M-am nascut într-o familie de credincioşi penticostali, în orasul Turda, judetul Cluj. Mama a murit când aveam 3 ani, iar la 12 ani mi-am urmat tatal, care fugise în America. De la 15 ani am început să traiesc pe cont propriu, să decid singur pentru viaţa mea şi am ignorat orice regulă. Acesta a fost punctul în care mi-am pierdut direcţia, sensul în viaţă. Petreceam mult timp acasă, singur, nesupravegheat. Din curiozitate, am început să-mi fac rost de reviste pornografice şi să vizionez filme interzise minorilor. Am ajuns în această situaţie, pentru că am ignorat relaţia cu Dumnezeu. Frecventarea bisericii era pentru mine o formalitate. Nu luptam împotriva ispitelor şi poftelor. Ziceam şi eu ca alţii: "Este ceva normal şi carnal, ceva obişnuit."

Apoi am început să consum şi alcool. Pentru că îmi placea să fiu în centrul atenţiei, spuneam tot felul de bancuri şi făceam glume proaste. În această perioadă, lipseam mult de la şcoală, ceea ce a făcut să fiu exmatriculat la 17 ani din şcoală.

În America, în timp ce slujeam în biserică, am avut următoarea vedenie: în faţa mea erau două căi - calea lumii şi calea sfinţilor. Eu mergeam cu un picior pe calea sfinţilor, iar cu celălat pe calea lumii. Dumnezeu mi-a zis: „Dacă-ţi vei lua piciorul de pe calea lumii şi vei merge pe calea sfinţilor, vei avea mari binecuvântari. Dar dacă-ţi vei lua piciorul de pe calea sfinţilor şi vei merge pe calea lumii, un înger cu sabia scoasa îţi va sta înainte."

Situaţia mea devenea din ce în ce mai gravă. Ca de obicei, în serile de week-end mă aflam la un club, cu mai mulţi prieteni, ducând o viaţă fără Dumnezeu. Un prieten dependent de droguri s-a dus la toaleta să tragă o priză. L-am urmat şi i-am zis: "pregăteşte-mi şi mie una..." Nu ştia că eu nu mă drogasem niciodată până atunci. Acea decizie mi-a distrus tinereţea... Mai bine de 10 ani de viaţă, distruşi... Îmi ziceam: "Sunt tare. Nimic nu mă poate controla. Îmi cunosc eu limita..."

Nu a fost deloc aşa cum credeam eu. Am început să fumez marijuana, după care am trecut la cocaina, apoi la crack. Ştiind că pot să fiu infectat cu SIDA, am stat departe de drogurile injectabile. Devenisem atât de dependent, încât, când nu mai rezistam fără droguri, chiar şi în toaleta bisericii mergeam şi prizam cocaină. Viaţa mea era caracterizată acum de alcool, desfrâu şi droguri. Îmi petreceam timpul prin cazionuri, cheltuind zeci de mii de dolari la jocurile de noroc. Relaţiile cu fraţii din biserică şi cu cei din jurul meu au început să se deterioreze treptat. M-am supărat pe nişte fraţi şi am decis să nu mai merg la biserică. Prietenii şi cunoscuţii mei şi-au dat curând seama de starea în care mă aflam. Când a aflat că mă droghez, logodnica mea a rupt relaţia, cu câteva luni înainte de căsătorie. Am ajuns într-o depresie foarte puternică.

A urmat o nouă vedenie pentru mine. Se făcea că eram pe un munte, iar în vale era o ceaţă densă şi neagră. Eu am început să cobor în ceaţa aceea neagră, când o persoană în alb mi-a ieşit înainte şi m-a întrebat: „Titel, de ce cobori? Unde te duci?" Eu, însă, am ignorat-o şi nu i-am răspuns la întrebare, continuându-mi drumul prin ceaţă...

În loc să caut soluţii pentru viaţa mea sau să apelez la ajutorul cuiva, m-am adâncit şi mai tare în modul meu de viaţă. Nu încercam să renunţ la droguri, deoarece observasem că îmi confereau o stare de indiferenţă faţă de probleme. Când luam marijuana, nu mai eram lucid, ajungeam într-o stare de euforie. Cocaina îmi accelera ritmul bătăilor inimii şi îmi provoca o agitaţie interioară. Cât timp consumam droguri, nu puteam dormi, în schimb eram foarte activ. Pentru mine, recordul a fost de 6 zile fără somn. Tremuram şi eram pe punctul de a intra în stare de şoc.

