Am aflat că în Tichileşti este o tabără de bolnavi de lepră, printre care sunt şi bolnavi de-ai noştri. Un dor s-a aprins în mine ca să vizitez aceşti bolnavi, fraţi batuţi de soartă. Am vrut să văd ce medic minunat a fost Domnul Isus când era pe pământ, care, cu un cuvânt, vindeca această boală.

Am întâmpinat multe piedici. Toate drumurile îmi erau închise. Am fost avertizat că, dacă intră cineva în această tabără, niciodată nu va mai putea ieşi de acolo. Faptul acesta m-a descurajat, dar dorinţa mea a rămas arzătoare şi în sfârşit veni ziua mult dorită, în care am plecat. Am ajuns într-un sat pe malul Mării Negre, aici am vizitat pe un frate familist, mai întâi, care avea 4 copii. Acest frate m-a dus cu căruţa până în tabăra leproşilor. Tabăra se găseşte într-o adâncime şi priveliştea orizontului la o distanţă unde nu era nici o casa în apropiere. Era un loc atât de neprimitor, de parcă nici păsările nu zburau pe acolo. Am trecut prin locuri frumoase, dar deodata drumurile noastre au fost închise de o poartă mare, unde se putea citi: AVERTISMENTUL AUTORITĂŢILOR şi AL MEDICILOR. Aici în tabără erau îngrijiţi 150 de leproşi. Tabăra era înconjurată cu sârmă ghimpată. Când un bolnav intra pe această poartă, orice legătură ar fi avut cu familia, cu lumea de afară, de la data intrării este întreruptă pentru totdeauna. Când căruţa a intrat pe poartă, am vazut 4 mari clădiri. M-am apropiat de prima clădire, unde locuiau numai oameni sănătosi, medici şi infirmieri. Aici a trebuit mai întâi să prezint autorizaţia ce am primit pentru a vizita bolnavii. Am început convorbirea cu medicul primar al taberei, care mi-a atras atenţia despre felul cum se poate apropia de un bolnav. Mi-a spus de boala aceasta, spunandu-mi că se manifesta în 3 forme:

 1. Umflătura prin pete, adică atacă sistemul nervos. În faza întâi, umflătura apare de mărimea unei alune, apoi nucă, apoi se sparge cu un miros greu. După aceea, partea bolnavă cade jos, rămânând în patul unde a adormit bolnavul. Sunt cazuri când bolnavului îi putrezesc mâinile şi picioarele. La unii chiar şi limba se desprinde, în dureri groaznice.

 2. La a doua fază, lepra apare sub formă de mucegai.

 3. A treia fază în mod principal atacă sistemul nervos, zdrobeşte corpul încet; bolnavului îi cad urechile, nasul, îi putrezeşte pielea pe cap, cu păr cu tot. Fiecare bolnav are dureri groaznice.

Acestea sunt semnele după care se poate cunoaşte boala. La început mulţi medici care au încercat să vindece această boală au căzut victime şi au murit. Primul medic mi-a atras atenţia să se respecte distanţa de 4 m. Atunci l-am rugat să-mi permită să dau personal o scrisoare la un frate aflat aici în tabără, şi pentru asta îmi iau personal răspunderea. După aceea m-am apropiat de clădirea a doua, unde se auzea o cântare. Infirmierul mi-a spus că în clădirea unde se aude cântarea este casa de rugăciune a bolnavilor, şi chiar acum, la serviciul divin se cânta de încheiere. După puţin timp de aşteptare, uşa se deschise şi într-un cânt plăcut au ieşit bolnavii. Am avut nevoie de toată puterea să nu plang când am văzut această ceată de jale.

