Trăim într-o lume a acţiunii pe toate planurile. Şi pentru că tindem să facem cât mai multe lucruri într-un timp foarte scurt devenim tot mai superficiali în ceea ce facem... spre exemplu vrem să ne petrecem timpul cumva, apăsam butonul televizorului şi într-o secundă suntem transferaţi într-o lume a imaginilor, vrem să vorbim cu cineva, putem intra repede pe internet şi găsim o mulţime de chaturi şi putem vorbi pe orice subiecte dorim... vrem să mâncăm ceva, desfacem repede un plic cu semipreparate şi în câteva minute mâncarea este numai bună de servit... astfel tot mai multe lucruri tind să descopere o variantă instant iar aceasta ne influenţează viaţă şi gândirea făcându-ne să respingem şi ideea de a avea răbdare, de a aştepta. Dar Dumnezeu vrea să cultive în noi o atitudine de răbdare deoarece în perioada de aşteptare se naşte şi creşte în noi încrederea în Dumnezeu, acea încredere care să ne susţină în vremuri tulburi. Romani 5:3-5

De-a lungul Bibliei putem observa că Dumnezeu a zidit credinţa copiilor Săi prin răbdare. Şi unul din cele mai relevante istorii este viaţa lui Avram. Nu mi-e deloc greu să îmi imaginez scena – trăia într-o vreme în care era înjositor pentru cineva să nu aibă copii - iar el un personaj realizat social şi material, este obligat să suporte ruşinea de a nu avea pe cineva să îi poarte mai departe numele. Se întâmplă însă că într-o zi Dumnezeu îi promite brusc un copil. Făgăduinţa acesta aduce cu ea infinite frământări, şi Dumnezeu le-a şi lăsat suficient timp să se confrunte cu temerile, pentru că a durat ceva vreme până la împlinirea ei. Mi-l imaginez pe Avraam discutând cu Sara şi aşteptând... apoi discuţiile cu prietenii apropiaţi care probabil la început au fost uimiţi dar care cu timpul (aşa cum se întâmplă şi astăzi) probabil au început să îşi dea cu părerea: " Oh Sarai, dar trebuie să faceţi şi voi ceva pentru asta ! Dumnezeu nu va băga în sac !", "Da " o fi zis altcineva "caută şi tu un medic, un vraci şi încearcă ceva tratamente..." altcineva mai obiectiv a adus în discuţie o soluţie culturală: "ia o roabă şi dă-o soţului tău".

Dumnezeu chiar avea o soluţie pe Isaac, dar pentru a-l primi ei trebuiau să plătească un preţ al aşteptării şi al ascultării, preţ care s-a dovedit în final a fi în folosul lor – pentru că numai cei care sunt dispuşi să aştepte vor avea puterea mai târziu să dăruiască ceea ce au primit şi iubesc cel mai mult pe lume, şi astfel să trăiască o viaţă liberă.

Eu de felul meu sunt o fiinţă tare nerăbdătoare, însă Domnul a ales să frângă această parte din mine şi pentru că vreau să trăiesc în Voia Lui şi vreau să îl las pe El să fie Stăpân pe viaţa mea... au fost multe momente în care a trebuit să aştept... atunci când aş fi vorbit, când m-aş fi dus undeva, când mi-aş fi cerut drepturile, când mi-aş fi căutat repede soluţii la problemele mele şi la fiecare pas pe care am vrut să îl fac şi Dumnezeu mi-a spus: "aşteaptă" am simţit cum se frânge ceva din mine (dar când a venit vremea împlinirii am rămas fără cuvinte pentru că era cea mai bună cale posibilă). Pentru că atunci când aştepţi începi să te frămânţi, începi să citeşti, să gândeşti profund şi acestea mie mi-au adus în suflet comori de înţelepciune şi încredere în Dumnezeu.

O lecţie minunată despre aşteptarea în linişte am învăţat-o de la o floare. Eram într-o seară liniştită împreună cu mătuşa mea (f. pasionată de flori) într-o grădină. Trandafiri de toate culorile şi alte flori îmi creau în suflet un sentiment minunat şi o dorinţă de viaţă. Mătuşa mea mi-a atras atenţia asupra unei flori retrase şi mi-a spus că aceasta înfloreşte numai după apusul soarelui iar dimineaţa floarea ei se usca. Ne-am adunat toţi în jurul ei şi am început să suflăm şi să o scuturăm pentru ca să înflorească mai repede. Dar aceasta era îmbobocita şi nu dădea nici un semn să satisfacă curiozitatea noastră. Imediat după ce soarele a apus am fugit la floare şi iată că bobocii erau deja gata să înflorească. Am stat liniştiţi şi sub ochii noştrii s-a produs minunea: floarea cu nişte mişcări bruşte şi sigure şi-a desfăcut petalele. În câteva minute s-a umplut cu flori mari şi galbene şi parcă sclipea. Toate florile din jur şi-au adunat petalele şi şi-au pierdut din frumuseţea pe care o aveau pe parcursul zilei, acesta din urmă însă strălucea.

Am avut mult de învăţat de la ea, răbdare, ascultare de Dumnezeu... Nu am auzit să se certe cu Creatorul ei: "Doamne uite e dimineaţa dar toate florile au înflori, eu cât să mai aştept ? Doamne uite câtă lume e în jurul meu, oare vor sta ei până când îmi spui Tu: gata înfloreşte ? Dacă atunci nu mă va mai vedea nimeni, oricum dimineaţa îmi cad florile şi se veştejesc ce rost vor mai avea florile mele ?" Sau " Doamne dacă uiţi de mine, dacă trece şi seara aşa cum a trecut şi ziua iar Tu "nu tragi nici o sfoară" nu faci nici o minune, nu spui nici o vorbă... dacă uiţi de mine Doamne ?" vi-s familiare gândurile acestea ? Mie da! Însă floarea aceasta nu avea asemenea gânduri. A avut răbdare, a aşteptat şi ascultarea ei a fost răsplătită. Nici nu am văzut niciodată o floare a cărei înflorire să poată fi văzută cu ochiul liber. Era aşa de încrezătoare de parcă Dumnezeu I-ar fi şoptit ceva în ureche.

Întotdeauna când Dumnezeu ne vorbeşte şi ne spune să aşteptăm şi să avem răbdare, o face pentru că El vede dinainte tot traseul drumului nostru şi pericolele de după curbe unde noi nu avem vizibilitate şi o face spre bine nostru... închideţi urechile binevoitorilor care vor spune: "caută o scurtătură, scapă de problema şi trăieşte liberă " căci într-o zi zidul va cădea cu putere şi nu pentru că aţi acumulat o putere subită ci pentru că timpul de aşteptare îşi are timpul şi sfârşitul lui! Şi chiar dacă e greu atunci când vezi că la ceilalţi li s-au rezolvat repede problemele vine o vreme sau un anotimp special în care se va rezolva şi problema ta indiferent de ce natură este ea. Aşa cum natura se schimbă în anotimpuri şi vieţile noastre îşi au anotimpurile lor, când cad frunze, când înfloreşte totul, când se usca totul, când totul este acoperit de zăpadă, când este o căldură de nu ai aer... etc. Este important să învăţăm şi să ne bucurăm din plin chiar şi atunci când purtam o povară despre care nu înţelegem nimic, bucurându-ne că avem putere să o purtăm şi folosind toate lucrurile pentru a învăţa şi a creşte !