M-am gandit de mai multa vreme sa dezbatem impreuna acest subiect. Este deosebit de important statutul nostru de persoana in mijlocul unei mase sociale pe nume... Biserica.Rasfoiesc un referat al unui autor necunoscut care analizeaza "Psihologia Multimilor" a lui Gustave Le Bon. Ca si autorul cartii incearca o explicatie a comportamentului colectiv in functie de experienta, studii, referate etc.

Sa aruncam o privire asupra comunitatii numita Biserica. Formata din copii, tinerii, persoane in varsta, Biserica reprezinta o masa de oameni care se aduna intr-un loc bine stabilit pentru a-L slavi pe Dumnezeu, a-si spune pasurile, a asculta predici. In spatele acestor procese simple la prima vedere se regaseste dorinta oricarui membru sanatos de a creste din punct de vedere spiritual, de a ajunge la un stadiu inalt de cunoastere a divinitatii. Cate dintre aceste procese sunt REALE, cate sunt INDUSE si cate sunt FALSE? Este o intrebare dificila si raspunsul pe masura ei. Voi incerca sa relatez cateva idei care emerg din din reprezentarea fizica a Bisericii in societate.Premisa este aceea ca numai Dumnezeu stie cat de real ne pocaim, incercam sa ne apropiem de El si cat de veridice sunt actele noastre de crestin. Noi, ca si componenti ai grupului nu facem decat sa interactionam cu ceea ce ni se ofera. Stimulii sunt actinunile celorlati din Biserica care se resfrang (daca vreti) asupra noastra ori de cate ori suntem subiecti.Gustave Le Bon considera ca intr-o comunitate dispare personalitatea constienta si se formeaza asa zisul "suflet colectiv". Astfel, membrii comunitatii respective se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele grupului respectiv. Este Biserica asa? Daca DA este oare bine? Doreste oare Creatorul tau aceasta contagiune cand el a dispus oamenii intr-o maniera asa de eterogena? Ar vrea Dumnezeu sa dam dovada de "spirit de turma" doar pentru ca "turma" se numeste Biserica?

Dezideratul divin este acela de a fi "invatzat" sa fim crestini?La toate aceste intrebari eu mi-as permite sa raspund cu NU. Tu, care frecventezi un Lacas Sfant de 10, 20 de ani ai putea sa ma contrazici si sa imi spui ca e bine sa faci ca toti caci numai asa a putut fiintza Biserica doua milenii. Am sa te contrazic cu cateva argumente.Multi confunda, din nefericire, Biserica cu o masa de oameni stransi laolalta si pastorul ei cu un lider carismatic. Daca Biserica este doar o... "Multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de nationalitate, profesie sau sex, indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna" (Gustave Le Bon, Psiholgia Multimilor) atunci degeaba a murit Isus. Si daca pastorul Bisericii este doar un... "individ care prin carisma sa lidereaza masele mai mult prin credinta indivizilor decat pe talentele sale personale si mai mult decat atat acestia intretin relatii cu el foarte personale, subiective bazate pe o ILUZIE de reciprocitate" (Serge Moscovici, Psihologia sociala sau masina de fabricat zei) atunci crestinismul este doar o inventie a unui oarecare Cezar roman.Biserica este (sau trebuie sa fie) multimea lui Dumnezeu si nicidecum o adunare de ordin informal in care oamenii isi adjudeca dreptul de crestin, isi reprima viata dezordonata din timpul saptamanii sau isi poarta hainele de "sus" doar in scop estetic.

Or, asta ma face sa spun ca imi este greu sa ma intorc definitiv la Dumnezeu. Pentru ca imi este rusine de El. Mi-am dat seama, mai mult ca oricand, ca Dumnezeu ma vede in fiecare zi si nu numai duminica. (poate parea pueril ceea ce spun – insa este realitate zdruncinatoare care ma urmareste de ceva vreme).

Revendind la ideea initziala afirm ca Dumnezeu vrea valori personalizate, vrea indivizi separati si vrea pocaiti cu o singura entitate. Nu putem merge in Cer strecurandu-ne cu gloata. Daca un frate da o paine unui sarac si eu fac la fel asta nu inseamna ca am INTREPRINS exact acelasi lucru. Fizic e la fel, spiritual doar Dumnezeu stie de ce a facut-o el... si cu ce scop am facut-o eu. Mimetismul acesta mecanic, sec, fara vlaga se oglindeste in vietile multor membrii de Biserica.

Cu privirela Lider Carismatic vs Pastor sunt multe de spus insa voi accentua doar cateva aspecte. Spre deosebire de un lider al unei oarecare multimi care prin carisma lui poate atrage noi aspiranti la ideile sale, pastorul unei Biserici reveleaza Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvintele nu sunt (sau nu trebuie) sa fie ale lui ci ale Scripturii. El nu urmareste un scop care sa ii produca avantaje fizice ci doar sa intoarca pe oameni cu fatza spre Dumnezeu. Este o moda, mai ales aici in Occident, de a prezenta totul ca intr-un show. Marketing.ul si-a facut loc cu destoinicie si in Biserica. Oamenii incearca sa fie cat mai "ca lumea" ca acestia din urma sa isi arunce o privire asupra lor. Bisericile parca se roaga de oameni sa le cumpere produsul. S-a uitat ca inainte se pocaiau oamenii pentru ca li se parea atat de frumos felul de vietzuire al crestinilor. Mi s-a scris in ultimul mesaj asa "Uite-te cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietzuire" (am parafrazat). Puterea exemplului da viata. Dragilor, eu degeaba scriu eseuri si voi, oricare ati fi, degeaba imi raspundeti cat mai elitist pentru ca nu asa ajungem in cer ci printr-o viata si un fel de vietzuire sfant.Concluzionand, sugerez mai ales tinerilor sa faca ceea ce eu nu am fost capabil sa fac cand eram ca ei si anume sa poata segrega intre "o oarecare multime" si "Biserica" si mai ales intre "lider carismatic" si "mentor, pastor".

Nu invatati sa fitzi crestini ci dimpotriva fitzi originali in fatza lui Dumnezeu, nu imitati ci cautati raspunsuri ca sa facetzi binele.

P.S. Eseurile acestui autor se gasesc pe www.sincolores.com