VIAŢA ÎNCEPE CU CEEA CE EŞTI, NU CU CEEA CE TREBUIE SĂ DEVII
Autor: Rely Tarniceri  |  Album: fara volum  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de guardiangel in 23/08/2007
    12345678910 0/10 X
VIAŢA ÎNCEPE CU CEEA CE EŞTI, NU CU CEEA CE TREBUIE SĂ DEVII


Legea creaţiei: „ fiecare să dea roadă după soiul său"

Gen 1:11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămânţa lor pe pământ." Şi aşa a fost.
Gen 1:24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor." Şi aşa a fost.

Omul, după căderea lui Adam, a fost zămislit în păcat, deci este un păcătos.

Psa 51:5 Iată că sânt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea

Roadele lui sunt după soiul lui, adică păcătoase, chiar dacă uneori par bune, căci sunt date după soiul lui, adică degenerate.
Dacă vrei să obţii roade bune, trebuie implementată o natură bună, un soi bun.

Dacă ai cărămizi, construieşti o casă, dacă ai seminţe de iarbă, faci un gazon, dacă ai lut, faci o oală. Nu poţi construi o casă din seminţe de iarbă.

Joh 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Creştinul a fost născut din nou din apă şi din Duh. Astfel el a devenit neprihănit.

Isa 61:11 Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui, şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor."
Deci:
A fi neprihănit, a fi complet, este punctul de plecare al creştinului, nu cel de sosire!!! Neprihănirea şi tot ceea ce decurge din ea, este materia primă pentru modelarea noii creaţii.

Ex: nu trebuie să te comporţi ca un bărbat pentru a fi bărbat. Chiar dacă eşti transexual şi te îmbraci şi te comporţi ca o femeie, tot bărbat vei rămâne în structura ta.

La fel cel care este născut din nou, este neprihănit prin naştere, chiar dacă se comportă ca un om firesc.

Neprihănirea nu este rezultatul comportamentului omenesc ci este lucrarea terminată, pe care a făcut-o Isus la cruce. Este un dar ne meritat , nu putem face nimic pentru a-l obţine şi tot astfel, nu putem face nimic pentru a-l pierde. Tot meritul este al Lui Cristos.

Însă nu putem avea o viaţă prin har , până nu cunoaştem harul.
A fi creştin înseamnă a crede ce trebuie, nu a face ce trebuie.

Evanghelia este revelaţia neprihănirii Lui Dumnezeu.
2Co 5:21 Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Eşti neprihănit în faţa Lui Dumnezeu prin credinţa în lucrarea terminată, desăvârşită, pe care a făcut-o Isus Cristos la cruce pentru tine.

Odată inima curăţită, faptele o vor urma!!!

Când Dumnezeu te declară neprihănit şi tu Îl crezi, (crezi ce spune El despre tine, nu ce spune satan, lumea, circumstanţele, lucrurile care se văd), aceasta se va vedea şi în faţa oamenilor, prin comportamentul tău, pe măsură ce vei fi schimbat din slavă în slavă de Duhul Domnului.

Heb 10:38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă.

Ca să fi un păcătos, nu este necesar să crezi, este pur şi simplu un fapt. Însă ai nevoie de credinţă, ca să intri în odihna lucrării deja terminată de Isus Cristos, şi să înţelegi că eşti neprihănit în mijlocul obiceiurilor tale păcătoase.

CREDE CĂ EŞTI NEPRIHĂNIT ŞI VA ÎNCEPE SĂ SE VADĂ!!!




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2346
  • Export PDF: 2
Opțiuni