Tatăl meu a murit în 1938, ca urmare a unei peritonite. Unul din asociaţii săi a înşelat-o pe mama în privinţa moştenirii ce ni se cuvenea. Ca să-şi poată întreţine familia, mama a trebuit să se întoarcă la facultate, să obţină titlul de profesor şi să poată preda în şcolile din California.

 

Aveam doar banii necesari ca să trăim, pentru că mama a lucrat în timpul liber, în timpul facultăţii. După ce a absolvit, ne-am mutat în localitatea în care urma să predea, toamna, chiar înainte de începerea şcolii. După ce am plătit cheltuielile de mutare şi chiria pentru prima lună, am rămas fără niciun ban. Fără bani de mâncare, fără bani de rechizite sau de benzină.

 

Primul salariu de la şcoală avea să fie primit abia după 1 octombrie. Asta însemna că urma să trăim fără niciun ban o lună întreagă. Nu cunoşteam pe nimeni în acea localitate. La cine să apelăm pentru ajutor?

 

În cele mai grele situaţii, mama a plătit întotdeauna zecimea cu credincioşie. După moartea tatei, unii prieteni i-au sugerat mamei că, dat fiind situaţia dificilă în care se găsea, nu era necesar să mai plătească zecime. Dar mama a respins repede această idee. Ea avea o relaţie personală cu Dumnezeu, "un parteneriat” - spunea ea. Partea ei era aceea de a munci şi a onora pe Dumnezeu. Restul era partea lui Dumnezeu. Mama se simţea foarte în largul ei să-I spună lui Dumnezeu despre problemele ei, în rugăciune, cerând cu încredere şi ştiind că El va răspunde.

 

În acea primă zi în noua localitate, mama, împreună cu mine şi cu sora mea, ne-am unit în rugaciune. Am citit făgăduinţe din Biblie şi din cartea Hristos, Lumina Lumii. Mama a subliniat faptul că Dumnezeu are mii de căi pentru a răspunde la nevoile noastre. Noi aveam nevoie doar de pâine.

 

Am îngenunchiat să ne rugăm pentru pâine şi am pus problema noastra înaintea lui Dumnezeu. Am cerut îndeplinirea făgăduinţelor Sale, spunându-I lui Dumnezeu că noi ştiam că această problemă nu era prea grea pentru El. I-am mulţumit că aude şi ascultă cererile noastre. Şi că ne va purta de grijă.

 

Cam o oră mai târziu, pe când eram foarte ocupaţi cu despachetatul, auzim sunând la uşă. Era poştaşul, cu o scrisoare specială, care ne fusese trimisă de la fosta noastră adresă. Conţinea un cec de 240$. Cum salariul lunar al mamei pe atunci era de 130$, cecul depăşea cu mai mult de 100$ salariul pe o lună. Am îngenunchiat imediat printre bagaje să mulţumim lui Dumnezeu pentru îndurarea şi binecuvântarea Sa, dar mai ales pentru răspunsul la rugăciune.

 

De unde veneau aceşti bani?

 

Scrisoarea explica cum, cu 40 de ani în urmă,  tatăl mamei închiriase unui fermier o pereche de cai şi acesta nu-şi plătise niciodată datoria. Fermierul murise şi fiul său găsise nota despre datoria neplătită. A adăugat 40 de ani de dobandă la banii respectivi şi a început să caute urmaşii bunicului meu. Cei 240$ erau partea mamei din aceşti bani.

 

Făgăduinţele lui Dumnezeu au căpătat un nou înţeles pentru familia noastra în acea zi.