Era o vara umedă şi rece, iar eu ma aflam pentru prima dată complet singură într-un oraş departe de familia mea. Eram fascinată, deoarece trăiam unul din visurile vieţii mele: acela de a fi pe picioarele mele independentă, atât emoţional cât şi financiar. Aveam un servici mulţumitor, unde să locuiesc, libertate şi timp să ma opresc pe la magazine, să vizitez locuri interesante, şi să mănânc unde şi ce imi plăcea, apoi să mă întorc tot singură într-o garsonieră la capătul oraşului. Acesta era un loc de care Dumnezeu s-a folosit pentru a mă învăţa multe lecţii. Încă de când m-am mutat acolo una dintre probleme erau cheltuielile mari pe care le aveam de plătit în fiecare lună pentru spaţiul respectiv. De cele mai multe ori mi se părea ca administratoarea greşea, dar mă străduiam să fiu amabilă şi să evit discuţiile tăiose şi explicaţiile. S-a întâmplat într-o lună sa nu fiu acasă tocmai cand s-au citit apometrele şi mi-a trecut în factura mea toată diferenţa de la apometrele vecinilor şi apomerele blocului. Am avut o factură „umflată" în luna aceea, însă am continuat să fiu amabilă, sperând ca în lunile următoare situaţia se va clarifica.

Când luam salarul îmi calculam şi împărţeam banii şi de cele mai multe ori suma reală a cheltuielilor o depăşea pe cea estimată şi acest lucru mă deranja f.tare. În luna care a urmat am mers din timp cu citerea apometrelor sperând să rezolv problema, însă nu era aşa simplu. Mai aveam 16 mc de apă caldă şi încă vreo 5 mc de apă rece de plătit. Nu imi venea sa cred! „Nu se poate" i-am spus administratoarei,"la fiecare final de săptămână eu plec la părinţii mei, nu locuieşte nimeni aici şi oricum ar fi singură nu am cum să consum aşa multă apă", „dar cum sa nu se poată" răspunse ferm femeia din faţa mea, „poate uiţi robinetele deschise cand pleci de acasa" ,"aşa ceva nu se întâmplă niciodată", i-am spus deja vizibil iritată, „sigur sunt defecte ceasurile acelea", la care ea izbucni intr-un râs dispreţuitor şi adăugă „nu ai ce face trebuie sa plăteşti, dar ştii ce mai trebuie să mă uit intr-un registru să verfic, dar nu are cum sa fie greseli".

I-am promis să o caut săptămâna următoare să mai vorbim, că deja nu mai suportam discuţia asta.
Era prima dată cand mă confruntam singură cu astfel de probleme. Întotdeauna avusesem cu cine să-mi împart problemele şi la cine să le dăruiesc să mi le rezolve. Dar acum ma simţeam aşa singură şi eram aşa de supărată, şi pe situaţie, dar mai ales pe administratoare. Indiferenţa, răceala şi râsul ei mă faceau să o urăsc. Tot felul de gânduri de răzbunare erau în mintea mea. Tot sfârşitul acela de săptămână am adunat amărăciune în suflet şi gânduri de răzbunare. Nu mă puteam nici ruga şi nici liniştii. Mă găndeam la ce cuvinte dure să îi spun şi la faptul că eram decisă sa plătesc foarte mult pentru dreptate de data aceasta. Eram sătulă de hoţie, corupţie, răutate şi egoism.

           Luni seara, în drum spre biserică, mintea mea încă frământa la planuri de îndreptăţire şi pedepsire a netrebnicei administratoare. La un moment dat, un gand m-a făcut să mă opresc: „ce ar face Isus în locul tău?" Oh, mi-am continuat drumul...nici nu voiam sa mă gândesc. Cu siguranţă El ar merge ar fi amabil, probabil ar plăti mai mult decât cheltuielile, şi ar vorbi frumos cu femeia aceia care nu merită nici puţină consideraţie, dar eu nu sunt aşa mă gândeam. Eu nu suport să fiu tratată în felul acesta.
În timpul programului din biserică m-am mai liniştit şi i-am dăruit lui Dumnezeu problema cu administratoarea şi am început să simt pace in inimă. Pe drum spre casă mă gândeam cu groază la ziua care urma, mai ales la intâlnirea cu...şi îi spuneam acesta Domnului. La un moment dat El a început să îmi vorbescă şi mi-a spus: „ştii ce aş face Eu în locul tău?" eram interesată, ce ai face Doamne? „aş fi mult mai interesat de sufletul administratoarei, decât de banii pe care trebuie să ii plătesc". Oau, eram impresionată. Niciodata nu ma gandisem la acest lucru pana acum, Doamne vreau şi eu să fiu atunci aşa, te rog ajută-mă.

A doua zi mi-am facut gândurile „rob ascultării de Hristos" şi m-am rugat pentru înţelepciune şi putere iar cand am ajuns în faţa uşii toate vorbele mele de îndreptăţire şi răutate s-au topit şi a rămas doar dorinţa de a trata problema în aşa fel încât sufletul administratoarei pe care Domnul Îl iubea aşa de mult să nu fie rănit în nici un fel. Am sunat la uşă tremurând şi cu toate că mi-aş fi dorit să nu o mai văd în veci, cand a ieşit în prag cu aceiaşi expresie rece şi categorică, eu i-am răspuns printr-un zâmbet cald şi am rugat-o dacă are câteva minute să vorbim despre problema cu apa. „Nu am găsit niciun fel de eroare, asta este!" la care pentru a lungii discuţia i-am cerut permisiunea de a verifica şi eu toată documentaţia. Am încercat să îi arăt că sunt supărată pe problemă şi numai pe problemă şi să o implic cumva în rezolvare. Până la urmă s-a arătat dispusă chiar să vină şi să mai vadă odată apometrele. După ce am deschis usiţa de la ghena în care erau apometrele ne-am uitat la ele f. atent şi am atins unul dintre ceasuri care se inegriseră complet din cauza umezelii existente în ghenă şi am descoperit marele mister împreună: ceasurile erau de fapt citite invers, şi nu aveam absolut nimic de plătit. Administratoarea a plecat mulţumită, dar eu eram mai mult decât fericită...pentru că am ieşit fără complicaţii, dar mai ales pentru că nu mi-am stricat relaţia normală pe care o aveam cu administatoarea.

            Nu este un lucru mare a plăti sau a nu plăti o factură, poate vor spune unii oameni, dar Dumnezeu se implică şi în lucrurile mărunte şi ne învaţă lecţii valoroase dacă vrem să îL ascultăm. I-am mulţumit lui Dumnezeu din toată inima că nu mi-a îngăduit să „trântesc vorbe" să rănesc şi să fac rau, pentru că rănind pe cei din jur ne facem şi nouă mult rău, umplându-ne de sentimente profunde de vinovăţie care aduc cu ele disperare, amărăciune şi care ne frâng inima. Apoi I-am mulţumit pentru minunata lecţie: în orice situaţie Domnul este mult mai interesat de oameni decât de bani. Noi trăim într-o lume anormală care sacrifică oameni pentru bani, dar Domnul vede valoarea dincolo de limitele nostre. El iubeşte chiar şi pe oamenii care nouă ni se par groaznici si despre care credem că nu merită bunătatea noastră. Când a murit pe cruce, eu cred că Domnul îi avea şi pe ei sădiţi in inima Lui, şi în momentul conflictelor El priveste spre noi, nu spre ei şi aşteaptă mult de la noi.
Veghind fiecare pas şi fiecare cuvânt pe care îl spunem, trăind în Voia Lui descoperim taina măreaţă de a fi copiii REGELUI.