de David Feddes

Să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. (Iuda 3)

În iunie 2002, sinodul Diocezei Anglicane din New Westminster şi-a autorizat episcopul să ţină o slujbă pentru binecuvântarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex. Acest organ de conducere al Bisericii canadiene a vrut un ritual pe care să îl folosească în fiecare dintre congregaţiile sale, dându-le posibilitatea cuplurilor homosexuale să-şi pecetluiască relaţia cu autoritatea şi binecuvântarea Bisericii. Majoritatea delegaţilor au sprijinit mişcarea, dar unii i s-au opus puternic. După votul pentru binecuvântarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, unii au ieşit de la întâlnire şi s-au declarat în afara părtăşiei cu episcopul şi cu sinodul.

Unul dintre cei care au plecat a fost teologul şi autorul Dr.  James I. Parker. El a explicat mai târziu, într-un articol dintr-o revistă: „De ce am plecat de lângă ceilalţi? Pentru că această decizie… falsifică Evanghelia lui Cristos, părăseşte autoritatea Scripturii, pune în primejdie mântuirea fiinţelor omeneşti şi trădează Biserica în rolul ei desemnat de Dumnezeu, de bastion şi apărătoare a adevărului divin (Christianity Today, ianuarie 2003).

Lucrurile au devenit şi mai dificile pentru anglicanii care au fost de aceeaşi părere cu Parker. Când s-au declarat în afara părtăşiei cu episcopul şi organul lor de guvernare, au spus că rămân loiali Bisericii Anglicane mai largi. Dar apoi Dr.  Rowan Williams a fost desemnat arhiepiscop de Canterbury, cap al tuturor bisericilor anglicane şi episcopale din lume. Williams spune: „Nu sunt convins că un homosexual trebuie să fie celibatar”, iar el personal a ordinat un preot care avea un partener homosexual. Desemnarea lui Rowan i-a încântat pe unii, dar i-a deranjat pe mulţi anglicani din toată lumea. De exemplu, mulţi africani au ajuns să-L cunoască pe Cristos prin preoţii anglicani, iar mulţi creştini şi lideri africani susţin învăţătura biblică istorică şi se opun curentelor pro‑homosexualitate.

Anglicanii nu sunt singurii afectaţi de problema cuplurilor homosexuale în biserică. În unele denominaţiuni, precum Biserica Unită a lui Cristos din Statele Unite şi Biserica Unită a Canadei, parteneriatele între persoanele de acelaşi sex au primit binecuvântări oficiale, iar homosexualii şi lesbienele care sunt activi din punct de vedere sexual, pot fi ordinaţi ca preoţi. Biserica Unită a Canadei a adoptat o declaraţie care spune: „Orientările sexuale omeneşti (lesbiană, homosexuală, bisexuală, transsexuală, heterosexuală) sunt un dar de la Dumnezeu, parte a diversităţii minunate a creaţiei. ”

Sprijinirea homosexualităţii este atât de puternică în unele grupuri ale Bisericii, încât serviciile divine de Crăciun şi de Paşte sunt evenimente de o zi, în timp ce parada homosexualilor durează o lună întreagă. O congregaţie universalistă unitariană din zona Bostonului nu numai că sărbătoreşte parada homosexualilor, dar face şi din Crăciun o manifestaţie pentru homosexualitate, lăudându-se că slujba ei din Ajunul Crăciunului prezintă Corul Bărbaţilor Homosexuali din Boston.

În timp ce un număr de grupări religioase binecuvântează parteneriatele homosexuale, ce se poate spune despre denominaţiunile în care standardele oficiale interzic unirea homosexuală, ca fiind contrară voii lui Dumnezeu? Ei bine, chiar şi în multe dintre acele denominaţiuni, există puternice grupări pro-homosexualitate. Acele grupări se opun poziţiilor oficiale ale bisericilor şi continuă să facă lobby pentru schimbare. Ele vor aprobarea Bisericii pentru sexul homosexual, pentru căsătoria homosexuală şi pentru homosexuali şi lesbiene ca pastori şi lideri. Biserica Metodistă Unită, de exemplu, interzice oficial pastorilor să binecuvânteze parteneriatele homosexuale şi lesbiene, dar mulţi episcopi, pastori şi membri metodişti luptă pentru schimbare.

Biserica Prezbiteriană (SUA) este într-o situaţie similară: denominaţiunea a votat strâns împotriva sprijinirii parteneriatelor homosexuale, dar există o mişcare pro‑homosexualitate destul de mare, insistând pentru schimbare. O grupare numită Prezbiterieni mai fericiţi a publicat o declaraţie, sfidând poziţia Bisericii şi solicitând o schimbare imediată, spunând: „Dreptatea nu poate aştepta… Politica Bisericii cu privire la sexualitate dezbină familii şi face din prieteni duşmani. Efectul ei este că îi face… pe cei care spun adevărul, nedemni de a participa pe deplin. Etica este răstălmăcită… Credem că a venit timpul să ne ridicăm pentru cei cărora li se refuză participarea deplină în biserica noastră: lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali prezbiterieni, pe care Dumnezeu i-a chemat să slujească… nu avem altă alegere. Facem aceasta fiindcă este corect. ”

Unele denominaţiuni baptiste liberale sau luterane au, de asemenea, lobby-uri pro-homosexualitate destul de puternice. Mişcări similare există chiar în denominaţiuni care nu este probabil să-şi schimbe poziţia oficială. Romano-catolicii au un grup pro-homosexualitate, numit Demnitate. Homosexualii şi lesbienele din bisericile răsăritene şi ortodoxe au format Axios, pentru a le promova cauza.

Propria mea denominaţiune, Biserica Reformată Creştină din America de Nord, consideră oficial că comportamentul homosexual este păcătos şi că cei care se angajează în el trebuie să se pocăiască şi să se abţină de la contactul homosexual, parteneriatele lor nu pot fi binecuvântate oficial, iar ei nu pot să fie aleşi ca lideri ai Bisericii. Dar recent, o congregaţie creştină reformată din Toronto a decis că orice poziţie de conducere din congregaţia lor va fi deschisă membrilor homosexuali care au relaţii stabile. Liderii acelei congregaţii au simţit că trebuiau să aprobe liderii homosexuali, indiferent ce spunea denominaţiunea. Ei au declarat: „Experienţele pe care le-am acumulat ne-au condus în punctul în care a trebuit să alegem: Suntem gata sau nu să ne identificăm ca o congregaţie atotcuprinzătoare? … Totul era, într-un anumit fel, în joc. ”

Când alte biserici creştine reformate din zona Toronto s-au întâlnit ca organizaţie regională, au publicat o acuzaţie aproape unanimă. I-au recomandat bisericii din Toronto să se pocăiască, să anuleze decizia şi să se rededice trăirii după standardele biblice. Dacă congregaţia merge înainte cu ordinarea homosexualilor, ar putea fi exclusă din denominaţiune.

Cum ar trebui să se raporteze bisericile la cuplurile homosexuale şi lesbiene? Biserica trebuie să iubească persoanele de orice orientare sexuală şi să le cheme la mântuirea în Isus şi la o trăire sfântă. Dar ce implică aceasta? Faptul de a-i iubi pe homosexuali implică avertizarea lor că devierea sexuală îi duce în iad, dacă nu se pocăiesc şi nu-şi schimbă obiceiurile, sau înseamnă să afirmăm că orice orientare sexuală este un dar minunat de la Dumnezeu? Dacă oamenii vor relaţii homosexuale şi, de asemenea, să fie membri în biserică, ar trebui biserica să-i excludă din comunitate până se pocăiesc şi se angajează să părăsească un mod de viaţă homosexual sau ar trebui să-i recunoască drept membri care au o poziţie bună? Ar trebui bisericile să binecuvânteze activ parteneriatele homosexuale? Ar trebui bisericile să ordineze homosexuali ca lideri şi ca exemple de urmat pentru ceilalţi? Multe biserici se luptă cu aceste probleme şi apar neînţelegeri mari.

Unii conducători ai Bisericii vor să păstreze pacea şi unitatea, minimalizând problema sau căutând terenul comun. Dar este greu să pretinzi că această problemă nu contează şi nu pare să existe mult teren comun. Când biserica din Toronto a vrut să ordineze homosexuali, a spus: „totul era… în joc”, dacă homosexualii practicanţi nu puteau sluji ca lideri ai Bisericii. Prezbiterieni mai fericiţi spune că dreptatea cere ordinarea homosexualilor ca lideri; oponenţii ordinării homosexualilor sunt numiţi mincinoşi care răstălmăcesc etica. Din perspectiva opusă, J. J. Packer a afirmat că mulţi creştini (inclusiv eu) cred că bisericile care binecuvântează homosexualitatea tratează Evanghelia ca falsă, părăsesc Biblia, pun în pericol sufletele oamenilor şi trădează chemarea Bisericii de a lua poziţie pentru adevărul lui Dumnezeu.

Problema cuplurilor homosexuale în biserică indică o intersecţie de drumuri, o separare de drumuri. Cei care gândesc că orice orientare sexuală şi orice comportament sexual este un dar minunat de la Dumnezeu, au o religie diferită de cei care văd devierea sexuală ca o urâciune pentru Dumnezeu.

Unii dintre cei care merg la biserică şi sunt pro-homosexualitate încearcă să menţină elemente ale credinţei istorice, biblice, dar alţii nu se neliniştesc din această cauză. În timp ce redefinesc etica sexuală, Îl reinventează pe Dumnezeu ca să li Se potrivească lor. Walter Wink, un profesor de seminar, sprijină parteneriatele homosexuale, deşi admite că apostolul Pavel şi alţi scriitori biblici se opun lor. Wink spune că homosexualii care nu se pocăiesc nu vor merge în iad – Dumnezeu mântuieşte pe toată lumea. Wink admite că Evanghelia după Matei Îl citează deseori pe Isus vorbind despre iad, dar Wink spune că Isus nu a spus de fapt asemenea lucruri – Matei doar le-a inventat pentru că avea multă mânie nerezolvată. Wink spune că Biblia ne învaţă să iubim pe toată lumea, dar nu are o etică normativă. În opinia lui, Dumnezeu acceptă orice şi pe oricine. În domeniul învăţăturii biblice, el distruge Cuvântul lui Dumnezeu şi inventează o nouă religie, despre care crede că este mai bună.

Sau luaţi în considerare ceea ce o biserică episcopală pro-homosexualitate din New Jersey spune pe site-ul ei: „Crezul din Nicea (care mărturiseşte credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) nu vorbeşte despre relaţia pe care cei mai mulţi oameni de aici o au cu creştinismul… Imagistica feminină este folosită în rugăciuni şi imnuri, pentru a vorbi despre Dumnezeu ca Mamă… Noi folosim intenţionat forma tradiţională a rugăciunii Domnului: «Mama noastră, Tatăl nostru care eşti în ceruri»”.

Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să acceptăm revelaţia Bibliei despre Dumnezeu. Pentru a şti cum vrea Dumnezeu să tratăm sexualitatea şi pe cine vrea Dumnezeu ca lideri în biserică, trebuie să urmăm călăuzirea Bibliei. Uneori aceasta va aduce confruntare cu oamenii care vor să schimbe învăţătura biblică. Ar fi mai plăcut să vorbim despre bucurie şi binecuvântările faptului de a aparţine lui Isus, dar uneori trebuie să vorbim despre ceea ce ameninţă credinţa. Cartea lui Iuda spune:

„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Cristos” (Iuda 3-4).

Iuda avertizează că asemenea oameni vor avea parte de un sfârşit groaznic, ca şi unele cetăţi antice care s-au delectat în multe păcate – inclusiv în comportamentul homosexual – şi pe care Domnul le-a distrus prin foc. „Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia”, spune Biblia, „ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic” (Iuda 7). Pe scurt, Biblia avertizează că dacă practicăm sau apărăm perversiunea sexuală, în timp ce vorbim frumos despre harul şi dragostea lui Dumnezeu, Îl tăgăduim pe Isus şi ne punem în primejdia iadului veşnic. Nu-mi place să spun aceasta. Aş prefera să vorbesc despre alte lucruri, dar problema este atât de serioasă, încât nu există altă posibilitate de alegere, decât să luptăm „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).

În timp ce luptăm pentru credinţă, trebuie să continuăm să le întindem mâna cu dragoste celor care resping sau deformează credinţa. Dar când încercăm să comunicăm dragostea şi adevărul lui Dumnezeu, trebuie să admitem faptul că există o mişcare destul de mare, bine organizată, bine fundamentată, pentru a pune Biserica pe un drum diferit, un drum autodistrugător – şi trebuie să luptăm toţi împotriva ei.

Biserica trebuie să transmită cu curaj un mesaj bine articulat, cel puţin pe trei nivele: nu actelor homosexuale, nu căsătoriei homosexuale şi ritualurilor care binecuvântează unirea între persoanele de acelaşi sex şi nu conducerii Bisericii de către cei care practică sau promovează conduita homosexuală!

La nivelul de bază, trebuie să spunem nu activităţii homosexuale şi să luptăm pentru adevărul că Dumnezeu interzice comportamentul homosexual. În Levitic 18: 22, Dumnezeu spune: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. ” Romani 1: 26-27 vorbeşte despre „patimi scârboase”, în care femeile „au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii”, iar bărbaţii „s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase. ” 1 Corinteni 6: 9 spune: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? ” şi menţionează „homosexualii” alături de alte feluri de păcătoşi care, dacă îşi menţin răutatea, nu vor trăi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Este, de asemenea, important de observat că Biblia spune că mulţi asemenea oameni au fost iertaţi şi schimbaţi în Numele lui Isus, de Duhul lui Dumnezeu – şi aceasta este vestea bună a Bibliei pentru toţi păcătoşii. Chiar şi cei care se luptă cu dorinţe puternice şi uneori eşuează, pot fi siguri de îndurarea şi de iertarea lui Dumnezeu, dacă ei continuă să se pocăiască şi să se întoarcă la Cristos. Dar cei care îşi apără păcatul şi neagă nevoia lor de iertare, nu au loc în Împărăţia lui Dumnezeu sau în Biserica Lui.

Biserica trebuie să fie blândă cu cei care sunt începători în credinţă şi care de-abia învaţă calea creştină. Trebuie să fie îndurătoare şi să-i sprijine pe cei care se luptă şi se împiedică. Dar Biserica trebuie să-i dea afară pe cei care preamăresc păcatul, refuză să se pocăiască şi îi ispitesc pe alţii să păcătuiască împreună cu ei. Sună dur? În multe biserici nu se aude despre disciplină – ele sunt disperate să atragă oamenii şi ar fi de neînchipuit să dea efectiv afară pe cineva. În definitiv, dacă cineva zice că crede în Isus şi vrea să se alăture părtăşiei Bisericii şi să ia cina Domnului, cum poate spune cineva nu? Ei bine, Dumnezeu spune nu. Biblia spune că Dumnezeu va avea grijă să judece oamenii din afara Bisericii, dar Biserica trebuie să le ceară socoteală membrilor ei şi să-i disciplineze pe păcătoşii care nu se pocăiesc. În 1 Corinteni 5: 11-13, apostolul Pavel spune: „Să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice «frate» totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ… În adevăr, ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela. ”

Nu oricine pretinde că este creştin ar trebui să fie acceptat ca atare. Dacă oamenii nu cred Evanghelia şi nu se supun învăţăturii biblice, nu trebuie să fie acceptaţi ca parte a Bisericii. În schimb, Biserica trebuie să îi disciplineze.

Dumnezeu nu vrea ca Biserica să fie nechibzuită sau aspră. Ea trebuie să depună toate eforturile pentru a corecta cu blândeţe, răbdare şi dragoste. Chiar când cineva trebuie să fie exclus, scopul este restaurarea. Dacă se pocăieşte mai târziu, ar trebui să fie primit înapoi cu dragoste şi bucurie. Nu are importanţă care sunt păcatele lor, odată ce oamenii se pocăiesc de ele şi le părăsesc, Dumnezeu îi primeşte cu bucurie şi aşa trebuie să facă şi Biserica. (Vezi 2 Corinteni 2: 5-8. )

Activitatea homosexuală este un păcat serios, dar multe păcate sunt la fel de grave. Nu vreau să-i scot în evidenţă pe homosexuali şi lesbiene ca fiind oarecum mai de neiertat decât cei care păcătuiesc în alte feluri. Dar trăim într-o vreme când homosexualitatea diferă de alte păcate, cel puţin într-un mod important: cei care o practică vor aprobarea şi binecuvântarea publică. Nimeni nu are parade sau luni speciale în onoarea altor păcate, precum lăcomia, înjuratul, beţia, minciuna, crima sau adulterul. De obicei, când oamenii păcătuiesc, nu fac reclamă acestui lucru, dar comportamentul homosexual a devenit ceva cu care oamenii se laudă deschis, în timp ce cer şi beneficii de la corporaţii, statut legal de la guverne şi binecuvântare rituală de la biserici.

