Prima poartă prin care intră Dumnezeu în inima ta este dragostea.

Ultima poartă prin care intri în inima Lui Dumnezeu este dragostea.

Dragostea Lui Dumnezeu pentru tine îţi va deschide poarta credinţei – prima prin care intri în inima Sa. Când El va intra prin bucurie, tu te vei avânta prin generozitate. Lumina va deschide speranţă, iar răbdarea, tărie… Ultima, cea care ţi se va deschide înaintea prăpastiei minţii tale, este poarta dragostei pe care o ai faţă de El. De aici încolo, va trebui să sari în gol, să te arunci, cu convingere, în braţele Sale. Nu există nicio justificare, niciun argument logic pentru a face aceasta. De aceea se numeşte abandonare. Este părăsirea ultimei raţiuni, şi, împreună cu aceasta, a ultimului suport mental pe care îţi mai fundamentezi identitatea. De aici încolo, nu mai eşti nimic. Însă abia de-acum devii totul… Când ai abandonat bula de aer în care îţi petreceai iluzia, spre a te risipi în Infinit.

Dar pe măsură ce Dumnezeu va intra, prin porţile tale, în tine, tu te vei adânci, prin porţile Sale, în El. Iar această întrepătrundere va creşte până ce, trecând de ultima poartă, tu şi cu El vă veţi contopi în extazul fiinţării…

Dumnezeu va intra primul în inima ta. Tu îl vei urma.

Dumnezeu va intra ultimul în inima ta. Tu îl vei precede.

Dar nu există timp între intrarea Sa şi intrarea ta. El va deschide, şi-apoi vă veţi afla faţă-n faţă. Este aceeaşi poartă. Cu nume pe fiecare parte. Nu diferă decât sensul deschiderii.

Când Dumnezeu va împinge partea pe care scrie Dragoste, cea pe care scrie Credinţă va veni spre tine.

Ultima poartă prin care va intra Dumnezeu în inima ta este Infinitul…