Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele, m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari: ADEVĂRUL.

   Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu, a m fost totuşi, profund dezamăgit când, împingând poarta, am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri întreţesute într-un labirint halucinant.

   Descumpănit, am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri, de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii:

-teorii definiţioniste, care încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce este adevărul? "

-teorii criteriale, care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efecturea de teste asupra adevărului.

   Am încercat să sintetizez lucrurile, dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante: -teoria corespondenţei -teoria coerenţei -teoria pragmatică. Nu, nu era ceea ce căutam eu - un adevăr unic şi absolut, care să nu fie divizat sau clasificat.

   Am părăsit nemulţumit sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor, coborând în cenuşiul prozaism cotidian, încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui. Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul: Ce este adevărul? Răspunsul a venit prompt: "concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă".

   Nu a reuşit să mă convingă. Cunoştinţele noastre ne individualizează, cel mai adesea, iar realitatea „obiectivă"poate fi privită din mai multe unghiuri.

   Aşadar, acest raport poate da naştere la erori de genul: adevărul meu, adevărul tău, adevărul lui. Poate genera monstruozităţi ca: jumătate de adevăr, adevăr cosmetizat, adevăr mistificat, adevăr... neadevărat. Eram disperat, dar nu puteam abandona căutările. Trebuia să găsesc adevărul. Trebuia să existe o cale. O cale? O cale, am zis? Dar parcă am văzut undeva... Evrika! În tot timpul căutărilor mele, undeva deasupra mea, o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria: EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA. Semnat: ISUS: Aleluia!

   Am găsit Adevărul. Căutările mele au luat sfârşit. Acum am inima uşoară, dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină. O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie. Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse, pentru că indicatoarele lor derutante încă mai dăinuie, mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator, indicatorul spre Adevăr. Ce ziceţi, nu veniţi cu mine?