Orice ar face corporaţiile şi guvernele, Biserica lui Cristos nu trebuie să binecuvânteze ceea ce Biblia interzice. Este o eroare uriaşă să îngădui răbdării şi dragostei să devină aprobare. Dumnezeu este deseori răbdător cu noi păcătoşii, dar Dumnezeu nu aprobă niciodată păcatul nostru şi nu rosteşte o binecuvântare peste el. Biserica trebuie să-i iubească pe homosexuali, să caute să-i salveze din păcat şi să-i restaureze la părtăşia cu Dumnezeu, dar nu să lase ca dragostea pentru păcătoşi să se transforme în aprobarea păcatului.

Se poate ca bisericile şi liderii care binecuvântează parteneriatele homosexuale să fi început cu motive bune. Le-a păsat de homosexuali şi lesbiene, iar când au ajuns să aprecieze personalitatea şi talentele lor, au fost tentaţi să creadă că relaţiile între persoane de acelaşi sex nu sunt de fapt greşite. De aici au început să pună semnul egalităţii între relaţiile între persoane de acelaşi sex şi căsătorie şi, din moment ce Biserica binecuvântează căsătoriile, de ce să nu aibă ceremonii de căsătorie şi pentru cuplurile homosexuale? Undeva, pe drum, adevărul biblic a fost înlocuit cu sentimentul, iar căsătoria homosexuală a ajuns să fie văzută ca un drept dat de Dumnezeu.

Este un lucru teribil când conducătorii onorează ceea ce Dumnezeu interzice şi binecuvântează ceea ce Dumnezeu a blestemat. Dumnezeu mai degrabă ar închide o biserică, decât ca păcatul să fie binecuvântat în Numele Lui cel sfânt. (Vezi Apocalipsa 2-3. ) În Maleahi 2: 8 Dumnezeu este atât de supărat, încât tună şi fulgeră împotriva conducătorilor lui Israel: „Voi v‑aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi. ” Un pastor sau un preot care binecuvântează un parteneriat între persoane de acelaşi sex, nu îl face mai plăcut lui Dumnezeu; acel conducător doar Îl ofensează pe Dumnezeu cu atât mai mult.

Dacă este greşit să iei parte la acte homosexuale, cum poate o biserică să ordineze homosexuali practicanţi, ca mentori şi modele pentru poporul lui Dumnezeu? Standardele biblice nu îngăduie homosexualilor neîntorşi la Dumnezeu nici măcar să fie membri în biserică, iar standardul pentru conducere este mai ridicat decât pentru membri (Iacov 3: 1). Conducătorii Bisericii trebuie să vestească adevărul care este demn de crezut şi să trăiască o viaţă demnă de a fi urmată. Un stil de viaţă homosexual nu merită să fi urmat, deci cei care trăiesc în acest fel nu sunt calificaţi pentru conducere.

De asemenea, nu sunt calificaţi cei care sunt heterosexuali, dar care învaţă că relaţiile homosexuale sunt în regulă. Dacă un pastor sau un alt conducător învaţă că homosexualitatea este plăcută lui Dumnezeu, atunci este un învăţător fals. (Vezi 2 Petru 2: 1-3. ) Învăţătura falsă despre sexualitate nu îi pune în pericol numai pe adulţii care păcătuiesc deja şi care vor fi încurajaţi să nu se întoarcă la Dumnezeu. Îi pune în pericol şi pe copiii impresionabili şi pe tineri, îndreptându-i către o cale care îi face să comită păcate îngrozitoare împotriva lui Dumnezeu. Isus a spus că dacă cineva îi face pe micuţi să păcătuiască, ar fi mai bine să se înece în mare (Matei 18: 6).

Denominaţiunile şi congregaţiile care sunt credincioase lui Dumnezeu şi Bibliei, trebuie să fie atente să lupte „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Nu trebuie să fie corupte de cei care „schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Cristos” (Iuda 4). În slujirea celor care înfruntă ispita homosexuală, Biserica trebuie să fie blândă, dar clară. Cartea lui Iuda spune, de asemenea: „De alţii iarăşi fie-vă milă cu frică”, „smulgându-i din foc” (Iuda 22-23). După aceste instrucţiuni, Iuda încheie cu o notă de încredere şi bucurie în Domnul: „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorului nostru, prin Isus Cristos,

Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, acum şi în veci. Amin. ”

[David Feddes, Gay Couples in Church. Copyright © 2002 The Back to God Hour. Tradus şi publicat cu permisiune. ]