Sunt de partea cealaltă a baricadei. Lumea e dincolo. Eu stau ascunsă în mine, fără să întrevăd lumina. Oamenii vorbesc despre comuniune, despre bucuria de a fi împreună. Dar uneori cuvintele par lipsite de sens şi se izbesc de noi fără să ne producă nici o reacţie.
Locuiesc într-o casă de jale. Dumnezeu spune că e mai bine să mergi într-o casă de jale, pentru că devii mai înţelept.
Întotdeauna am crezut că o casă de jale te învaţă că există valori eterne, mai importante decât cele care trec. Dar lecţia casei de jale arată diferit pentru cel care traieşte în ea. Eşti singur acolo. Ceilalţi nu mai există. Nu mai este decât muţenia durerii tale. Cuvintele devin poveri. Singurul mesaj care mai ajunge este cel al inimii - al unei inimi la fel de ciobite ca şi a ta. Cum arată casa de jale? Are flori pe masa, perdele curate, rufe împăturate cu grija. Şi, totuşi, îţi vine să fugi din ea. Te ustură inima. Simţi că se prăvăleşte totul pe tine. Casa de jale o porţi tot timpul cu tine, ca melcul. Şi când ieşi din ea, îţi rămâne, nu ştiu cum, înăuntrul tău.
Mai sunt şi multe întrebări. Pe lângă "de ce mie?", mai este şi "cum să ies de aici?". Există scurtături, desigur. Dar, ciudat, de când mă ştiu am senzaţia că am ales calea cea mai dificilă, calea cu spini. Că mă doare, mă costă mult, pentru că am ales să merg pe aici. Şi, totuşi, e singurul drum pe care pot merge. Se potriveşte cu ceea ce este în mine.
Durerea e un drum cu sens unic. Nu vine nimeni din faţă să te întâlnească. Eşti singur cu lupta ta. Cum singur? Dar Dumnezeu nu e alături? Ba da, sigur că este. Dar intervine atunci când consideră El că este momentul - de multe ori, nu aşa cum aştept eu şi nu atunci când aştept. Şi cum rămâne cu "Cheamă-Mă în ziua necazului..."? Este în mod sigur valabil. Singura explicaţie este că Dumnezeu nu consideră necaz tot ceea ce eu numesc necaz.
În casa de jale stau în linişte şi-L aştept. Iar dacă Dumnezeu nu intervine nicidecum, probabil că eu n-am necazuri. Oare?...
"Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu au ajuns la capăt... Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută." - Plângeri 3, scria Ieremia în timp ce în jurul lui se destramă tot ceea ce considerase important
David scrie cel mai lung psalm - 119 - nu într-un apogeu al carierei sale, ci atunci când era: "ca o oaie pierdută, sufletul geme înlăuntrul meu" - Ps 119.
Noi asociem textele acestea cu momente de bucurie şi culme spirituală. Dar ele au fost scrise într-o "casă de jale".
Oare cum sună psalmul meu?
Cristina de unde esti?daca nu te superi?
...si acum dupa ce am citit imi rasuna in launtrul meu...oare cum suna psalmul meu!?stii,Tati face toate lucrurile frumoase la timpul lor...acum trec prin niste momente vrednice de o "casa de jale"...foarte mult m-au incurajat cuvintele tale,multumesc!Tati sa te intareasaca!
casa de jale, poate cea mai buna scoala din viata unui om, de fapt cu cele mai grozave rezultate si invataminte
As vrea sa cânt Iubirea Ta,
O,scum si drag Isuse,
Nu spunând vorbe ce s-au spus;
Ci doar cum Tu astepti, Isus,
În dorurile ascunse!
As vrea sa te iubesc, Isus,
Cu întreaga mea fiinta!
Nu cum si altii Te-au iubit,
Ci cum de Tine sunt iubit,
E marea mea dorinta !
Si-as vrea sa Te astept cu dor,
Mai mult ca orisice în viata!
Cum Tu m-astepti pe-al Tau ogor,
O, Mire drag si Salvator,
Spre Sfânta Dimineata!
Dar ca sa-Ti cânt, sa Te iubesc,
Si sa Te-astept, da-mi Har!
Lucreaza-n mine, Scump Isus,
Ca dragostea ce mi-ai adus
Sa nu îmi fie în zadar !
Amin