Ard untdelemn in miez de noapte si veghez la Cuvantul

Tau, fiindca nu as vrea, un pas gresit, sa imi distruga tot

ce am cladit pana acum cu sudoare...

Compar dorinta Ta ( de a fi asemenea Tie ) cu lumea in care respira pentru o vreme trupul meu... si raman ranita, pana in adancul fiintei... nimic nu implinim din ce

Ai spus... Oare cata rabdare mai ai cu noi? ...pana cand?

Am ales sa veghez la Cuvantul Tau, Te-am ales pe Tine. Am ales sa ma desprind de cei care merg la moarte... ( spre moarte se indreapta si trupul meu dar eu merg spre viata ). Din pricina eternitatii ce ma asteapta dincolo, aici merg calma, cuprinsa de o bucurie, pentru "ei", ciudata!

Port in mine ceva extraordinar, ceva mai presus de cuvinte... daca Te-ar cunoaste, ar intelege! Tu ma faci sa fiu asa!

Timp de o clipa, ma las plutind pe aripi de vant...

O, cat as vrea sa ma ridice vantul pana la Tine, sa nu mai vad lumea asteptand la Poarta Mortii o sansa sa mai invete ceva despre viata...

De-a lungul secolelor, ne-au privit uimiti, in arene, cum inaintam pe nisip cantand... cu bratele intinse, ca si cum am fi vrut sa cuprindem intreg Cerul intr-o imbratisare...

Macar noi cunosteam pe Cel in care credeam... pentru care muream!

Ei strabateau strazile labirintice ale Orasului lor Etern, in speranta ca vor gasi un sanctuar al pacii in suflete. Dar ce le poate oferi o cetate la fel de neagra ca si ei?... la fel de plina de idoli ca si viata lor? ( pana acolo, ca din disperare se inchinau si zeilor fara nume... )
Daca Te-ar fi cunoscut... Ai fi fost Ecoul in intunericul in care traiau...

Orasul Etern mai exista si astazi, si este acelasi... doar cetatenii au venit noi... Dar idolii si disperarea, in intunericul ce il inconjoara, nu s-a schimbat... mai sunt atatia care cauta cu disperare un sanctuar al pacii pe strazile labirintice! Acum nu mai murim in arene, murim in durere pentru ei !

Noi, cei care am descoperit Lumina, sa ne afundam cu credinta si curaj, in noaptea Orasului obosit... sa ne dam mainile, si chiar de-am inainta cu riscul de-a ne intoarce inapoi in arene, sa le vorbim despre Adevar!... nu se poate sa nu patrunda o raza de speranta... macar intr-un suflet... si atunci...atunci, macar vom fi murit frumos!