Câştigă-ţi casa pentru Domnul...
Autor: Raul Costea  |  Album: fara album  |  Tematica: Familie
Adaugata in 15/03/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Dacă ceva îl preocupă pe un cap de familie, acesta este dorinţa de a-şi vedea familia la picioarele Domnului. Nici un soţ sau tată dedicat Domnului nu poate trăi cu gândul că "în ziua aceea" nu poate spune, precum odinioară Iosua, "eu şi casa mea am slujit Domnului".

În ziua aceea nu vor conta aşa de mult casa, maşina sau profesia. Din păcate mai întâlneşti oameni care mai degrabă doresc să-şi vadă copiii că ajung vedete, stele într-o societate decăzută (nu că ar fi ceva rău), încât uită să le spună de „Cel dispreţuit şi părăsit de oameni".

Cu durere observi astăzi că mulţi taţi dau din coate ca ai lor copii să ajungă în aplauzele tuturor sau într-un post bun, că uită şi de etica creştină şi de modestia Mântuitorului .Cel mai important lucru pentru tine ca şi cap de familie este să-ţi câştigi familia pentru Domnul. Nimic nu este mai important ca aceasta. Nici amenajarea casei tale, nici maşina ta, nici prietenii. Cum să-mi câştig familia pentru Domnul??? Biblia spune: cel înţelept câştigă suflete! (Proverbe 11:30b). Câştigă, nu pierde!

Există multă „tehnică spirituală" care se răspândeşte astăzi, despre cum să evanghelizezi pe cineva, aşa că nu mai vreau să aduc o nouă formulă de câştigat suflete. Sunt bune căile acestea de a câştiga suflete, dar nu cele mai bune. La un moment dat discuţia după un anumit calapod se împotmoleşte. Ca să câştigi suflete, şi mai ales pe cele din casa ta, ai nevoie de înţelepciune. Înţelepciunea (poate însemna mai mult decât afirm eu aici) este acea abilitate spirituală de a şti ce şi cum să aplici din Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită situaţie. Domnul Isus a câştigat-o pe femeia samariteancă într-un anumit fel şi în alt fel s-a raportat la Nicodim. A ştiut în fiecare situaţie cum să aplice Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este înţelepciune.

Poţi să copiezi metoda altuia sau poţi folosi metode proprii, depinde de circumstanţă. Cu unii poate este potrivit să dedici un timp de studiu, cu alţii nu are rost să studiezi, ci să lucrezi într-un cadru mai natural, nu atât de formal.

Pavel îi aduce aminte lui Timotei: "ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea..." (2Timotei 3:10). Pavel a transmis mai departe adevărurile lui Dumnezeu copilului său în credinţă, Timotei, într-un cadru natural. Viaţa de zi cu zi a fost catedra lui Pavel.

Cred că dacă ar trăi astăzi, poate ar zice ceva de genul: "Dragă Timotei, ai văzut de aproape reacţiile mele atunci când vecinii s-au purtat rău cu mine, poate îţi aduci aminte, atunci când nu mai aveam bani de pâine, că nu am început să mă plâng, ci m-am pus pe genunchi. Ai văzut că pentru mine adevărul a fost mai important decât slujba aceea care ne aducea mulţi bani în casa şi, cand au venit ajutoarele la biserică, ştii că îi lăsam pe alţii mai săraci decât noi să aibă parte de binecuvântările materiale. Timotei, viaţa mea transmitea sfinţenie, iar învăţăturile pe care ţi le-am dat au fost Cuvântul pur al lui Dumnezeu."

Totuşi, ce să fac când nu merge nimic? Efectiv nu merge. Nu ştiu ce să-ţi zic, decât atât: "Roagă-te"!!!

Nici pentru Domnul Isus nu a fost uşor. Biblia ne spune că nici chiar fraţii lui nu credeau în El. Isus a mers înainte şi Domnul a avut grijă ca la timpul potrivit şi fraţii Lui să ajungă să înţeleagă Adevărul. Unii dintre fraţii Domnului au devenit cei mai importanţi slujitori ai bisericii. Important este ca niciodată să nu-ţi permiţi să te mulţumeşti cu acel gând diabolic că cei din casa ta oricum nu pot fi câştigaţi pentru Dumnezeu.

Nu!! De o mie de ori: Nu!

Toţi, absolut toţi capii de familie trebuie să-şi câştige pentru Domnul familiile. Frate iubit, prin acest mesaj am vrut doar să-ţi transmit că dorinţa de a ne câştiga familiile trebuie să fie preocuparea cea mai mare pentru noi şi lucrul acesta trebuie să se vadă în înţelepciunea şi integritatea noastră.

crede si vei fi mantuit tu si casa ta acest cuvant din partea domnului trebuie sa ne dea incredintarea ca ii va mantui pe toti cei dragi ai nostri si va lucra dupa planul sau la vremea hotarata de el in inimile copiilor nostri si chiar mai departe nurori gineri nepoti amin.
urgenta in familii
Aveti deplina dreptate. Ce minunat daca toti capii de familie ar fi intelepti si ar distinge prioritatile de azi. Cel rau "racneste ca un leu" si, cel mai adesea, ataca familiile prin copii. Au o mare datorie,poate prea putin asumata de unii parinti (poate constientizeaza cam tarziu acest lucru si atunci li se pare ca nu mai este posibila intoarcerea copiiilor lor.
DOAMNE, binecuvinteaza cu intelepciune si lumina!
Mi-a placut mult eseul, si aveti dreptate in multe lucruri.
minunat
un eseu minunat si adevarat! Doamne mantuieste - ne familiile da-ne inteplciune cum sa ne comportam!
:)
am citi o carte:'oameni fericiti':) foarte frumoasa cartea si undeva printre randuri socrul spunea catre ginere:cu cat fiul tau va fi mai invatat, cu atat tu vei fi mai neinvatat', m-au marcat acele cuvinte si atunci gadul meu s-a dus la oamenii pe care ii cunosc si care numa dupa statutul social umbla, la parinti care odata s-au luptat pentru copii lor ca ei sa devina invatati, ca ei sa aiba bani,( si nu-i rau acest lucru), dar toate lucrurile trebuie facut echilibrat, de multe ori uita parintii sa zica copiluli:'invata sa mergi pe calea Domnului, invata sa iubesti , sa ierti, sa daruiesti', atat auzim:'Invata sa ajungi cineva in viata asta, sa nu muncesti pentru altii, asa cum fac eu', si uita parintii bietii de ei sa semene cuvantul lui Dumnezeu in inima lor asa cum faceau odinioara, si dupa aceea ajung parintii in varst, copiii ajung bogati dar cu timpul si-au pierdut respectul fata de parintii lor care s-au luptat pentru statutul social, cunosc copii care au ajuns bogati, dar au uitat de unde au pornit si ii pun pe parintii lor ca sa lucreze pentru a castiga bani, jalnic, oricum sa ne rugam Domnului ca fiecare tata sa zica:eu si casa mea am slujit Domnului:)
Statistici
  • Vizualizări: 3452
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni