"Tootdeauna au facut asa! Totdeauna am fost"oaia neagra" a familiei! Niciodata nu m-au iubit ca si pe ceilalti! De ce as mai fi stat acolo?" Incercam sa gasesc motive care sa justifice plecarea mea de acasa.

Tatal meu era pastor ceea ce insemna ca il vedeam numai seara acasa, si asta daca nu dormeam cand ajungea el. Erau anii persecutiei crestinilor, cand un pastor se plimba din familie in familie sa mangaie inimi ranite, zdrobite poate chiar indoliate. Eram 11 frati, era greu, dar mama a facut tot posibilul sa avem ce manca si ce imbraca.

Aveam 14 ani cand, dupa multa munca de convingere, am lamurit-o pe mama sa ne faca brad de Craciun. Eram in culmea fericirii! In ajunul Craciunului, mama a inceput sa impodobeasca bradul cu lumanari, cum era obiceiul in acea vreme, iar eu trebuia sa am grija de mezinul familiei, care avea 4 ani, dupa care puteam pleca la colindat. Toti ceilalti isi terminasera lucru si se pregateau de plecare, numai eu nu puteam face nimic cu neastamparatul de Gabi. Dinou cel rau incepea sa imi sopteasca toate "nedreptatile" care mi se faceau in familie, cum ca mama i-a dat uneia dintre surori rochia mea preferata si mie in schimb mi-a dat une veche, demodata, sau alte lucruri asemanatoare care erau adevarate probleme pentru mine. Nervoasa, am iesit din camera lasandu-l pe Gabi in urma mea fericit ca ramase nesupravegheat. Nu trecura mai mult de 5 minute cand am auzit-o pe mama: "Eliza!" mi-a stat inima in loc cand mi-am auzit numele. Nu stiam daca sa intru in casa sau sa fug cat ma tin picioarele. Era deja cam tarziu sa fug caci mama iesi in goana cu o galeata in mana, indreptandu-se spre fantana. Abia atunci mi-am amintit de Gabi, il lasasem singur si se dusese la brad!

Am stins cu greu flacarile care amenintau sa lase fara acoperis deasupra capului o familie cu 11 copii. Nu au fost pagube foarte mari, inafara de covorul din care nu s-a mai putut alege, nimic, si zugraveala care a trebuit refacuta. Dupa mintea mea cel mai rau a fost bataia primita si faptul ca nu mi-a dat voie sa merg la colindat. Nu as putea exprima in cuvinte ura care satan o putea in inima mea, veninul care ma incoltea si care nu stiam cat de greu va fi sa il scot din sufletul meu de copil.

A fost primul si ultimul brad pe care mama l-a impodobit si care de altfel nici nu reusisem sa il vad.

Din seara aceea puterea intunericului puse stapanire peste mine. "e picatura care umple paharul!" imi spuneam eu. "Nici macar nu e vina mea pentru ce s-a intamplat!"

In anul ce a urmat, viata mea s-a schimbat radical. Incepusem cu lucruri marunte...minciuni "nevinovate", note proaste, obsente la scoala, apoi am inceput sa le raspund urat parintilor, pentru asta am luat multa bataie. Si cum un pacat atrage dupa sine altul, am continuat! Lipseam de la scoala dar in timpul acesta trebuia sa am o ocupatie. Cei pe care ii consideram prieteni ma chemau la bar. I-am refuzat de cateva ori neavand bani, pana mi-a venit idea sa fur. De unde? De acasa, bineinteles. Vestea s-a dus repede ca fata pocaitului merge in baruri cu baietii, dar asta nu m-a prea deranjat, decat poate pentru bataia incasata acasa.

Trebuia sa ascunda fiecare leu in casa daca vroiau sa mai ramana cu ceva. Intr-o zi, nervoasa ca nu gaseam nici un ban, am luat biblia tatei, cu foi de matase, o primise din strainatate, era o adevarata valoare, si am vandut-o pe seama de nimic. M-am simtit triumfatoare cand l-am vazut pe tata plangand dupa ce realizase ce am facut. L-am auzit spunand fratilor mei: "Nici la inmormantarea mea sa nu o chemati!" dar eu nepasatoare, radeam.

Aveam 17 ani cand am intalnit un baiat care mi-a atras atentia. Nu dupa mult timp m-a prins in mrejile lui si m-a convins sa plec cu el in capitala. Am plecat fara sa privesc inapoi. Cei de acasa nu stiau nimic de plecarea mea. Au aflat abia o luna mai tarziu unde mersesem, de la o prietena de-a mea. Ma simteam putin vinovata ca nu lasasem macar un billet sa ii anunt ca plec, dar ma consolam cu ideea ca oricum ei nu ma doresc, defapt niciodata nu m-au iubit, in plus ma saturasem sa gasesc motive sa nu merg la biserica. Eram convinsa ca ma scosesera din rugaciunile lor, asta daca fusesem vreodata amintita in ele.

