...as vrea sa dedic aceste "eseu" persoanei care are cea mai mare importanta in viata mea, Roxana Tarca, si sa imi cer ieratre pentru ceea ce am facut...

Caracterul meu  impulsiv ma facea sa explodez la cea mai mica provocare.De cele mai multe ori, dupa unul din aceste "evenimente", ma simteam vinovata si rusinata si incercam sa o consolez pe cea care ramase ranita dupa cuvintele mele...

Intr-o zi, un Prieten care m-a vazut prezentand scuze, dupa o asemenea explozie de furie, mi-a inmanat o coala de hartie si mi-a spus: "Mototoleste-o!"

Mirat, L-am ascultat si am facut o minge din acea coala de hartie. Apoi mi-a spus: "Acum fa-o asa cum era inainte!" N-am reusit, fireste! Am incercat sa o intind cat mai bine, dar hartia ramanea sifonata.

Atunci prietenul a adaugat: "Inima oamenilor este ca aceasta coala de hartie. Impresia pe care o lasi in acea inima pe care ai ranit-o va fi la fel de greu de sters precum de pe aceasta hartie. Chiar daca vom incerca sa corectam greseala, semnele vor ramanea.

Uneori reactionam din instinct si fara sa ne gandim, "aruncam" cuvinte pline de ura si minciuna. Mai tarziu, cand revenim asupra celor spuse, ne pare rau. Dar nu putem da inapoi, nu putem sterge ceea ce a ramas intregistrat. Si lucrul cel mai trist este ca lasam rani si urme la multe inimi...

Ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu! ...este oare greu?... sa iti ceri scuze?... sa admiti ca ai gresit? ... sa ierti si sa uiti? ...da, este foarte greu... dar este cel mai omenesc lucru pe care ar trebui sa il facem fiecare dintre noi pana sa nu fie prea tarziu...

   Avem nevoie de iertare pentru a putea ierta!