Dacă Dumnezeu nu ar fi lumină, inima mea ar locui în întuneric. Dar El a luminat chipul Fiului Său pentru ca oricine priveşte în El ca într-o oglindă, să-I vadă slava şi să-L cunoască şi astfel să fie mântuit, căci cine vede pe Fiul, L-a văzut pe Tatăl. Şi cine are pe Fiul, are viaţa veşnică.

Raiul şi iadul se găsesc în inima omului. Căci ce poate fi mai edenic decât o inimă plină de prezenţa Lui Dumnezeu? Şi ce poate fi mai demonic decât o inimă în care domneşte ura, răzbunarea, răutatea, iar dragostea Lui Dumnezeu, lipseşte cu desăvârşire?

Dacă viaţa noastră s-ar rezuma la trăirea pe acest pământ, iar moartea ar fi finalul ei, atunci, chiar dacă am fi trăit o viaţă perfectă, într-o lume perfectă, ea nu reprezintă decât împlinirea ultimei dorinţe a unui condamnat la moarte.