de Mike Ensley

L-am întâlnit pe „Greg” la liceu, prin echipa de teatru. A venit, pur şi simplu, la mine într-o zi şi mi-a cerut să-l fac să râdă, deci am făcut-o. De atunci am fost nedespărţiţi.

Ar fi fost greu pentru mine să găsesc un alt tip care să aibă acelaşi simţ al umorului, acelaşi gust pentru filme şi hobby-uri, aşa că faptul de a ne afla împreună era cu adevărat distractiv. Şi petreceam timp împreună – din plin. Întotdeauna îmi plăcea să petrec timp cu Greg, atât de mult, încât mă gândeam la el ori de câte ori nu eram cu el. În orice mă implicam, mă gândeam la modalităţi de a-l implica şi pe el.

Am sfârşit prin a merge la acelaşi colegiu şi prin a urma o mulţime de cursuri împreună. Când ne-am îndepărtat de prietenii de liceu, am ajuns şi mai apropiaţi. Era un tip cu adevărat afectuos, care nu avea nicio problemă în a mă îmbrăţişa şi uneori chiar ne luptam împreună. Era atât de atent, sunându-mă deseori şi dându-mi mici daruri prosteşti sau mesaje.

Cu toate acestea, exista o parte deprimantă a prieteniei noastre aparent satisfăcătoare. Indiferent cât de iubitor era Greg faţă de mine, întotdeauna vroiam mai mult. Chiar dacă petreceam o zi întreagă împreună, dintr-un anume motiv, mă duceam acasă la sfârşitul zilei cu un fel de sentiment de frustrare şi de lipsă de satisfacţie. El era foarte sociabil, iar când îl vedeam râzând cu alţi tipi eram gelos. Întotdeauna mă îngrijoram: „Dacă îi place mai mult de ei? ”

Apoi Greg şi-a făcut o prietenă, iar relaţia lor a devenit repede serioasă. Acum mă durea cu adevărat ceva în interiorul meu. Întotdeauna vroia să fie singur cu ea, iar prietenia noastră a avut de suferit. Nu puteam nicidecum suporta gândul că se sărutau, mă supăra atât de tare – o supărare plină de răutate, care mă lăsa lipsit de speranţă şi deprimat. Am înţeles că eram gelos şi pe ea.

În lumina faptului că încercam să înving luptele mele cu homosexualitatea, aceasta a fost o înţelegere incredibil de descurajatoare. Credeam că încercam să clădesc prietenii sănătoase! Credeam că mă schimbam! Dar „mă îndrăgostisem” de cel mai bun prieten al meu şi mă simţeam ca un ratat.

Şi mai rău a fost sfârşitul prieteniei mele cu Greg. În cele din urmă, gelozia mea faţă de prietena lui s-a transformat în amărăciune. Prin sarcasm şi bârfă am sabotat relaţia noastră, care s-a deteriorat – rău. Când el n-a mai făcut parte din viaţa mea, m-am simţit ca şi cum aş fi pierdut un mădular într-un accident tragic. M-am simţit deprimat săptămâni întregi.

A fost una dintre cele mai rele experienţe din viaţa mea, iar cel mai dur lucru a fost că s-a întâmplat mai mult de o dată, cu alţi oameni. Nu am aflat decât mai târziu că exista o denumire pentru asta. Dependenţă emoţională.

Adevărul este că Greg nu era numai cel mai bun prieten al meu, cel puţin nu pentru mine. Încercam să-l fac cel mai bun prieten, frate, mentor, tată şi, sincer, chiar dumnezeul meu. În mod sigur, era mai important pentru mine şi decât Dumnezeu. Dar de ce aş fi făcut eu, un creştin, un asemenea lucru?

Ei bine, probabil pentru că mă aflam încă în căutarea tuturor acelora: un frate, un mentor, un tată şi Dumnezeu. Toate reprezentau roluri împlinite inadecvat în viaţa mea. Nu erau dorinţe pervertite; erau nevoi reale şi eram disperat să le împlinesc. Dar dependenţa emoţională apare când încercăm să concentrăm toate nevoile noastre asupra unei singure persoane. Pentru un timp, suntem în stare să credem iluzia că funcţionează şi devenim profund ataşaţi de obiectul nevoii noastre. Dar în cele din urmă, caracterul nesănătos al acestei practici va pune stăpânire pe tine, cum a pus stăpânire pe mine.

S-ar putea spune că mi-am pus toate ouăle emoţionale într-un singur coş, prietenul meu Greg. Problema era că el nu a fost niciodată destul de mare ca să le cuprindă pe toate.

În timp ce, din punct de vedere tehnic, noi nu am avut niciodată o relaţie homosexuală, din punct de vedere emoţional, relaţia noastră era homosexuală. De fapt, deşi nu am fost niciodată atras de el din punct de vedere sexual, faptul de a mă afla în preajma lui declanşa deseori episoade în care îmi exprimam dorinţele în comportament, prin pornografia de pe internet sau chiar cu alţi oameni. Ceea ce se întâmpla deoarece faptul de a mă afla în preajma lui mă făcea atât de conştient de dorinţa profundă de intimitate pe care o aveam.

Adevărul dureros este că astfel de relaţii sunt absolut păcătoase şi distructive. Sunt păcătoase mai întâi fiindcă violează cea dintâi poruncă, de a-L pune pe primul loc în inima noastră pe Dumnezeu şi de a nu ne închina înaintea altcuiva. Ceea ce este deseori evident în modul în care ne compromitem integritatea de dragul relaţiei nesănătoase – neglijându-ne responsabilităţile, fiind egocentrici, încălcând barierele sexuale etc.

Într-un cuvânt, aceasta este idolatrie. Este, de asemenea, ceva distructiv pentru noi. Întocmai ca cineva dependent de mâncarea nesănătoasă, încercăm să ne împlinim o nevoie cu ceva care nu o va împlini niciodată. În acest proces, ne lipsim de ceea ce este cu adevărat bun şi satisfăcător.

[Mike Ensley, Emotional Dependency. Copyright © Mike Ensley. Tradus şi publicat cu permisiune. ]