Da. Sunt impotriva autosugestiei. Pentru ca este o pomada temporara care isi pierde efectul intr-un timp dat dupa care revenim la situatia initiala. Dupa cum nu poti crede veridic in Dumnezeu prin acest procedeu de asemenea nu poti trai ca si crestin mintindu-te incontinuu ca asa trebuie sa faci, deci vei face.

Augustin spune asa de romantic intr-una dintre scrierile sale: "Adam s-a indragostit de Eva nu pentru ca era frumoasa ci pentru ca iubirea lui a facut-o frumoasa". Marele ganditor prefigura dilema actuala a mesajului social oferit de Biserica: Autosugestie sau Exercitiu Sfant?

De ce zambim cand ni se vorbeste urat? De ce plangem cu cei ce plang? De ce mergem duminica la Biserica?
Reprezinta totul o consecinta a unei relatii reale cu Dumnezeu sau am reusit sa punem la punct atat de bine un sistem psiho-social care sa functioneze ca un ceas elvetian?

Societatea, in simplitatea ei si in dorinta tampa de a experimenta lucruri noi cu toate ca majoritatea duc la "fracaso" reuseste totusi sa-si mentina eul social la un nivel de plutire pe care noi il numim normalitate. Dumnezeu vrea sa fim oameni normali?Am convingerea ca ca segregarea finala se va face si dupa acest criteriu. Am invatat a fi crestini sau am fost pur si simplu crestini?

Una dintre cele mai tulburatoare drame ale societatii moderne este fobia fata de dragoste. Frica esecului ne macina mintile in asa fel incat acestea devin pervertite si nu mai pot raspunde coerent in fata stimulului social. Paradoxul apare din faptul ca totul are fatada normalului. Ne este frica sa iubim pentru ca ne este frica sa fim inselati. Avem teama in a oferi dragoste nu pentru ca maine putem capata ura ci din cauza faptului ca nu o avem.

Rezidenta luciditatii in noi ar trebui sa aibe ca rezultat recunoasterea nimicniciei noastre si nici pe departe o lectie de "amor" invatatala Sunday School sau in decursul anilor petrecuti intr-o biserica.

Una dintre cele mai ciudate aspecte ale relatarii evangheliilor consta in faptul ca in nici un loc nu este prezentata vreo lectie a vreunui ucenic in timpul celor trei ani si jumatate petrecuti cu Isus. L-au lasat pe El. Sunt convins ca fiecare dintre ei ar fi putut face macar o singura reprezentatie oratorica catre multimi. Si totusi nu s-a intamplat asta. L-au lasat pe Isus sa vorbeasca pentru ei. Aspect rar intalnit in vremurile moderne.

Pentru ca traiesti intre oameni esti om. Spita ta regeasca, sangele tau albastru s-a convertit intr-un rit absurd, plictisitor, redundant. Tu trebuie sa fii crestin, nu esti crestin.

Acuz crestinismul acestui mileniu de frivolitate. Lucrurile de capatai au fost uitate si doar comportamentul social-cristianic a fost adoptat corespunzator. Foloseste cuiva zambetul oferit cand nu este facut din inima? Are vreo relevanta darnicia in conditii mai putin etice? Da, are dar doar pentru beneficiari. Nu si pentru tine, subiectul.Este asa de ciudat ca totusi oamenii nu au inteles in doua mii de ani cum ca doar lucrurile facute din dragoste reala pot misca inima lui Dumnezeu si nu crestinismul de Broadway. Biserica nu este un ONG, este amprenta lui Dumnezeu in spatiu.

Din punct de vedere psihologic imposibilitatea gasirii unei certitudini produce acte ca cele relatate mai sus. Oamenii incearca din rasputeri sa umple vidul care ii domina, prin acte, gesturi, lucrari care insa sunt sterpe in ele insele lipsindu-le de mireasma esentiala, dragostea.

