Său divin nu este o piedică pentru asemănarea şi relaţionarea Sa cu noi. Ci chiar dimpotrivă, acest lucru dă o valoare inestimabilă lucrării Sale şi persoanei Sale. Iar autorul epistolei către evrei vine şi accentuează, în capitolul 5, şi ne prezintă diferenţele existente între lucrarea de mare preot realizată de către un om şi una realizată de chiar Fiul Lui Dumnezeu. Cea realizată de om este una supusă greşelii, preotul trebuind să aducă jertfă chiar şi pentru el însuşi - cap. 5:2-3. Dar toată această slujbă realizată de Isus este una într-o legătură directă cu Dumnezeu, realizată chiar prin propriul Său sânge - cap. 9:12.
   Când autorul face referire la capacitatea Lui Isus de experimentare a slăbiciunilor umane, o face în legătură cu experienţa poporului evreu în pustie. Iar acest lucru se poate observa în experienţa lui Isus timp de 40 de zile prin pustie, unde diavolul a încercat sa Îl distragă de la supunerea Sa faţă de Dumnezeu.
   Putem înţelege că Isus este persoana capabilă de a împărtăşi slăbiciunile omeneşti, dar fără păcat. Implicaţia Sa faţă de om nu este compromisă de păcat, şi de aceea lucrarea Sa ca Mare Preot este una desăvârşită - cap. 7:26. Este încurajator faptul că această lucrare nu este una limitat de timp şi persoana Sa nu este compromisă de păcat, aceste două caracteristici dau valoare lucrării Lui.
Iar un lucru pe care-l putem deduce pentru noi este că lucarea Sa răspunde întrebării pe care omenire şi-o pune: „Unde este Dumnezeu în timpul când eu, ca şi persoană, trec prin suferinţă?" Dar aş dori să vă prezint experienţa pe care a avut-o un supravieţuitor al lagărelor naziste (Ellie Wiesel). Ilustraţie: Lagărul Buna - „unde este Dumnezeu?" Unde este? - Dumnezeu, prin Fiul Său, împărtăşeşte suferinţele oamenilor şi nu stă nepăsător faţă de slăbiciunile lor. Dumnezeu trăieşte compasiune faţă om; şi te întrebi de ce poartă în El chipul Său.
3. Ce aplicaţie implică persoana şi lucrarea Sa ca şi Mare Preot pentru mine personal.
   Am văzut importanţa pe care o are lucrarea lui Isus ca Mare Preot, dar se pune întrebarea în continuare: la ce mă motivează acest lucru pe mine ca şi credincios? Ce trebuie să realizez eu ca şi credincios şi să aplic în viaţa mea? Ce ne spune autorul despre faptul că Isus este Mare Preot? Ce vrea el ca noi să înţelegem după ce citim aceste versete? Astfel, ceea putem înţelege este că lucrarea lui Isus ca şi Mare Preot îmi oferă siguranţa de a-I face Lui cunosute problemele. În lucrarea Sa, pot găsi confidenţialitatea şi siguranţă că ceea ce I-am prezentat, El a ascultat şi compătimeşte împreună cu mine. Cel mai încurajator lucru pentru un om este acela de a şti pe cineva căruia îi pasă de experienţele sale şi acordă importanţă situaţiei prin care trece. Iar ceea ce pot constata este că siguranţa de a-I prezenta Lui problemele mele se datorează faptului că lucrarea Sa este desăvârşită, necompromisă de păcat. Nu e aşa că ai curaj şi libertate de a-ţi prezenta problema şi zbaterile tale unei astfel de persoane sincere şi care nu şi-a compromis viaţa cu păcatul? O, ba da, fiecare dintre noi tânjeşte după acest lucru, dar e dureros că neglijăm acest lucru, iar această Persoană este chiar lângă noi.
Dar textul merge mai departe şi ne oferă o încurajare fiecăruia, şi aceea este că putem să ne apropiem de scaunul harului.    Autorul are acestă certitudine: că Dumnezeu va răspunde nevoilor noastre, pentru că altfel nu ar fi făcut această afirmaţie. Autorul face această afirmaţie cu siguranţa că Dumnezeu, din locuinţa Sa, răspunde celui ce se apropie de scaunul harului. De ce acest scaun al harului? Ce vrea să-mi transmită acest element nou? Dar să ne uităm la ceea ne spune autorul în capitolul 8:1 "avem un Mare Preot care s-a aşezat la dreapta scaunului măriririi, în ceruri", astfel înţelegem ce este cu acest scaun al harului, care e locul unde Isus, ca Mare Preot, mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru popor. Acest lucru trebuie să-mi dea speranţă şi bucurie, că în Sfinta Sfintelor am pe cineva care mijloceşte pentru mine şi că acea Persoană este una desăvârşită şi sfântă. Vreau să-ţi mai spun ceva: că fiinţa noastră doreşte acest lucru - „Cea mai mare boală a zilelor noastre nu este lepra sau tuberculoza, ci mai degrabă sentimentul că nimănui nu-i pasă de tine, că nu te acceptă nimeni. Şi că toată lumea te-a părăsit. Cel mai mare rău este lipsa dragostei şi a compasiunii" - Maica Tereza
Încheiere.
   Dragul meu, lumea nu va putea să-ţi ofere ceea ce tu cauţi, şi stii de ce? Pentru că nici ea nu are ceea tu cauţi, şi ea doreşte acest.