Odata, m-a arestat poliţia din maşină, în faţa casei. N-am apucat să-mi găsesc ţeava prin care inhalam drogul şi am adormit cu piciorul pe frână, cu farurile aprinse. Vecinii au sunat la poliţie. Era ora 3 dimineaţa când m-au arestat. Am fost reţinut de poliţie de peste 10 de ori, fiind cercetat în mai mult de 20 de dosare penale. Timpul pe care îl petreceam în arest îmi dădea posibilitatea să mă refac, oarecum. Fiind închis câte 2-3 zile, nu luam droguri, în schimb mâncam şi dormeam. Fără aceste zile de puşcărie, poate aş fi fost mort, din cauza supradozelor. Pe mine nu mă mai interesa dacă trăiesc sau mor, nu mă mai interesa nici de problemele cu poliţia, nici de sănătatea mea. Trăiam doar pentru următoarea doză.

Depresia m-a împins spre consumul de droguri. Modul meu dezorganizat de viaţă m-a însingurat. Nimeni nu mai ştia de mine. Pierdusem totul – maşină, mobilă, haine, aparatură electronică. Ajunsesem la o greutate de 55 de kg, cu o stare de sănătate precară, slăbit şi neîngrijit. Dormeam prin centre care ofereau găzduire pentru persoane dependente de droguri, prin maşini sau pe unde apucam. Într-o duminică seara, aflându-mă într-un astfel de loc, mi-am adus aminte că tinerii sunt la biserică şi se roagă. M-am uitat la starea mea şi m-am gandit că pentru mine nu mai există şanse de scăpare. În depresia şi în starea mea de dependenţă de droguri, am început să plang şi am zis: „Doamne, dacă vrei, scapă-mă!"

Am fost pe punctul de a mă sinucide. M-am urcat pe un hotel înalt şi mă uitam în jos, întrebându-mă: „Mai are rost să trăiesc?". Nu mai vedeam niciun rost să trăiesc viaţa aceasta. Nu mai vedeam nicio cale de ieşire din mijlocul depresiei care mă înlănţuise. Satan se lupta la nivelul gândului şi puţin a lipsit ca să mă arunc de-acolo. Am pus mâinile pe balustradă, m-am uitat în jos, am închis ochii şi căutam secunda aceea în care să nu mă mai gandesc la nimic... doar să-mi dau drumul... Am încercat să mă pun în situaţia unui om care se sinucide... Eram derutat. Atunci mi-am adus aminte cât de mult a suferit tatăl meu în urma morţii mamei mele şi am renuntat. Am incetat sa mai consum droguri, insa trupul mi se resimtea in urma dependentei, aveam tot felul de ticuri nervoase. M-am lasat de droguri fara ajutorul unei institutii specializate. Fumam aproape in continuu. Din cauza depresiei in care ma aflam si a faptului ca tot timpul vorbeam despre problemele mele, devenisem insuportabil pentru cei din jur. Simteam ca sunt singur pe lumea asta si ca societatea nu mai are nevoie de mine.

Intr-o zi, m-am pus pe genunchi si am spus: „Doamne, am falimentat! Tot efortul meu a fost in zadar. Daca Tu ma scapi de toate chinurile acestea, daca Tu-mi dai o viata noua, de azi inainte eu Te voi sluji! Dar numai daca Tu ma ajuti, ca eu singur nu pot. Daca ma ajuti, de azi inainte in gura mea nu va mai intra alcool, droguri sau tigari!" Am iesit afara si am rupt tigarile. Cand am intrat inapoi in casa, am simtit un curent, un fior care a intrat in mine. Pe loc am simtit liniste si pace inauntrul meu. Dumnezeu m-a eliberat. Am simtit o liniste cum n-am simtit niciodata pana atunci. Trupul meu inca se resimtea, eram slabit si totusi am inceput sa cant. Apoi am sunat la un prooroc, care mi-a spus: „Am vazut o camera neagra, care reprezenta fiinta ta. O luminita, ca o sageata, a intrat in ea si a inceput sa lumineze pana a luminat toata camera. Dumnezeu a zis ca-ti mai da o sansa!" Acea zi a fost cea mai glorioasa zi din viata mea. Am deschis Biblia la Isaia 55, unde scrie: „Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeu nostru, care nu oboseste iertand".

