Sufletele tari doresc frumuseţea ta. Şi, pentru că o doresc, înseamnă că o deţin. În adâncul său, în cea mai mare parte neconştientizat, sufletul îşi recunoaşte frumuseţea, exteriorizată, în subiectul contemplării sale. Ceea ce sufletele tari doresc, de fapt, este deplina maturizare şi exprimare interioară a propriei frumuseţi. Şi, odată ce bobocul acesteia s-a deschis, nu mai doresc nimic. Sufletele tari, în esenţă, sunt frumoase.

Sufletele slabe râvnesc frumuseţea ta. Şi, pentru că în adânc simt că nu o pot avea, doresc să posede suportul şi vehiculul acesteia. Intoxicate şi slăbite de păcat, nasc, nutresc şi eliberează păcat. Sufletele slabe acoperă, confuze, dramul de lumină cu smogul provenit din ignoranţă.

Sufletele neputincioase invidiază frumuseţea ta. Nedesluşind nicio calitate proprie printre cele aşternute privirii lor, îşi desăvârşesc opacitatea supunându-şi sufletul unui deluviu de sentimente corozive. Sufletele neputincioase netezesc calea spre cădere.

Singură, frumuseţea ta poate să se aplece spre fiecare. Unuia atingându-i urechea, spre a auzi ecoul şuvoiului din adânc ce astâmpără setea. Altuia, atingându-i ochii spre a desluşi lumina. Celuilalt, inima frântă, deprinsă a sorbi otrava, spre tămăduire. Toate, prin aceeaşi Putere... Pentru că frumuseţea pe care o ai - talant sădit cu dragoste de Dumnezeu - este putere. Şi oricine o deţine are o datorie: aceea de a o înmulţi, prin exercitare.

http://desprecredinta.org/2013/01/dorinta-ravnirea-si-invidia/