Tacerea adanca a noptii stapanea intinsul iar intunericul devenea tot mai tainic si mai rece. In camaruta sa, o lumanare ardea pe masa aruncand o lumina timida. Barbatul se ridica, puse Sfanta Carte pe masa si ingenunche smerit la marginea patului. Buzele incepura sa murmure o rugaciune: "Doamne, Tu esti Atotstiutor si cunosti dorinta inimii mele. Eu vreau sa stau aproape de Tine toata viata mea. Aproape, Doamne..."

Dar o voce interioara ii curmara cuvintele: "Nu aproape pentru ca distanta ce ne-ar desparte ar fi ca si o piedica intre noi doi. Nu vei putea privi mereu la Mine caci frumusetea pieritoare a lumii te-ar vraji."

"Ah, Stapane!", suspina el, "atunci tine-ma langa Tine."

"Nu langa Mine", se auzi aceeasi voce, "ca ai fi tentat sa privesti in alta parte".

"Doamne, Tu stii locul meu. Pune-ma unde vrei Tu."

"Eu nu te vreau aproape de Mine, nici langa Mine. T e vreau in Mine. Aici este locul tau... Cei ce sunt in Mine trebuie sa sufere ocara lumii, sa primeasca lovituri chiar si din partea celor dragi lor, sa se jertfeasca pentru Mine... Esti dispus sa accepti toate acestea si inca multe altele?"

Inima  barbatului tremura ca o pasare ranita de vanator si din ochii sai doua lacrime se prelinsera pe obraji, apoi pe barbie si se pierdura undeva in gulerul camasii.

"Da, Doamne, declara el, accept locul meu. Fa-ma vrednic de el."

Cuvintele cazura grele in linistea din camaruta dar fiinta sa fu invaluita de pace;  o pace deplina. Daca era ascuns in Cristos, ce-i pasa ca va suferi? Nu indurase Isus pentru viata sa pacatoasa mult mai mult?