A urmat o alta vedenie. Se facea ca eram impreuna cu Domnul Isus si in fata noastra s-a prezentat un drac mic, care razand spunea: „Pai, dintre toate hotararile pe care le-a luat Titel pana acum, n-a tinut niciuna! Nici pe asta n-o va tine!" Atunci Domnul Isus i-a poruncit sa plece si i-a zis: „De data asta o va tine pentru ca Eu il voi ajuta!"

Pacatul m-a indepartat de Dumnezeu mai mult decat m-am gandit ca ma va indeparta si m-a tinut legat mai mult am crezut eu. Mai mult decat atat, pacatul m-a costat mai mult decat m-am gandit ca ma va costa. Au fost timpuri grele, in care Dumnezeu m-a modelat si m-a curatat. Spre uimirea mea, El mi-a dat si vindecare psihica. Am iesit din starile de depresie in care eram, fara ajutorul vreunui psihiatru. Gandul de a ma droga mi-a revenit de multe ori in minte. La doi ani dupa ce am fost eliberat de Dumnezeu, am inchiriat o masina care tocmai fusese folosita de niste baieti care prizau droguri. Am gasit jos, dupa scaun, o teava prin care se fuma crack. Cand am vazut-o, am ridicat-o, m-am uitat la ea si intr-o clipa mi-a trecut prin minte tot filmul vietii mele de dinainte. Am retrait momentele in care ma drogam. Am fost tentat sa ma apuc sa fumez din nou. Cu cantitatea care era pe teava aceea puteau sa se drogheze 6 persoane. Totusi Dumnezeu mi-a dat puterea sa o arunc in ocean si I-am multumit lui Dumnezeu: „Doamne, iti multumesc ca m-ai scapat de unde m-ai scapat!" Sunt perioade cand parca simt dintr-odata miros de marijuana si de crack. Tresar. Diavolul vrea sa ma ispiteasca din nou, sa ma nelinisteasca, insa puterea lui Dumnezeu e mai mare decat puterea intunericului. Dupa un timp m-am intalnit cu un vanzator de droguri care mi-a spus: „Am crezut ca esti mort, dar arati bine. Poate ne mai intalnim...". I-am raspuns: „Nici gand! Totul s-a terminat! Eu am inceput o viata noua!"

Viata mea a decurs astfel din cauza ca am amanat schimbarea in mod repetat: „De maine ma las, asta-i ultima data, n-o sa mai consum. Data viitoare voi evita! Voi mai lua numai de data asta!" Pot spune ca ma numar printre cei cativa tineri care au scapat de droguri prin indurarea lui Dumnezeu. Am avut prieteni pe care parintii ii internau in institutii ca sa ii scape de droguri. Ramaneau internat timp de un an sau chiar doi ani, dar cand ieseau afara reveneau la consumul de droguri. Sunt constient ca am fost eliberat de aceasta dependenta doar prin puterea Dumnezeu. El mi-a dat harul sa ma numesc copil al Lui.

Amanarea te duce la cimitir. Amanarea te baga in sicriu. Amanarea te duce in iad. Cand simti ca Dumnezeu iti vorbeste la nivelul cugetului, fa tot ce-ti sta in putinta sa-L asculti, oricat te va costa. Cere ajutor, du-te la institutii! In special, va recomand sa mergeti la cercurile de rugaciune, la oameni ai rugaciunii, care-L cunosc pe Dumnezeu. Trebuie sa faceti orice efort sa va schimbati viata pana nu e prea tarziu.

Celor care cunoasteti astfel de persoane, v-as recomanda sa va apropiati de ei si sa ii ajutati. Nu le oferiti bani, ca banii ii pot aduce intr-o situatie mai critica. Oferiti-le intelegere si sprijin. Nu-i respingeti, oricat de respingator ar fi comportamentul lor.

Preluat de pe:
www.speranta.ro