Cu toții greșim și, la fel, cu toții știm deja asta. Nu putem să nu păcătuim chiar de ne-am ascunde și în gaură de șarpe. De fapt, dacă ne-am ascunde în gaură de șarpe probabil că am ajunge la originile păcatului, deoarece întruchiparea diavolului din grădina Eden a fost un șarpe. Dar nu asta e ideea pe care vreau s-o scot la liman. Atunci când săvârșim un păcat avem impresia că puțină smerenie și pocăință ne șterge păcatul dinaintea memoriei lui Dumnezeu. Că dreptul la iertare ni se cuvine în mod natural, că Dumnezeu este oarecum obligat la a face lucrul acesta. Oameni buni, v-ați înșelat singuri dacă ați crezut vreun moment că Întemeietorul acestei lumi are obligații față de noi.

   Dumnezeu ne iartă păcatele pentru că El este dragoste. Deși suntem șapte miliarde de oameni, iar alte miliarde au trecut în veșnicii, El ne privește pe toți la fel, fără a face discriminări. Creatorul nostru este singurul care are o iubire veșnică și în egală măsură pentru toți. Îi iubește la fel de mult pe cei mai mari predicatori ai lumii, pe cei ce și-au jertfit viața pentru El, dar și pe cei ce ieri poate erau niște scursuri ale societății și care și-au dat seama că există o salvare prin Isus Cristos.

   Dumnezeu ne iartă păcatele pentru că este bun și îndelung răbdător. El ne-a lăsat liberul arbitru, nu ne-a constrâns să-L alegem. Cărui tată i-ar plăcea ca fiii săi să-l iubească cu o dragoste forțată? El are o răbdare icomensurabilă cu noi, de care noi nu ne dăm seama și, totodată, El nu obosește iertând.

   Dumnezeu ne iartă păcatele pentru că poate. El nu poate sta față în față cu păcatul deoarece sfințenia este podoaba casei Sale. Ochii Săi nu pot vedea păcatul. Jertfa fiului Său ne absoarbe păcatele dar asta nu înseamnă că după aceea suntem liberi la a trăi în fărădelege. Cine altcineva ne-ar putea ierta nelegiuirile dacă nu Cel ce este fără de păcat?

   Faptul că noi ne cerem iertare este un lucru bun. Înseamnă că realizăm cât suntem de slabi și de neajutorați de unii singuri. Totodată, înseamnă că Duhul Sfânt nu ne-a părăsit, ci ne cercetează și ridică în continuare vălul de pe ochi.

   Deci, ideea centrală a mesajului meu este că Dumnezeu ne iartă pentru ceea ce este El, nu pentru pocăința noastră, șubredă uneori. Totuși, chiar dacă El este dragoste, mărturisirea păcatelor înaintea Lui este o jertfă pe care o va privi întotdeauna cu bunăvoință.

   „Du-te, și să nu mai păcătuiești.” (Ioan 8:11) Acestea sunt cuvintele Domnului Isus și o condiție, care nu e opțională, pentru ca iertarea să fie desăvârșită.

            În concluzie, dacă realizăm că Domnul ne iartă pentru că El este Dumnezeu, dacă nu mai repetăm aceleași greșeli, și dacă constatăm că mărturisirea și pocăința sunt imperios necesare pentru a ne dovedi, la rândul nostru, dragostea, atunci putem spune că suntem pe drumul cel bun.

            Domnul să vă aibă în grija Lui pe toți!