Domnul a zis:

Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.

De admirată înţelepciune stă aci. Maestrul îl lasă să şadă lângă El, până la ultima clipă, pe ucenicul a cărui slăbiciune nu se potriveşte – am spune noi – să stea alături de o atât de înălţătoare conştiinţă, adusă, în multa milă a Lui Dumnezeu, spre izbăvire lumii. Însă lepădarea elevului este roditoare, căci pe ea se va clădi denezdruncinatul caracter al apostolului. Nu mult după întoarcerea Fiului la Tatăl, piatra îşi va fi arătat tăria, pentru că, azvârlită din prăpastia în care s-a prăvălit, nu va putea fi oprită decât împlântată-n lemnul crucii.

Prin acelaşi Petru, ucenicii L-au recunoscut în Învăţător pe „Hristosul”, semn că toţi îl acceptaseră pe Simon cuvântător, pentru îndrăzneala de a-şi fi arătat întotdeauna crezul, calitate pe care, cu siguranţă, Isus şi-a bazat răspândirea mesajului. Şi, nu întâmplător, ceilalţi îşi aveau înălţimile lor. Pe aceste piscuri, Mântuitorul îşi va fundamenta Biserica, trup viu de caractere care-i vor răspândi Lumina. Dar, pentru a construi, este nevoie de un cuget limpede, fără ezitări.

După lecţia învăţată, Petru n-a mai căzut. Isus ştia. De aceea, nu-i aşa?, Învăţătorul îl va lăsa ca îndrumător pe acesta.