CINE SUNT?

   Cu o rădăcină de leuştean  pe care sora Sofi din Moneasa mi-a dăruit-o la ultima noastra întîlnire, împreună cu o îmbrăţişare lungă, plină de dragoste creştin-bătrînească, cu binecuvîntările ei de mamă în Domnul, lacrimile ei tainice care ştiau că ne vom mai vedea doar în cer... . cu inima strînsă de despărţirea de ea, cea pe care o cunoscusem tîrziu, dar care era ca... vinul cel bun  scos la nunta din Cana, ne-am luat un la revedere  ''temporar '' de la ea, cine ştie, pentru cîtă vreme. Încercam să ''strîng" în mine şi-n pumni, ''ceva zestre care să mă treacă apa cea mare" ce desparte România de America.

   Mi-am încropit în grabă un costum românesc din zona de munte cărăşeană, în culorile de alb-negru, cu ''pui '' cusuţi cu arnici albastru, poale albe, o straiţă şi cergi din Maramureş, în binecunoscutele culori roşu, alb, negru, fotografii de familie, prieteni, onomastici şi aniversări imortalizate în care eram fericiţi, părinţi tineri şi  încă tinerii copii ai părinţilor noştri... Caiete de cîntări, Harfa mică şi verde din care cîntam Domnului, caiete cu rimă timidă şi... cîteva obiecte ce-şi aşteaptă încă ''locul'' aşezării pe care nu şi-l găsesc aici, nepotrivindu-se în decor... cu nimic.

   Ieri am reaşezat după curăţenie lucruri  şi am descoperit frumuseţi româneşti... imortalizate la Techirghiol, marea, porumbei în Piata Unirii [Dom Platz din Timisoara], o biserică de lemn din Maramureş... a fost ca o rugă nedeie să-mi văd frumuseţile lăsate în urmă, purtate în fiinţa-mi. De ce fac comparaţia respectivă?

   În satele mehedinţene, vara, în vacanţă, mătuşa mea, scotea pe gard [la vedere ] toată armătura ei de femeie cuminte, lucrătoare, rodul iernii în faţa - războiului de ţesut. Ea şi alte femei îşi arătau roadele lucrului lor, ca şi mine care-mi scot toate amintirile, obiectele ce reprezintă ''Marea Românie trecută peste ocean''. Am emoţii de fiecare dată cînd le am în mînă, mă răscolesc, le mîngîi, le pun la loc cu respect şi ''vorbesc" celor din pozele îngălbenite [cum vorbeam bunicului meu], un mare şi vrednic, român.

   Cine sunt? M-am întrebat şi eu de multe ori dincolo de apă, '' înfrigurată''  să nu-mi pierd din vorbire, din averea natală [limba, obiceiuri şi educaţie în biserica românească ] ce am primit-o de la părinţi şi de la unii din cei mai smeriţi fraţi şi surori în Domnul. Cînd mi-e greu, cînd nu mai pot, ''scot artileria", de origine românească, şi mă duc înaintea Domnului în rugi doinite, lacrimi ce mi le şterge El...

   Aici, sub mîna-I sfîntă, mă întîlnesc cu mama ce-mi răspunde cu aceleaşi lacrimi de dor din ţară... cu surorile mele în rugăciune, cu surori-prietene  şi cu toţi ce se bucură căci ''mă ţin de ei... de-ai Domnului''. El, numai El... Îmi ştie  teama ca nu cumva copiii mei ''să piardă în drumul lor'' averea vorbirii, a credinţei, a ospitalităţii, a dragostei neprefăcute, aşa cum ne-o cere Domnul. O mîngîiere  am primit  la gîndul rătăcitor: cine sunt?   cînd am citit din datele biografice ale fratelui Cornici de aceeaşi origine în care scrie [cam asa]: sunt născut în România, trăiesc în America şi-mi voi petrece veşnicia... în cer. Cînd nu mă aşteptam, am primit acest răspuns ca o mîngîiere, un răspuns mult aşteptat ce ''stinge" din doruri... de la un frate mai mare, în Domnul.

Dăruită tuturor românilor dar, mai ales celor ca mine, ce strîng în pumni, în inimă... ţin strîns România, învelită în tricolorul inimii.

                                   Alexandrina Tulics