O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
La sfârşitul drumului ce ducea de la izvor la casă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani asta se întâmpla zilnic. Femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: „Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!". Bătrâna a zâmbit. „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut de defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întorceam, tu le udai. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi în casa mea.
Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!