Exercitiul cu divinitatea este insa altceva. Reprezinta lupta zilnica impotriva pacatului, este recunoasterea micimii tale, este trairea empirica a bucuriei unei victorii si a lacrimilor in cazul caderii. Este discutia continua cu Creatorul, este cearta ta cu El, este linistea in care iL asculti cand iti sopteste la ureche, este pacea intelegerii ca esti Fiu de Dumnezeu. Autosugestia rapeste omului farmecul poticnirii, ii provoaca un somaj in munca alergarii, ii rapeste dorul dupa premiul mult dorit, ii clatina speranta pentru o lume viitoare, ii napastuieste planurile si discutiile cu Dumnezeu. Lupta cu mine trebuie sa existe. Este un fragment din crestinism. Restul este doar haos aranjat de psihic intr-o forma aparent viabila. Avem un razboi ancestral cu raul si trebuie sa simtim asta. In lupta cu mine sigur eu voi iesi invins. Autosugestia este o lucrare a mea si axiomatic voi pierde. Lipsa argumentului divin imi transforma lupta catre cer intr-o zona de complacere. Lectiile bine invatate imi dau vizibilitate sociala si ma tranforma in vid pentru Creator.

Tocmai acest proces de lupte interioare, de infruntare a momentului ne da statutul de oameni cu pretentii paradisiace si nu autosugestia care ne confera trivialitatea unui software inteligent. O stea straluceste ca o lumanare a lui Dumnezeu si o pot vedea pe cer dar si in sclipirea unui lac pe o strada laturalnica. Depind de El. Aceasta dependenta fizica fata de Creator este omisa in mod constant de crestinismul actual care pare ca vrea sa fiinteze in el insusi. Este insa imposibil. Cum spuneam intr-un alt text, suntem chemati sa dam ceea ce nu avem (de fapt) si anume dragostea. Magia este peste puterile mele dar Dumnezeu o transforma in act prin mine. Fiorul lasat in tine de Dumnezeu ia forma printr-un act regesc, de dragoste. Stimularea propriului psihic duce la anarhie, haos, vid, surogat.Trebuie sa ajungem sa binecuvantam pe oameni cu lacrimile noastre, nu sa consumam batiste. Trebuie sa mergem la Biserica duminica caci Dumnezeu ne-a dat intalnire acolo nu pentru ca asa am facut zece ani si acum nu mai pot incalca regula.Dumnezeu nu vrea de la mine sa imi suspend emotiile, sa incremenesc clipa, sau sa dau rugina la o parte de pe trecutul meu. Vreau sa traiesc intens fiecare clipa, sa aleg, sa-L simt si sa dau dragoste.

Este plictisitor si obositor in acealsi timp sa traiesti in autosugestie. Este un ritm de viata care nu aduce nici un dram de bucurie. Capeti victorii fictive, triumfuri fugare care nu iti demonstreaza in timp decat incapacitatea ta ca si individ de a putea trece peste rau. Dumnezeu ar fi ales sa nu se reveleze oamenilor daca stia ca acestia pot invinge totul singuri. S-ar fi "limitat" in a exista fara sa intervina. Numesc autosugestia o lupta cu tine insuti fara ajutorul lui Dumnezeu. Este raul nelocalizat care domneste in societatea moderna peste sufletul indivizilor. Spun nelocalizat pentru ca din punct de vedere social este invizibil. Noi NU stim daca x sau y face un bine sau a invatat sa faca un bine. Doar El stie.

Am ajuns sa ne apoteozam prin a ne induce acte sociale fara sa credem in ele. Suntem dumnezeii nostri. E tragic.Comportamentul veridic sta intr-un exercitiu sfant, de lupta, trairi, bucurii, esecuri alaturi de Creator la care ne raportam in functie de stadiul nostru spiritual in momentul dat. Este impenetrabilitatea, imunitatea de ambasadori ai Cerului oferita cadou odata cu intoarcereala El. Autoinducerea unor acte sociale duce la o rutina ruda cu pervertirea sufletului si are ca rezultat esecul. Nu vreau sa-L proiectez pe Dumnezeu in societate ca pe o stea care se vede in lac ci ca una careia i se poate savura splendoarea direct de pe cer...

Dan Spaniard

P.S. Eseurile acestui autor se gasesc pe www.sincolores.com