O omenire tânjind după dragoste, o umanitate flămândă de iubire..Aceasta e lumea în care trăim.. E suficient să observi ce loc privilegiat ocupă romanele și filmele „de dragoste”, ce audiență au telenovelele siropoase și comediile romantice. Nu intră în discuție emisiunile și ecranizările despre sex și violență, care parcă o slăvesc și azi pe Iștar(Astartea)-impudica zeiță a amorului și a războiului, ce trezea gelozia Domnului încă din vechime. (Să fim atenți să nu-L provocăm și noi pe Domnul la mânie vizionând aceste artefacte idolești).Cred că n-are sens să mai explic cum vede Domnul curvia și adulterul, subiectul atâtor opere „de artă”. Știm cu toții că practicanții acestor păcate, dacă nu se pocăiesc definitiv de ele, sunt destinați pierzării. Pentru necredincioși, sexul și banii sunt rațiunea căsătoriei (uneori, și a vieții lor).

Dar, atitudinea creștinilor față de relația fizică din căsătorie, cum a fost odinioară și azi, care este?

Slăvit să fie Domnul, am avut ocazia să aud și să citesc opinii foarte diferite, de la o extremă la alta: începând de la convingerea foarte sinceră a unei „ortodoxe” cum că actul sexual dintre Adam și Eva a fost păcatul originar (!!!) oarecum corelată cu opinia unui preot că „fecioria e virtutea supremă, care nu mai necesită alte virtuți pentru a se mântui (???)”. De la predicile din perioada lui Ioan „Gură de aur”(sec. IV-V) care porunceau abstinența în toată perioada de sarcină a soției (căci în câmpul semănat, nu se cuvine să mai semeni..”) până la extrema senzualitate din cartea unui pretins creștin „evanghelic”, care recomanda relațiile conjugale oricând, chiar și...la soroc, încălcând grav legile sfinte din Biblie.

Dar Cuvântul Domnului, ce ne spune? Prin pana lui Pavel, cel plin de Duhul Sfânt, relația dintre Cristos și Biserică este comparată cu relația de dragoste între soți: „Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc despre Cristos și Biserică”(a se citi Efeseni cap. 5, de la 29-33). Deci, Domnul Însuși folosește ilustrația căsătoriei pentru a exprima inexprimabilul: minunata intimitate din Sionul ceresc, din veșnicie, dintre Cristos și Biserica Sa (relație începută de pe pământ) De aici putem deduce un gând sfânt: pentru Isus și pentru Tatăl care au instituit-o, căsătoria este sacră în toate aspectele sale, nu doar în sensul legământului public la care e martor în primul rând Dumnezeu. Sintagma „și se vor face un singur trup..Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” confirmă sfințenia căsătoriei și caracterul ei unic în toate dimensiunile. Deoarece Adam și Eva au fost căsătoriți de Dumnezeu și binecuvântați să se înmulțească înainte de căderea în păcatul neascultării, legătura conjugală era bună, perfectă, asemeni întregii creații nedegenerate. De fapt, relația fizică în cadrul căsătoriei, cu zămislirea de copii permite oamenilor să participe la creația continuă a lui Dumnezeu: de aceea se numește procreere, deci putem spune că are chiar un caracter sacru, fiind însoțită de un extaz unic, bucuria creației.

Între rabini, au existat la un moment dat discuții despre Cartea Esterei, și Cântarea Cântărilor, dacă sunt sau nu inspirate sau canonice. Au decis în final că „acest poem al lui Solomon, al dragostei dintre Mire și Mireasă, a fost așezat în mijlocul Scripturilor, ca o Sfântă a Sfintelor” de către Duhul Domnului”. De fapt, evreii talmudici afirmau chiar următoarele: „Atunci când un bărbat se unește cu soția sa în curăție..peste ei coboară Șekinah”, adică Slava Domnului!! Deci, poemul lui Solomon era citit la nunțile evreiești și dat mirilor ca exemplu de dragoste fizică și sufletească în căsnicie și se considera pur și simplu un imn al dragostei conjugale. Interpretarea că ar fi o alegorie a dragostei între Dumnezeu și poporul Israel era agreată în anumite cercuri. Creștinii au interpretat-o ca pe o metaforă a iubirii veșnice și pasionale dintre Cristos și Biserică, dar poemul a fost la început gândit de Solomon ca o cântare de nuntă. Sulamita era sufletul-pereche, Mireasa perfectă, iar el-Mirele. Totuși, noi considerăm că Duhul Sfânt l-a inspirat pe înțeleptul Rege al Păcii (numele său asta însemnând) să scrie versete tainice, spirituale. Iubita este asemănată cu „iapa înhămată la carele lui Faraon” nu doar pentru că Solomon prețuia mult caii (cam cum își adoră azi bărbații mașinile)!.. ci și pentru a înțelege creștinii mai târziu că prin efortul, prin munca lor, merge înainte chiar economia lumii, nu doar istoria ei...Când cheamă „vânturile aspre, crivățul” să sufle peste Grădină, „ca să picure miresmele din ea” nu cred că își dorea conștient să fie grea viața pentru Sulamita lui! Doar Duhul îi șoptea că în prigoană, bătută de vânturi aspre, Mireasa răspândește parfumul „de la viață spre viață”.

Creștinii, în nici o perioadă, nu s-au îndoit de inspirația Vechiului Testament, incluzând Cântarea Cântărilor! Când a dat edictul împăratul Dioclețian (303 d.H.) să fie arse Scripturile, creștinii care s-au împotrivit au murit ca martiri și pentru Vechiul Testament, nu numai pentru Evanghelii și Epistole!..Deci, a fost Cântarea Cântărilor, imnul iubirii din căsnicie, o Carte pentru care s-a murit deopotrivă, ca pentru întreaga Scriptură!

Concluzia noastră este că lirica din poemul sfânt Cântarea Cântărilor are o interpretare directă, semnificând unirea dintre soți, prin nuntă, dar este și simbolul Iubirii veșnice dintre Cristos și Biserică, așa cum ar trebui să fie oricare căsătorie creștină.

Iar legătura căsătoriei poate fi împlinită în sfințenie, în lepădare de sine, fără nici un gând de desfrânare sau necurăție (perversiune), fără a se evita procreerea. Astfel, se poate împlini ceea ce ne spune Duhul prin Pavel: „Deci fie că mâncați, fie că beți, fie orice faceți (inclusiv relații conjugale, sublinierea îmi aparține) faceți toate spre gloria lui Dumnezeu!”(1 Corinteni 10:31). Pentru că suntem înconjurați în permanență de „un nor” de martori nevăzuți!

Iubirea fizică-eros, a dat-o Dumnezeu să se împletească împreună cu phileo și agape, pentru ca o căsnicie să fie completă în trup, suflet și duh! A lăsat-o Domnul pentru procreere, pentru bucuria mirilor și întreținerea dragostei soților, și Cântarea Cântărilor asta vrea să ne învețe! Iertați-mă dacă acest eseu a sunat a predică, nu a fost intenția mea, m-am simțit îndemnată de Domnul să scriu! Mulți creștini poate se simt vinovați dacă experimentează pasiune în relația lor conjugală.

Aleluia! Glorie lui Dumnezeu, Creatorul Perfect și Etern!