Îl văd pe fiul cel mare întorcându-se de la câmp, trudit, plin de transpiraţie, doritor de linişte şi un strop de răcoare, flămând şi însetat. Dar cu cât se apropia de casă, zarva creştea. Nici vorbă de liniştea după care tânjea.

Prima persoană ce i-a ieşit înainte a fost un servitor prins în febra pregătirilor, a servirii mesei, care i-a furnizat nişte informaţii în fugă. Da, fratele lui s-a întors şi acum este mare serbare, viţelul cel îngrăşat a fost tăiat, muzica răsună, toţi serbează că acela care a fost pierdut s-a întors "sănătos şi bine". Dar acel "bine" nu a mai fost cercetat. Numai fiul cel mic ştia "cât de bine" a ajuns şi termenii în care s-a întors - ca un cerşetor- acasă, la tata. Informaţia "de mâna a doua" nu l-a ajutat în luarea unei decizii corecte, aceea de a intra ca să se alăture celorlalţi la sărbătoare.

În următorul moment, toată furia adunată de-a lungul timpului, de când fratele lui a fost plecat, a erupt. El a rămas să lucreze singur pentru întreaga familie, pe când celălalt risipea averea în compania femeilor uşoare. El a trebuit să aline rănile părinţilor şi supărarea pricinuită de cel plecat. El nu a avut parte de bucurii şi distracţii, ci doar de muncă şi iar muncă. El... doar el... aşa uşor s-a erijat în judecătorul fratelui său.

De data aceasta, a luat cumpăna dreptăţii în mâna lui. A refuzat să intre în casă. Dar tatăl a aflat de refuzul lui de a intra şi a ieşit afară la el. A vrut să-i arate că el are aceeaşi valoare ca înainte de revenirea fratelui său, l-a chemat la bucurie, la sărbătoare. În mâna tatălui era şi cumpăna dreptăţii, dar şi a dragostei. De câte ori nu ne asemănăm şi noi cu acest fiu obosit de lucrurile acestei lumi, dar ezităm să acceptăm invitaţia Tatălui ceresc? Atunci când refuzi să intri, rămâi flămând, pierzi bucuria prezenţei Tatălui şi a celor din familie. Trufia sau mânia nu sunt cei mai buni sfătuitori.

Bogăţiile harului rămân puse acolo, puse deoparte pentru cei care rămân afară, decizia este personală, aceea de a profita de invitaţie, de a intra, sau decizia de a rămâne afară, muncindu-ne zi de zi cu gândul că avem dreptate, că resentimentele noastre sunt justificate. Putem ajunge chiar mai jos, ajungând să judecăm deciziile Tatălui, îndreptându-ne mânia şi asupra Lui.

Îmi place să cred că fiul cel mare a acceptat invitaţia plină de dragoste a tatălui său, că a înţeles că a fi "înăuntru" este o alegere nespus mai bună decât aceea de a rămâne "afară". El... doar el...