“AŢI VENIT PE LA MINE”...

 Un grup de femei credincioase, a luat decizia de a adânci şi a împlini voia Domnului.

Au hotărât să citească împreună Cuvântul Domnului, pentru a-l studia mai adânc.

Dar Domnul le-a pregătit inima, ca să dorească să şi împlinească acest cuvânt.

Citind despre judecata viitoare, la Matei 25:31-46, au fost mişcate de versetele în care Domnul Isus alunga pe cei din stânga Lui, pentru că “Am fost flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă şi n-aţi venit pe la Mine.

Atunci îi vor răspunde şi ei: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit”?

Şi El, drept răspuns, le va zice: ”Adevărat vă spun, că oridecâteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceştia foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică.”

Văzând cât de categorică este sentinţa, au hotărât să “împlinească” acest cuvânt.

Câteva au mers la un cămin de bătrâni, unde au găsit o femeie bătrână, a nimănui; fără familie şi fără venituri.

Au stat de vorbă, i-au dus cele necesare, dar cel mai mult a impresionat-o atitudinea lor. Şi-au făcut timp să stea de vorbă cu ea, s-o asculte, s-o întrebe despre problemele ei, s-o îndrume către Dumnezeu.

Nimeni nu venise în vizită la ea; totdeauna privise cu jind, când, la celelalte femei, mai veneau uneori copii, nepoţi, cunoştinţe, iar la ea nu venea nimeni...

Văzând bucuria ei, au decis s-o viziteze măcar o dată pe lună.

 Alte câteva surori din acelaşi grup de femei credincioase a hotărât să meargă la o închisoare de femei.

A durat ceva vreme până au obţinut aprobarea, dar spre uimirea lor, au găsit bunăvoinţă şi înţelegere la conducerea închisorii. Mai ales o doamnă psiholog, care se ocupă cu reintegrarea socială acelor femei, le-a ajutat mult.

    Dumnezeu a pregătit şi acolo inimi care să le ajute.

Însoţite de câţiva gardieni, au intrat în clubul închisorii, unde erau adunate câteva zeci de femei.

Erau bucuroase să fie vizitate, mai ales că împreună cu grupul de surori au venit şi câteva tinere cu o chitară, care au cântat câteva cântări, spre slava Domnului.

Le-au îndemnat şi pe femei să repete împreună cu ele refrenul.

La început au cântat doar câteva, timid, apoi s-au adăugat şi altele, iar în final toate cântau.

Pe faţa lor, la început crispată şi rece, a început să apară câte un zâmbet, apoi, parcă deodată s-a încălzit atmosferă, deşi era o zi friguroasă de început de primăvară.

Răsună sală, căci aproape toate învăţaseră refrenul şi-l cântau.

Câteva s-au îmbujorat la faţă şi au început să plângă.

Apoi una din surorile credincioase le-a povestit despre femeia samariteanca, cea căreia Domnul Isus i-a spus că-i poate da “apă vie”.

O altă credincioasă le-a povestit despre felul cum Iacov a cerut şi a primit binecuvântarea Domnului.

Câteva femei au fost atinse de Cuvântul Domnului şi au hotărât să ceară şi ele binecuvântarea lui Dumnezeu.

Credincioasele le-au încurajat, spunându-le că aşa cum a răsărit soarele peste Iacov, aşa va răsări şi peste ele “Soarele Neprihănirii”, Domnul Isus Hristos, care a murit şi în locul lor şi ele pot fi iertate prin credinţa în jertfă Lui, oricât de mult rău ar fi făcut. Crezând în El, va dispărea “noaptea “care s-a abătut peste viaţa lor şi pot locui şi ele la Peniel [faţa lui Dumnezeu], ca şi Iacov, chiar dacă în societate vor fi privite ca având un handicap. Domnul Isus, după ce iartă un om, nu se mai uita la handicapul lui, ci îl face “copil al lui Dumnezeu”.

    Le-au făcut apoi mici cadouri şi s-a întâmplat ceva ce nu şi-ar fi închipuit nimeni; dragostea Mântuitorului le-a pătruns şi pe aceste femei lovite de cel rău şi s-au îmbrăţişat cu femeile credincioase.

Câteva din ele plângeau în hohote.

Era de necrezut!

Parcă erau într-o familie... mai ales una din ele, nu se putea opri din plâns.

Era acolo de unsprezece ani şi în tot acest timp, nimeni nu venise s-o vadă. Iar acum, aceste femei o îmbrăţişau...

Gardienii au rămas uimiţi; probabil ar fi vrut să nu le lase să se apropie unele de altele, dar văzându-le îmbrăţişate şi pe unele din ele plângând, n-au mai intervenit.

Ceva se schimbase în comportarea acestor femei, erau de nerecunoscut.

... Şi-au luat la revedere şi atât femeile închise cât şi gardienii, le-au spus să mai vină şi altă dată.

Mâna cea bună a Domnului să fie şi peste ele, ca să continue a împlini şi ele voia Domnului !