Vegheaţi după rugăciune
Autor: Watchman Nee  |  Album: O viaţă creştină echilibrată  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 29/04/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Vegheaţi după rugăciune

   Vegheaţi după rugăciune

   Un medic bun nu numai că va fi cu băgare de seamă la prescrierea medicaţiei, dar, pe deasupra, va avea în vedere şi efectele pe care acestea le au asupra pacientului după ce le-a luat. Pentru că medicul ştie că, dacă simptomele pacientului se modifică, şi fiziologia lui se modifică. Ca urmare el trebuie să-şi schimbe metoda de tratare a pacientului. Într-un mod similar, în ceea ce priveşte rugăciunea, după ce te-ai rugat, trebuie să veghezi pentru a putea sesiza orice nou aspect, schimbare sau atitudine. Trebuie să observi continuu dacă nu apare ceva nou la persoana sau lucrul pentru care te-ai rugat. Altfel, chiar dacă te-ai rugat, rugăciunea nu va fi de nici un folos dacă rugăciunea nu e însoţită de veghere. Este esenţial pentru tine să urmăreşti "manifestările ulterioare" ale persoanelor sau lucrurilor pentru care te-ai rugat. Aceasta va schimba rugăciunea ta înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm nu numai cu tot felul de rugăciuni, ci, de asemenea, şi în toată vremea. Să nu ne rugăm doar o singură dată, ci de mai multe ori. Fără veghere, foarte adesea rugăciunea nu are nici o putere. De aceea, trebuie să veghem şi DUPĂ CE ne-am rugat.

   Să luăm ca exemplu următoarea situaţie. Să presupunem că te rogi pentru cineva care e împotrivitor faţă de Domnul. Tu te rogi şi Îi ceri lui Dumnezeu să-i dea credinţă. Te rogi pentru el cu tot felul de rugăciuni şi nu doar odată, ci în orice vreme. Rugîndu-te, tu te bizui pe promisiunea lui Dumnezeu şi te ţii strîns de Cuvîntul Lui. După cîteva zile, ţi se pare că situaţia se înrăutăţeşte. Împotrivirea sa faţă de Domnul este mult mai puternică decît pînă acum. Mulţi se poate că vor ignora schimbarea, continuînd să se roage vechile rugăciuni. Lucrul acesta este total greşit. Rugăciunea singură nu este eficientă. Trebuie să vezi schimbarea şi să aduci înaintea lui Dumnezeu această împotrivire, spunîndu-I Lui că împotrivirea acestui om a crescut. În acelaşi timp, trebuie să-L întrebi pe Dumnezeu de ce s-a înrăutăţit starea lui şi ce ar trebui să faci. Dacă eşti vegheator, Dumnezeu îţi va da lumină şi vei vedea că această stare se datorează faptului că rugăciunea ta l-a atins pe vrăjmaş; căci altfel nu s-ar fi produs o astfel de schimbare. Vrăjmaşul se teme că i-l vei smulge pe acest om din gheare, aşa că a stîrnit în el o şi mai mare împotrivire. Astfel că poţi să începi să-L lauzi pe Domnul. Deşi împotrivirea exterioară este mai mare, ştii că rugăciunea ta l-a atins pe cel pentru care te-ai rugat. De aceea, vrăjmaşul l-a înconjurat cu o legătură mai strînsă. Tu poţi însă să schimbi acum tactica şi să întinzi o altă mreajă. Este posibil ca, după puţin timp, atitudinea persoanei respective să înceapă să slăbească. La început te ignora, dar acum pare dispus să stea de vorbă cu tine. În acest punct, trebuie să mai întinzi o altă mreajă. Altfel spus, trebuie să-ţi schimbi rugăciunea în funcţie de felul în care se schimbă împrejurările. Pentru aceasta, însă, este nevoie de veghere. Un lucru este sigur aici: ceea ce cunoşti despre acea persoană guvernează rugăciunea ta pentru ea. Cu cît mai clară este pentru tine problema, cu atît mai uşor te poţi ruga pentru ea. Astfel că, dacă cineva îţi cere să te rogi pentru o anumită problemă, acea persoană ar trebui să ţi-o prezinte într-un mod foarte clar. Pentru că nu te poţi ruga decît atît cît cunoşti.

