Există furtuni de zăpadă. Există furtuni cu grindină. Există ploi însoţite de vînt şi vijelii. Dar există şi furtuni de îndoială.

   Din cînd în cînd în viaţa mea se dezlănţuie cîte o furtună de îndoială, aducînd cu ea un noian de întrebări şi rafale biciuitoare de frică. La scurt timp de la izbucnire, o lumină stăluceşte prin ea.

   Uneori furtuna vine după ştirile de seară. Sunt seri în care mă întreb de ce mă mai uit la ştiri. Cîteodată este pur şi simplu prea mult. De pe treptele Curţii Supreme pînă în curţile sărăcăcioase din Africa de Sud, ştirile sunt de obicei triste... treizeci de minute de tragedii bine dozate. Un bărbat chipeş, îmbrăcat într-un costum elegant şi cu o voce plăcută se înfăţişează înaintea noastră şi ne tot aduce veşti proaste. Sintagma care îl desemnează, "omul-ancoră" este cît se poate de potrivită (Anchorman - termen folosit în lb. engleză pentru cel ce prezintă ştirile). Avem nevoie de o ancoră în apele tulburi ale prezentului.

   Cîteodată mă întreb:  Cum a ajuns lumea noastră într-un asemenea haos?

   Alteori furtuna se dezlănţuie cînd sunt la lucru. De prea multe ori familiile nu se refac şi inimile nu se înmoaie. Există întotdeauna mai multă foame decît mîncare, mai multe nevoi decît bani şi mai multe întrebări decît răspunsuri. În fiecare duminică mă ridic înaintea bisericii cu o schiţă pe trei puncte în faţă, cu o predică de 30 minute în minte şi cu o rugăciune pe buze. Îmi dau toată silinţa să spun ceva ce ar putea convinge pe un străin că un Dumnezeu nevăzut încă mai aude.

   Şi uneori mă întreb de ce trebuie să sufere atît de multe inimi.

   V-aţi confruntat vreodată cu furtunile de îndoială? Unii dintre voi, nu. Ştiu asta. Vouă v-am spus ce am avut de spus. Unii dintre voi aveţi un optimism de tip "davidic" care sfidează orice Goliat. Înainte credeam că sunteţi în cel mai bun caz naivi şi în cel mai rău caz nesinceri.

   Dar acum nu mai cred aşa ceva.

   Cred că sunteţi înzestraţi cu un dar special. Sunteţi înzestraţi cu darul credinţei. Sunteţi în stare să vedeţi curcubeul înainte ca norii să se fi risipit. Dacă aveţi acest dar, săriţi peste aces capitol. Nu aveţi nevoie să auziţi nimic din ce veţi auzi în continuare.

   Dar ceilalţi vă întrebaţi...

   Vă întrebaţi ce ştiu alţii şi voi nu ştiţi. Vă întrebaţi cine este orb pînă la urmă: voi sau ei. Vă întrebaţi de ce unii exclamă "Evrika!" înainte de a fi găsit aurul. Vă întrebaţi de ce unii strigă "Pămînt la orizont!" înainte de a se fi ridicat ceaţa. Vă întrebaţi de ce unii cred cu atîta îndrăzneală, în timp ce voi credeţi cu atîta reţinere.

   Drept rezultat, vă simţiţi uşor stînjeniţi în strana capitonată a credinţei oarbe. Eroul vostru preferat din Biblie este Toma. Porecla vă este Precauţie. Întrebările ce vă frămîntă sunt pacostea vieţii oricărui învăţător de Şcoală Duminicală.

   "Dacă Dumnezeu e atît de bun, de ce mă simt atît de rău uneori?"

   "Dacă mesajul Său este atît de clar, de ce este atîta confuzie în mintea mea?"

   "Dacă Tatăl deţine cotrolul, de ce au oamenii buni probleme atît de greu de îndurat?"

   Vă întrebaţi dacă este o binecuvîntare sau un blestem să ai o minte care nu se odihneşte niciodată. Dar preferaţi să fiţi mai degrabă cinici decît ipocriţi, de aceea continuaţi să vă rugaţi ţinînd un ochi deschis şi să vă întrebaţi:

   - de ce există copii care suferă de foame?

   - care este puterea rugăciunii?

   - care sunt profunzimile harului?

   - de ce există creştini în secţiile de oncologie?

   - şi cine sunteţi voi, pînă la urmă, ca să puneţi toate aceste întrebări?

   Întrebări dificile. Întrebări care te îndeamnă să renunţi la luptă. Întrebări pe care ucenicii trebuie să le fi pus şi ei în timpul furtunii.

   Tot ce puteau ei vedea era cerul întunecat de deasupra capetelor, în timp ce barca lor se clătina lovită de valuri. Nori învolburaţi. Bonete luate de vînt. Pesimismul care ascunde linia de coastă. Mîhnirea care îneacă prova. O deplasare ce se anunţă plăcută s-a transformat într-o călătorie terifiantă pe o mare a fricii.

   Întrebarea lor: Putem spera că vom supravieţui într-o noapte atît de furtunoasă?

   Întrebarea mea: Unde este Dumnezeu cînd lumea Lui se zbate frămîntată de furtună?

   Furtuni de îndoială: zile răscolitoare în care duşmanul pare prea puternic, sarcina prea grea, viitorul prea sumbru şi răspunsurile prea puţine.

   Din cînd în cînd, asupra mea se abate cîte o furtună şi atunci îmi ridic privirile spre cerul întunecat şi implor: "Doamne, puţină lumină, dacă se poate!?"

   Ucenicii au văzut lumina. O siluetă se apropia de ei umblînd pe ape. Nu era tocmai ceea ce aşteptau ei să vadă. Poate că se uitau în jur aşteptînd să vadă îngeri coborîndu-se ori cerurile deschizîndu-se. Nu ştim exact ce aşteptau, dar un lucru este sigur: nu se aşteptau să-L vadăp pe Isus mergînd pe apă.

   Şi dat fiind că Isus a venit într-un mod neaşteptat pentru ei, aproape că răspunsul la rugăciunile lor a trecut neobservat.

 Şi noi riscăm să facem aceeaşi greşeală...