La cei mai mulţi le lipsea mâna, piciorul, ochii sau alte părţi ale corpului. Un aspect îngrozitor. După aceea a venit la mine fratele şi toţi ceilalţi care m-au privit cu mare seriozitate, crezând că şi eu sunt bolnav, fiindcă cea mai mare seriozitate este când apare între dânşii un om nou. Când au înţeles că sunt numai vizitator, durerea unei amare ciumi a apărut pe feţele lor. Am început vorbirea cu fratele Dănoiu, predicatorul coloniei, căruia i-am predat scrisoarea pe care am avut-o personal pentru dânsul. Simţul de care am fost pătruns a fost foarte mare când a văzut ca stau atât de apropiat de dânsul. Întinzându-i scrisoarea, el a apucat-o de un colţ al plicului şi eu de celalalt colţ. Însă mâna n-am dat cu dânsul. M-am simţit totuşi fericit, dar când am aflat că înaintea mea a fost o sora pe aici care a dat mâna cu fratele Danoiu, m-am ruşinat. Am întrebat pe fratele Danoiu cum merge cu viaţa de credinţă în tabără. Fac o remarcă. Această întrebare am pus-o şi medicului primar. Ce bine şi ce folos a adus Evanghelia în această tabără!?

Acest medic necredincios mi-a spus asa: "Daca ar fi venit aici cei mai buni profesori din lume, n-ar fi fost în stare să ajute bolnavilor cât a ajutat Evanghelia!" Fratele Dănoiu mi-a spus că această casă de rugăciune este clădita de 10 ani pe locul acela. În timp de 10 ani cei 150 de leprosi s-au întors la Domnul şi ei personal au zidit o casă de rugăciune. Voi sigur vă miraţi de acest lucru, cum au putut aceşti nenorociţi, cu o mână sau cu un picior, cu un corp putred, să-şi zidească o casă de rugăciune, însă dragostea e în stare să facă totul. Cum am intrat în casa de rugăciune, care era destul de spaţioasă, am privit atent, înăuntru erau bănci iar pe perete era scris mare: "POT TOTUL ÎN HRISTOS, CARE MĂ ÎNTĂREŞTE!" Avea şi amvon, pe care scria: Noi predicăm pe Isus cel răstignit. Apoi mi-am adus aminte de casele de rugăciune ale celor sănătoşi, unde am citit aceleaşi cuvinte şi mi-am dat seama că acolo nu se predica cu adevărat Hristos. Când l-am intrebat pe fratele Danoiu cum decurge serviciul religios, mi-a spus ce a facut Domnul cu el şi cum vorbeau toţi cum au fost câştigaţi toţi de Domnul. Predica lor era doar viaţa în Hristos Isus. Atunci infirmierul îmi şopteşte la ureche să rog pe fratele Danoiu să cante corul, pentru că avea şi cor. Am fost foarte surprins când s-au asezat toţi pe rand şi fratele Danoiu, care avea şi el numai o mână şi jumătate, de faţă a dat tonul la cântare: "Doamne mare, Te slăvim".

Fraţii mei, eu niciodata nu am auzit aşa cantare. După aceea o altă cântare a început să răsune: "Cântaţi mărire Lui Isus". Pentru mine a rămas întipărit în minte şi în suflet cum au cântat-o. Pe feţele lor se putea citi strălucirea Duhului Sfânt. Focul dragostei lui Dumnezeu radia pe feţele lor. N-au fost acolo nici harmonici, dar prezenţa Aceluia căruia îi cântau era neîndoită.

Nu pot să uit niciodata aceste clipe. In urma le-am spus ca nici odata nu am avut asa frati ca voi cei din Tichilesti desi am umblat prin foarte multe locuri. Printre toti acestia voi ramaneti in sufletul meu. L-am intrebat pe fratele Danoiu daca primesc scrisori, reviste sau daca au legatura cu fratii liberi. Raspunsul a fost trist. Primim scrisori de la voi dar mai bine ar fi sa nu mai primim fiindca scrisorile voastre ne aduc numai intristare. Am inteles ca unii din voi in timpul serviciului divin dorm si aceasta se intampla des in randurile voastre. Dar, spuneti voi care sunteti sanatosi, liberi "asa iubiti voi pe Rascumparatorul vostru, pe Isus Hristos care a murit pe Golgota?" De cand am luat cunostinta de aceasta, in fiecare saptamana intr-o seara tinem rugaciune pentru voi, care dormiti in timpul serviciului divin. M-am rusinat foarte tare dar spune frate, sora care citesti aceste randuri de cate ori ti-ai adus aminte sa te rogi pentru bolnavii care sufera greu?. Dupa aceea am plecat cu fratele Danoiu la cimitirul taberei. M-am uitat printre mormintele aflate, erau opt pietre pe care erau scrise cate un nume pe fiecare. Fratele mi-a spus ca acestia sunt medicii care au murit, ei au incercat sa ne salveze viata noastra si si-au pierdut-o pe a lor. Aici locuieste un prim medic care a introdus in el microbul leprei cu scopul de a face experienta, dar inainte de a ajunge la scop a murit. Mai departe acolo se gaseste (se odihneste) un medic de 26 de ani. Am stat cu ochii plini de lacrimi in fata acestor cuvinte in tacere dar ele vorbesc in inima mea mult. Mi se parea ca aud cuvintele Domnului Isus care a spus: Nu este mai mare dragoste decat atunci cand cineva isi da viata pentru prietenul sau. Acolo in fata mormintelor m-am intrebat: Oare tu ai fi in stare sa-ti dai viata pentru acesti leprosi?

