Secretul vieţii mele!
Autor: Gabriel Cernescu  |  Album: Povestea vieţii mele  |  Tematica: Mărturii
Adaugata in 04/05/2008
    12345678910 0/10 X
        Provin dintr-o familie cu cinci copiii, eu fiind cel

mai mic. Ca toţi tinerii care îşi caută un model de

urmat(mai întâi în familie) şi eu am căutat unul,

dar nu am găsit în familia mea. Defapt, eu îl cătam

în tatăl meu . Pentru că tatăl meu nu a avut un bun

exemplu  în familia lui şi pentru că nici el nu a ştiut

să fie un  bun  exemplu, nu l-am urmat. Relaţia

dintre noi, ca  tată şi fiu, a fost una deficitară,

deoarece era alcoolic. Încă de mic îmi amintesc de

pornografia pe care o consuma el, lucru care m-a

afectat foarte mult şi mi-a deschis  curiozitatea

pentru sexul masculin. După  vizionarea unei scene

pornografice, am simulat o partidă de sex, cu unul

din colegi de la grădiniţă, în sala de mese.

                 Pe la vârsta de cinci ani, un coleg  de-al fratelui

  meu m-a provocat la a face sex oral cu el, în schimbul

  unei ciocolate. Nu am acceptat provocarea, chiar dacă

            doream să primesc ciocolata  şi să-i văd sexul. Acest

            fapt a influenţat foarte mult orientarea mea

            homsexuală şi a fost un început pentru întrebările

            mele chinuitoare: „De ce m-a abordat tocmai pe

            mine?”, „De ce sunt curios de sexul masculin?”,

            „Sunt oare diferit?”, „ Sunt homosexual?”.

 

     Fiind mezinul,  dormeam cu părinţii şi asistam

deseori la relaţia intimă dintre ei. În mintea mea de

copil acest act părea a fii un viol, ceea ce mi-a

produs un dezgust faţă de relaţia sexuală şi m-a

îndepărtat total de tatăl meu. Mi-am propus să nu

fiu ca el şi am adoptat ca model de viaţă pe mama,

şi ziceam: „Dacă ea v-a muri, voi muri şi eu!”. Din

acel moment  nu am mai avut probleme, nu am

mai fost agresat, dar curiozitatea pentru sexul

masculin a rămas.

 

     Ciudat era faptul că atât la gradiniţă cât şi la

şcoală, primeam roluri de fetiţe, cu îmbrăcăminte

specifică. Mă obişnuisem atât de mult încât

probam toată garderoba mamei (în lipsa ei), încât

uneori, chiar şi la joacă eram în rochiţă.

 

     Pe la 10 ani am început să mă masturbez

frecvent, consumând pornografia fraţilor mei, care

făceau acelaşi lucru. Un an mai târziu,  mama a

decedat, chiar dacă mă  rugasem lui Dumnezeu să

n-o ia. Odată cu ea, "am murit” şi eu (după cum

hotărâsem). Cea mai bună prietenă a mamei (a

doua mamă),  ma luat la ea acasă pentru 3 luni,

timp în care nu am mai consumat pornografie şi

nu mai m-am masturbat. Când m-am întors acasă,

am reînceput să mă masturbez la fel ca tatăl şi fraţii

mei. Tot atunci, fiind depresiv, tânjind după

afecţiune, de mai multe ori am încercat să mă

sinucid.

 

     La şcoală eram marginalizat de băieţi şi mă

înţelegeam foarte  bine cu fetele. Cu toate acestea 

simţeam atracţie şi faţă de băieţi, ca şi de fete.

Acestea era secretul meu, de care nu ştia

nimeni.

 

     Anii au trecut, iar eu m-am adâncit tot mai mult

în aceste obişnunţe care de acum îmi aduceau

numai remuşcări şi vinovăţie. La 13 ani,  am venit

în oraş, la şcoală, unde am fost din nou abuzat.

Dumnezeu nu a permis să fiu violat, în schimb am

fost marcat psihic, iar  întrebările din trecu au

revenit. Am început să caut răspunsuri, peste tot

unde aveam acces: media, cărţi, internet.

 

     În căutarea mea am găsit răspuns la Dumnezeu.

Printr-un  creştin  am aflat că Domnul Isus a murit pentru toate păcatele mele, astfel putând scăpa de

vinovâţie. Am studiat împreună Sfânta Scriptură şi 

 L-am invitat pe Domnul Isus în viaţa mea şi El m-a

eliberat de toată povara păcatelor mele. Am fost

eliberat pentru o perioadă lungă de timp, de tot

ceea ce înseamna pornografie şi  masturbare. A

fost super! Pentru că şi Satan există, minciuna lui,

că sunt homosexual a revenit.

 

     Abuzurile au continuat, dar de fiecare dată 

Dumnezeu a fost acel care m-a protejat şi din

momentul în care am devenit creştin am folosit

fiecare ocazie pentru a împărtăşii Evanghelia:

Dumnezeu îi  iubeşte pe homosexuali, dar le

condamnă practica sexuală.

 

     Acum înţeleg versetul: „...toate lucrurile

lucrează spre  binele celor ce-L iubesc pe

Dumnezeu...”(Romani 8:28, Sfânta Scriptură),

adică toate lucrurile ciudate prin care am trecut,

mă ajută să-i înţeleg pe toţi cei care se confruntă

încă cu ele, şi să le pot aduce vestea buna a

eliberării.

 

     Am îvaţat de la alţi bărbaţi creştini cum să fiu un 

bărbat adevărat, luptând neîncetat cu toate ofertele

lui Satan.  Ştiind că fiind copilul Lui Dumnezeu am

autoritate şi putere să mă împotrivesc dorinţelor

sexuale.

 

     Acum,  la 24 ani, sunt un bărbat eliberat, soţ şi

tătic. Sunt fericit şi doresc să fiu un exemplu demn 

de urmat pentru copiii mei şi prin puterea Lui

Dumnezeu, un ajutor pentru toţi tinerii  care se

confruntă cu homosexualitatea.

 „Eliberarea e posibilă, dacă vrei,…   se poate!!!”                                               

Pseudonim: Gabriel Cernescu

 Adresă e-mail:<[email protected]>
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3416
  • Export PDF: 1
Opțiuni