În timpul de rugăciune

   Noi trebuie să veghem nu numai la timpul de rugăciune, ci să veghem cu toată grija ca acest timp să fie cît mai bine folosit. Nu trebuie doar să ne găsim timp pentru a ne ruga, ci trebuie să şi veghem asupra acestui timp. Cum explicăm lucrul acesta? Ei bine, ştim că nici un alt timp pe care şi-l rezervă un creştin nu este atît de atacat cum este timpul de rugăciune. Se poate că, în alte momente ale zilei, mintea îţi este limpede, iar gîndurile pe care le ai sunt coerente. Dar, în timpul rugăciunii, gîndurile încep să-ţi hoinărească şi devii confuz. Nu ştii înspre ce eşti atras. Înainte de a te ruga eşti plin de putere, dar, după ce începi să te rogi, te simţi obosit şi fără vlagă. În alte situaţii poţi să stai de vorbă cu cineva pînă la unsprezece sau chiar doisprezece noaptea sau poţi să lucrezi pînă la o oră foarte tîrzie; dar, cînd la ora nouă încerci să te rogi, ceva te împiedică şi ai vrea să mergi să te culci. Nu poţi să înţelegi de ce iniţial te-ai simţit bine, dar, din momentul în care ai început să te rogi, te simţi obosit. Te întrebi de ce atunci cînd începi să te rogi te simţi vlăguit.

   Explicaţia este că duşmanul te împiedică să te rogi. El doreşte să-ţi întrerupă linia de comunicare cu cerul, pentru că el cunoaşte puterea rugăciunii. Ştie că rugăciunea îl limitează în ceea ce face şi că prin ea se coboară putere din cer de sus. De aceea, duşmanul încearcă din răsputeri să te atace în rugăciune. El îşi dă seama că, dacă nu va întrerupe această cale de comunicare, va suferi pierdere. El ştie că nu-ţi poate face nimic după buna lui plăcere decît dacă poate să-ţi întrerupă părtăşia cu Dumnezeu. Astfel că poţi face tot felul de alte lucruri fără a fi împiedicat de el, dar vei întîmpina atacurile lui deranjante de îndată ce te avînţi în rugăciune.

   Ce trebuie să facem într-o astfel de situaţie? Nu este nici o altă cale decît aceea de a veghea. Aşadar, noi trebuie să veghem atît cu privire la felul în care folosim timpul de rugăciune, cît şi la însăşi perioada de rugăciuner. Să ne deschidem larg ochii, altfel vom fi înşelaţi să credem că astăzi nu ne putem ruga pentru că nu ne simţim bine. Ar trebui să fim conştienţi de faptul că acesta nu este altceva decît atacul duşmanului. Să nu cedăm în faţa gîndului că nu ne putem ruga din pricină că suntem obosiţi şi că sănătatea ne va fi afectată dacă insistăm şi continuăm să ne rugăm. Aceasta nu e decît amăgirea celui rău. Dacă vreunul dintre noi se simte slab atunci cînd se roagă, nu trebuie să ia acest lucru ca fiind ceva natural. Mai mult, dacă gîndurile hoinăresc în timpul de rugăciune, nici acest lucru nu trebuie să-l acceptăm ca fiind ceva natural. Toate acestea vin de la Satan pentru a ne înşela şi pentru a ne ataca.

   De aceea, să veghem: "Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa". Rugaţi-vă pentru a proteja timpul vostru de rugăciune. Înainte de a face această lucrare a rugăciunii, cereţi-I lui Dumnezeu să vă dea putere pentru a vă ruga fără să fiţi împiedicaţi, pentru a vă ruga fără a vă simţi slabi şi lipsiţi de vlagă, pentru a vă ruga din toată inima şi cu toată atenţia şi pentru a fi sub protecţia Sîngelui: "Doamne, protejează rugăciunea mea, astfel încît să mă pot concentra şi să mă pot ruga cu putere, fără a fi împiedicat de această slăbiciune aparent naturală."

   Reţineţi că sunt două feluri de soldaţi: unul este soldatul obişnuit care merge pe front pentru a lupta, iar celălalt este santinela. Santinela nu luptă, ci este folosită pentru pază şi apărare - adică, pentru a veghea asupra celor care luptă. Poate că ai văzut vreodată o companie de soldaţi staţionaţi într-o cazarmă. La intrare se găsesc întotdeauna cîţiva soldaţi care poartă arme. De ce stau aceşti soldaţi acolo? Pentru a-i păzi pe cei care luptă ca să nu fie atacaţi. Noi ştim că şi rugăciunea înseamnă acelaşi lucru, a lupta şi a-l ataca pe Satan. Avem nevoie de rugăciunea de veghere pentru a proteja rugăciunea de luptă. A fi veghetor înseamnă a pune o santinelă. De aceea, " vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa"  înseamnă că trebuie să punem o strajă, altfel cei care luptă (adică rugăciunile noastre) vor avea de suferit.

   Pe scurt, trebuie să veghem asupra a două lucruri: primul nu trebuie să-i îngăduim lui Satan să ne răpească timpul nostru de rugăciune; şi, al doilea, cu privire la timpul pe care ni l-am pus deoparte pentru rugăciune, trebuie să-I cerem Domnului să protejeze în aşa fel acest timp, încît să avem puterea să-l folosim într-un mod potrivit cu lucrarea rugăciunii. Şi să nu uităm niciodată că stările aparent potrivnice nu sunt reale, ci false, nu sunt decît amăgirea celui rău.