Apoi am intrat intr-un fel de sanatoriu. Aici erau bolnavi in stare mai grava care nu puteau umbla. In paturi frumoase albe stateau unii lungiti si cand am trecut pe langa un pat infirmierul a spus unei bolnave sa ridice acoperitoarea de pe patul altei bolnave. Atunci a aparut in fata mea un schelet viu ingrozitor stand culcat inaintea mea. Mainile si picioarele erau seci, capul si genunchii putreziti, in piept se vedeau oasele goale. Un ochi ii lipsea, parul de pe cap jumatate era putrezit. Infirmierul mi-a spus ca de trei ani aceasta bolnava se hraneste cu apa si lapte. Ea este o sora a dumneavoastra imi spune el. La aceste cuvinte m-a apucat o ameteala. Dar ia gandeste-te tu care lupti sa-ti faci viata mai buna ce zici de aceasta fiinta batuta de soarta. Abia m-am putut stapani sa nu plang si mi-am adunat puterile sa pot spune ceva cuvinte de imbarbatare. Am intrebat-o daca şi in aceasta stare de suferinta cunoaste cine este Domnul. Mi-a raspuns categoric: "Stiu ca El este Fiul lui Dumnezeu." Dupa aceea mai apasator a spus: "El este Mantuitorul meu personal si stiu ca in curand ma va duce la El si atunci din nou voi avea mainile si picioarele si ochii cu care voi vedea vesnic. Sunt sigura ca El m-a scapat de pacatele mele luandu-le asupra sa pe Golgota." Apoi fratele Danoiu mi-a spus ca aceasta sora este aici de 24 de ani. Cand a venit aici a fost o femeie tanara, a lasat acasa 4 copii, un sot iubitor despartindu-se totodata de ei ca si de parinti, rude frati, surori credinciosi venind aici in locul acesta trist sa uite tot ce a iubit. Aceasta sora a fost cel mai sanatos madular in casa Domnului chiar si aici in tabara prin ea au venit cei mai multi la pocainta. Mi-a mai spus cum au prigonit-o, au urat-o si s-au purtat fara mila cu ea pentru ca leprosii sunt cruzi si nemilosi. Am intrebat pe infirmier ca un bolnav grav in aceasta stare cat mai poate trai: aproximativ o luna de zile a fost raspunsul.

Boala de lepra se poate duce cel mult 30 de ani. Cele sapte ore s-au terminat. A trebuit sa-mi iau ramas bun de la acesti frati. Acest ramas bun nu stiu cum a fost, dar nici sa nu asteptati sa vi-l spun. Toata tabara m-a petrecut pana la ultima clipa. Dupa acea poarta cea neagra s-a deschis din nou si grupul a ramas inauntru. Au fost scoase maini, cei care le-au mai avut si a inceput sa sune cantarea: "Domnul cu voi pana cand ne-om vedea." Pe deal am oprit caruta si cu lacrimi in ochi am privit inapoi la fratii care cantau si am zis: Eu si in cer vreau sa ma intalnesc cu voi!!. Apoi plecand spre casa m-am gandit: Eu pot sa plec din acest loc ca nu sunt lepros in corp, dar Domnului te roaga:

VINDECA-MA CA SA NU FIU LEPROS NICI IN DUHUL MEU NICI ODATA. !!!