Fortele intunericului ma legasera, pusesera stapanire pe viata mea, si ma faceau sa cred ca sunt fericita. Toate astea pana cand am fost destul de adancita in pacat ca sa nu ma mai pot ridica. Atunci cand satan era sigur ca nu voi mai scapa din mrejile lui, a inceput sa imi arate unde m-a adus. A inceput prin cel pe care credeam ca il iubesc. Dupa un an in care traiseram impreuna, am aflat ca era defapt casatorit si avea un copil. Atunci am cautat alinare la un alt barbat, care era cu 35 de ani mai in varsta decat mine. Eu aveam 18 ani si el 53, era in pensie de boala. Incepusem sa cunosc oameni de seama, cantareti, actori, care ma fascinau de-a dreptul; erau idolii mei. Faceam tot ce imi cereau si pentru asta unii dintre ei mi-au pus numele pe casetele lor in rubrica "multumiri" lucru care m-a facut sa ma simt importanta.

In tot acest timp nu dadusem nici un semn de viata celor de acasa, nu stiam daca sunt bine. Primul care m-a facut sa ma gandesc la ei a fost Eric, cel cu care traiam acum, si el intreba doar ca sa stie daca mai am frati, surori sau sunt singura pe lumea asta. I-am povestit atunci totul si spre bucuria mea, nu a mai zis nimic timp de cateva luni, cand a deschis iar subiectul: "cred ca ar trebui sa facem o vizita alor tai, mi-ar face placere sa ii cunosc." Cand am auzit am crezut ca lesin! Cum puteam sa le fac o vizita cand eu ramasesem insarcinata cu un barbat ce imi putea fii tata? Nu, nici nu ma gandeam! Dar Eric insista. Dupa aproximativ o una, mi-am luat inima in dinti si am plecat spre casa. A fost cea mai groaznica calatorie din viata mea. Imi spuneam ca o sa vad daca ei sunt bine dupa care ma voi reintoarce la viata cu care eram deja obisnuita. Dar nu imi puteam scoate din minte povestea fiului risipitor, si ma gaseam chiar mai rau decat el, el nu facuse atata rau familie, nu isi facuse de rusine tatal, si cel putin ii spuse tatalui sau ca avea de gand sa plece de acasa.

Cand am ajuns era dimineata si spre bucuria mea, toti fratii mei erau la scoala sau la servici. Imi era rusine sa dau ochii cu ei dupa atata timp. Numai mama statea de vorba cu cineva. Am stat sa ascult o clipa si mi-am dat seama ca era un frate de la biserica. Era proroc. Am facut un pas sa intru cand am auzit vocea lui groasa strigand: "nu mai este mult si lacrimile tale vor fi lacrimi de bucurie, si nu vei pleca la odihna ta, pana nu iti vei vedea toti copiii intorsi acasa." Atunci am auzit-o pe mama plangand in hohote, si am stiut ca era vorba de mine. Am simtit o lovitura puternica in inima, ca si cand cineva ar fi lovit-o cu un ciocan! Inca nu ma uitasera cum credeam, inca se mai rugau pentru mine, ba mai mult ma doreau inapoi, ma doreau cu lacrimi... atunci m-am uitat la mine...deja se vedea ca astept un copil, copil nelegitim, si in suflet am gasit numai mizerie, intuneric si pustiu. Mi-am vazut ultimii ani din viata si nu am reusit sa gasesc nimic bun in ei. Apoi mi-am ridicat privirea si in fata mea am vazut pe satan in persoana care radea si ma arata cu degetul. Am cazut in genunchi si cu fata in maini am inceput sa plang. Am simtit apoi o mana pe umar si cand m-am intors era tata. Imbatranise mult si nu puteam sa nu ma gandesc ca eu ii scosesem perii albi care acum ii impodobeau capul. M-a ridicat, si cu lacrimi in ochii m-a strans la piept. Tot ce am putut spune a fost un oftat, dar se pare ca el a inteles si mi-a raspuns: "te iert." O bucurie asa de mare si o pace imensa mi-a inundat inima. Dupa ce m-am desprins din bratele tatalui, am vazut-o pe mama stand in prag cu bratele deschise. Am plans mult si ea a spus doar atat: "nu credeam ca Domnul imi va raspunde asa curand." Vroiam ca acest moment sa dureze vesnic, vroiam sa nu fii avut trecutul care il am, si care ma incoltea inca. Dupa ce ne-am mai linistit putin mi-am amintit de Eric, care statea deoparte si privea scena. Cand m-am intors, am vazut lacrimi in ochii lui. L-am prezentat parintilor care l-au primit cu o oarecare strangere de inima, dar in final ne-au acceptat avand in vedere si copilul care urma sa se nasca.

Am avut multe nopti nedormite stand cu mama. Am povestit vrute si nevrute, ne-am amintit atatea clipe frumoase, mi-a dezvaluit atatea taine la care nici nu ma gandeam! Niciodata nu m-am gandit ca si-a stricat cea mai buna rochie ca sa mi-o faca mie, niciodata nu m-am gandit ca de multe ori s-a culcat flamanda, doar ca sa am eu si fratii mei tot ce e mai bun. Am plans si i-am cerut iertare ei si lui Dumnezeu pentru tot ce am facut, iar El mi-a dat in schimb bucuria mantuirii sale, si o pace care ma insoteste oriunde.

Am vrut sa stau afara, am vrut sa fiu eu stapana peste viata mea si am incercat sa caut cele mai bune motive ca sa stau departe de Dumnezeu, dar lacrimile fierbinti ale unei mame sfarma lanturile rautatii!