   Vegherea ne ajută să cunoaştem în ce direcţie trebuie să se îndrepte rugăciunea noastră, cît şi schimbările care au apărut în legătură cu persoana sau lucrul pentru care ne-am rugat. Aşadar, trebuie să veghem necurmat pentru ca să putem observa efectul rugăciunilor noastre, cît şi dacă situaţia s-a înrăutăţit sau s-a îmbunătăţit, dacă avansează sau dă înapoi. Adesea trebuie să veghem încontinuu vreme îndelungată cu privire la un om necredincios, la o lucrare, o încercare sau chiar la un frate - căci avem nevoie nu numai de credincioşie în ceea ce facem, ci şi de înţelepciune. Ochii noştri trebuie să fie deschişi tot aşa cum sunt şi închişi. Trebuie să ne închidem ochii pentru a ne ruga cu credincioşie pentru oameni, dar trebuie să ni-i şi deschidem pentru a observa orice schimbare. Dacă doar stăm cu ochii închişi, vrăjmaşul va avea foarte multe ocazii pentru a ne înşela. În Efeseni 6, unde se vorbeşte despre lupta spirituală, cea mai importantă parte a ei este menţionată la urmă, şi anume rugăciunea. Dar această rugăciune trebuie să fie sprijinită de veghere. Numai în felul acesta rugăciunea noastră este eficientă.

   Să înţelegem că este esenţial să ne rugăm. Dar dacă vrem ca rugăciunea noastră să fie plină de putere, trebuie ca rugăciunii să-i adăugăm vegherea. Din nefericire, în ziua de astăzi mulţi oameni nu au învăţat cum să facă această lucrare de rugăciune. Sunt destul de confuzi în această privinţă. Astăzi, nu putem decît să ne aşteptăm ca Dumnezeu să intervină în mijlocul nostru pentru ca să fim în stare să facem această lucrare a rugăciunii. Vă rog, nu uitaţi că în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu cel mai atacat aspect al trăirii sale este rugăciunea. Căci fără rugăciune nu este putere. Din pricina acestui fapt, Satan încearcă să tulbure viaţa de rugăciune a celui credincios, făcîndu-l să nu aibe timp şi nici putere să se roage, să folosească multe cuvinte goale în rugăciunea sa, să omită multe aspecte referitoare la o anumită problemă, astfel încît problema respectivă să nu fie bine acoperită şi să nu observe schimbările produse după rugăciune.

   Pentru ca o persoană să înveţe bine cum să se roage trebuie să acorde atenţie tuturor celor cinci aspecte menţionate. Deşi aceste lucruri sunt aparent simple, ele sunt foarte profunde. Cei care s-au rugat ani de-a rîndul au învăţat bine aceste cinci aspecte; pe de altă parte, cei care sunt începători în ale rugăciunii ar trebui să le acorde o mare importanţă. Şi, pe măsură ce timpul trece, vor căpăta o tot mai mare experienţă în a se ruga.

   Fie ca Dumnezeu să-şi arate îndurarea faţă de noi azi, ca să putem acorda atenţia cuvenită acestor cinci aspecte (timpul de rugăciune, în timpul de rugăciune, să dăm la o parte tot ceea ce nu este rugăciune, să ne rugăm în toată vremea, să veghem după rugăciune).

Rugaciunea este invitatia in odaia de sus a sufletelor noastre cu Mintuitorul.Acolo ,la masa cereasca suntem doar in prezenta Divina si de aceea acest timp este atit de rivnit, urit si vinat de rau. In preajma Mintuitorului , in partasie cu El suntem numai ai Lui.Sigur caci se nasc invidii si luptele sunt ca si incepute.Sunt rugaciuni, care de deruleaza ani de zile inaintea Domnului.Pentru acestea de multe ori pun intrebari Tatalui, Domnului, dar raspunsul dorit intirzie sa apara.Nu putem forta, modifica planul Domnului ci doar sa ne incredem total in bratul si dragostea Lui.Vegherea in rugaciune este mucul care fumega si la care face referire Cuvintul sa -l tinem aprins sa nu se stinga.Da, rugaciunea este viata relatiei noastre cu Tatal, Fiul si Duhul Sfint.Fi binecuvintata Flori!
Adăugat în 29/04/2013 de sanda_tulics
Fiţi binecuvîntaţi toţi cititorii, mulţumesc sora Dana, mulţumesc sora Sanda pentru comentarii.
Adăugat în 29/04/2013 de floridinmaracineni
Vegherea după rugăciune este importantă și datorită luptelor și atacurilor ce vin de la cel rău, pentru a renunța să te rogi pentru o cauză!Dușmanul vrea să ne facă să păcătuim după o rugă de mijlocire, ca să nu ni se asculte ruga! Mulțumim, sora Flori, pentru aceste postări esențiale pentru viața și lupta creștine!
Adăugat în 29/04/2013 de loredanam
Fiţi binecuvîntată sora Daniela, Dumnezeu să ne dea înţelepciunea în a fi vegheatori disciplinaţi prin Duhul Sfînt.
Adăugat în 30/04/2013 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1964
  • Export PDF: 8
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni