Victor era un bărbat înalt, bine făcut. Era născut şi crescut la munte, unde oamenii cresc asemeni brazilor. Aşa era şi el. Deşi avea 60 de ani, era încă un om semeţ. Nu prea fusese bolnav la viaţa lui şi de aceea poate nu agrea oamenii care se văitau prea mult.

Victor Îl cunoştea pe Dumnezeu încă din tinereţe, dar întoarcerea sa nu fusese prea spectaculoasă. Înainte era un om foarte păcătos: iubea băutura. Şi mai avea un mare defect: nu suporta să fie jignit. Daca doar i se părea că cineva s-a uitat mai urât la el, îl lovea fără ezitare şi fără explicaţii.

Oamenii îl ştiau, iar după întoarcerea sa la Dumnezeu, nu a putut prea uşor să arate că este alt om. Poate şi pentru că oamenii nu puteau accepta schimbarea şi, ca urmare, orice greşeală, pentru că îi apartinea, era considerată gravă şi auzea mereu în urma lui expresii: "oameni ca tine nu ajung în cer", "nu eşti pocăit" sau "talpa iadului".

Îl dureau mult cuvintele acestea şi uneori se îndoia chiar el de mântuire. Cel mai mult îi plăcea să se îngrijească de gradina lui cu flori. Avea o grădina foarte frumoasa şi toţi oamenii care treceau pe lângă ea, se opreau să o admire. Şi îi plăcea la fel de mult, chiar dacă poate nimeni nu ar fi crezut, să se roage şi să Îi cânte lui Dumnezeu. Când se retrăgea în locul lui de rugăciune, toţi ai casei ştiau că durează mult. Poate tocmai pentru că ştia cât e de vinovat, avea multe să Îi spună Domnului. Sau poate nu! Rămâne un secret între el şi Dumnezeu.

Odata, un frate mai zelos, mult apreciat în biserică şi care avea şi darul prorociei, i-a spus:

-Tu ai să mori în şanţ din cauza alcoolului.Patima din tinereţe te va răpune la bătrâneţe!

Victor a fost foarte îngrijorat. "Să fie oare adevărat? Se poate să îi vorbească Domnul aşa?" Nu crezu, pentru că Îi cunoştea dragostea lui Dumnezeu. Dar uneori când se vedea slab, un fior de îndoială i se strecura în gând: "Oare acesta va fi sfârşitul meu: mort de beat, căzut într-un şanţ?"

Au trecut doi ani şi, chiar de ziua lui, a fost foarte bucuros. Au venit copiii şi nepoţii pe care îi iubea foarte mult. Se simţea chiar fericit. Seara, se simţi rău dar crezu ca îi va trece. Starea de rău se înteţi şi dură chiar câteva zile. Atunci, mai mult obligat de familie, se duse la medic. Doctorul îl anunţă că trebuie operat. Victor refuză şi se întoarse acasă.

Au mai trecut câteva luni, iar durerile nu se mai opriră. Erau din ce în ce mai mari. În final se hotărî să se opereze. Stătea în spital şi aştepta operaţia, când deodata în salon intră un om. Nu îl mai văzuse niciodată. Venise musafir la biserică iar un frate îl aduse la spital să faca o rugăciune împreună cu el.

Fratele acesta îl privi o secundă şi apoi îl întrebă:

-Ai vrea să îl rogi pe Dumnezeu să te vindece sau ai vrea să mergi Acasa?

Victor se cutremură: "Acasă?E posibil ca tocmai el să fie aşteptat în cer?"

-Nu vreau să mai rămân! răspunse repede. Vreau Acasă!

Fraţii s-au rugat, apoi au plecat. El rămase cufundat în gânduri: "Să mă aştepte pe mine Domnul în cer? Să ajung cu El, acolo, între sfinţi?"

Pe holul spitalului, fratele musafir îi spuse tovarăşului său:

-Domnul îl aşteaptă Acasă!

Suna sinistru: să mori! Bine că bolnavul încă nu ştia. El încă mai poate spera. Şi chiar spera. Acum Victor credea: Domnul Isus a pregătit cerul să îl întâmpine. Medicii au pregătit sala de operaţii iar Domnul a pregătit cerul. Medicii glumeau şi erau încrezători. Victor era chiar mai încrezător decât ei.

Veni o nepoţică la Victor şi îl auzi gemând. Se întristă şi îl întrebă:

-Te doare tare, bunicule!

Fetiţa de doar 12 anişori asculta curioasă.

-Vreau să îţi spun, continuă Victor, că plec Acasă, la Domnul. Domnul Isus a pregătit cerul. Şi fanfara din cer mă aşteaptă! Acolo mă voi întâlni cu mama mea, cu fratele meu care a plecat mai demult. Mai am şi 3 copilaşi pe care îi voi vedea. De abia aştept să ajung la ei!

-Bunicule, tu vei muri?

-Nu vorbi prostii! Dacă mă vei vedea fără viaţă, să ştii că am dezbrăcat o haină veche şi atunci voi fi cu Domnul pentru totdeauna! Voi, care rămâneţi, să nu uitaţi că vă aştept acolo!

-Dar am făcut planuri pentru anul ăsta!

Copila rămase uimită şi privea cu ochii ei mari şi negri la omul fericit din faţa ei. Pentru prima oară nu îi mai fu frică de moarte. Şi totul i se părea minunat. Se hotărî atunci, în mintea ei, să nu piardă nici ea întâlnirea aceasta cu Domnul şi bunicul ei, oricât va dura până atunci.

Bunicul o opri din gândurile ei:

-Să nu cumva să vii la înmormântarea mea îmbrăcată în negru! Să te îmbraci în roşu, să fii veselă!

A urmat operaţia. Dupa operaţie, medicii nu mai erau aşa de glumeţi!

-Nu ştim ce s-a întâmplat. Totul decurgea normal, când deodată s-a spart intestinul în el. Am făcut tot ce am putut. Dacă nu moare în urmatoarele 48 ore, va trăi!

Victor a fost adus la pat şi cei dragi erau în jurul lui. Au vorbit cu el, când deodata, gata: a plecat.

Au venit oamenii la înmormantare. Erau foarte mulţi. Oamenii dimprejur se întrebau ce persoană importantă este condusă pe ultimul drum. Păcat că nu i-a avut măcar pe jumătate dintre aceştia lângă el, în timpul vieţii.

Între oamenii îndureraţi sau cei ce vroiau să pară aşa, apăru şi fetiţa, nepoata lui Victor, îmbrăcată în alb. Avea ea o rochiţa frumoasă, cea mai bună din şifonier. S-a gândit că e mai bine aşa. Nu roşu, ci alb, pentru că sărbătorea o nuntă!

Un domn grăbit o apostrofă:

-În alb la înmormântare? Să-ţi fie ruşine!

Dar el nu putea înţelege ce ştia ea. Acolo sus, deasupra lor, bunicul ei se întâlnea cu Mirele! Singura ei durere era dorul după bunicul ei. Dar ştia că o aşteaptă şi pe ea acolo. Oricât va dura, se vor întâlni odată şi nu se vor mai despărţi.