Vise întrerupte

 "Şi cine este aproapele meu?" Luca 10 -29-37

   Ieri, tricolorul românesc, a coborât în bernă. Frumosul nostru drapel, și-a scuturat culorile posomorât, amintindu-ne încă o dată, de roșu - ce înseamnă sângele celor ce au clădit temeliile țării, de galbenul ce ne este pâinea cea de toate zilele, de albastrul cerului, ce ne amintește de Tronul Celui Atotputernic - însă, a fluturat trist... Tot de ieri, România a devenit mai săracă în oameni. Visurile și zâmbetul unor suflete ce - ca ieri făceau parte din milioanele de români, s-au spulberat brusc într-un hău, ce parcă și-a deschis gâtlejul larg să înghită vieți care cu câteva clipe înainte, se minunau de munții stâncoși, îmbrăcați în mantia lor verde. Tot de ieri, lacrimile celor ce au rămas în urmă să-și îngroape morții, îi vor "bântui" o viață. Își vor aminti de ei, când lipsa lor își va face prezența, iar cei ce se odihnesc în mormântul rece, le vor zâmbi de pe crucile sinistre, de fiecare dată, când vor schimba buchetul de trandafiri ofiliți de vreme și ploi...  Tot de ieri, o mică țară a devenit mare în ochii lumii,  cât și în inimile noastre de români. Muntenegru, la ea mă refer.

   Ca un paradox, locul și  numele ei, parcă au țesut împreună, sfârșitul celor înțepați de boldul morții. E doar o idee, nu are nimic a face cu realitatea. Uimirea mea cea mare, a fost atunci când am auzit, că muntenegrenii, au plâns împreună cu poporul român. Au sărit în ajutorul celor căzuți, nu în mâna tâlharilor, ci în prăpastia care le-a devenit început de mormânt. Și-au abordat și  drapelul lor în bernă, odată cu tricolorul nostru, făcându-se pentru o zi, frați de cruce, în memoria celor ce au plecat dintre noi. Fără a le păsa de faptul că ai noștri sunt străini de locurile lor, acei oameni deosebiți, au ajutat pe cei răniți, scoțându-ne morții din hăul prăpastiei, riscându-și chiar propriile vieți. Ce lecție deosebită, de a înțelege cine ne poate fi aproapele nostru !

   Deși acest tragic accident, a îndoliat o țară, mă mândresc cu cei ce mai sunt ,, români ‚’’ și care nu au stat indiferenți, la necazul altora. Aceste două legături comune, una la peste o mie de kilometri distanță de cealaltă,  nu a făcut decât să arate, că indiferent de cultură, religie, crez, culoare politică sau cea a pielii, toți purtăm aceeași iscălitură: SUNTEM  OAMENI.

   Indiferent de circumstanțele vieții, avem datoria morală și cea spirituală de a veni în ajutorul aproapelui nostru. Acei oameni au făcut-o ! Bravo, și cinste lor ! Din păcate, visul unei vacanțe de neuitat, s-a transformat în sânge, lacrimi, și moarte pentru unii. Acest tragic accident, m-a atins sufletește.  Chiar de nu am pe nimeni,  care s-ar număra în rândul celor decedați, le înțeleg durerea. Tot de ieri, am început să fiu mai atent la un mic detaliu, pe care vreau să-l împărtășesc cu tine, iubite cititor în Domnul Isus. Viața, e ca un joc de ruletă. Niciodată nu putem ști când, și cum o putem pierde. Familia, este o binecuvântare de la Dumnezeu. Dimineața, când plecăm de acasă la rutina zilnică, să nu mă sfiiesc, (și să nu te lași intimidat!), în a spune un simplu  "Te iubesc!" soției sau soțului. Să nu uităm să ne îmbrățișăm copilul, înainte de a-l lăsa în fața şcolii, pentru că știm că am închis ușa după noi, dar nu știm dacă, mai apucăm să o mai și deschidem.

   Dumnezeu, să binecuvânteze poporul muntenegrean, cât și pe cel român.

Viorel Balcan 27 iunie 2013