Probabil că ai ascultat zeci de predici pe această temă… Şi la ultima din acestea ai promis că timpul de părtăşie cu Domnul se va accentua. Şi după două săptămâni ai realizat că acele 30 de minute, ce ai spus că le vei petrece în rugăciune, au ajuns la 10…

Vorbeam cu bunicul meu cu câţiva ani în urmă şi îmi spunea: “Cristi, pe vremea noastră venea un cioban să ne predice, care avea 4 clase. De-abia ştia să citească din Biblie, dar după 5 minute de predică, Biserica intra într-o rugăciune de peste o oră… Astăzi s-au inversat lucrurile. Se predică o oră şi ne rugăm 5 minute. Cine s-a schimbat?"

Am meditat mult la cuvintele acestea… Am luat biografiile unor misionari, oameni care au rămas în istoria Bisericii şi am găsit câteva aspecte cutremurătoare:

- Bunica lui Adelia Fiske (o misionara ce a slujit în Persia) a fost o femeie evlavioasa şi dedicată rugăciunii. În ultimele zile din viaţă, aproape întregul timp şi-l dedica mijlocirii ca urmaşii ei să fie oameni credincioşi. În anul 1857, cineva a luat o geneaologie a familiei şi a descoperit că 300 din descendeţii ei direcţi erau membrii ai Bisericii…

- Mama unui tânar spăla hainele vecinilor în satul în care locuia, În acest timp, amestecând lacrimile unor rugăciuni fierbinţi cu apa din vase, pentru ca fiul ei să fie mântuit. Mai târziu, fiul ei avea să devină învăţătorul de şcoală duminicală sub îndrumarea căruia a crescut D. L. Moody, omul care a zguduit uriaşe mulţimi de ascultători.

- David Brainerd a trăit 29 de ani, din care doar 8 ca şi credincios, din care doar 4 ca şi misionar. Rugăciunile lui, însa, şi mărturia sa au ispirat pe William Carey, David Livingstone, Jim Elliot şi mulţi alţii. Îşi petrecea ore în şir în fiecare zi rugându-se pentru mântuirea indienilor şi pentru înaintarea Evangheliei pe pământul american.

Abraham Lincoln mărturisea: ”Îmi amintesc rugăciunile mamei mele, care m-au urmărit toată viaţa… De fapt, aceste rugăciuni mi-au fost aproape mereu.”

Cineva afirma: "Daca aş fi dorit să umilesc pe cineva, l-aş fi întrebat despre viaţa lui de rugăciune"…

"Orice facem în viaţa de credinţă este mai uşor decât rugăciunea", spunea Dr. Martin Jones…

Am ajuns la concluzia că majoritatea creştinilor vremurilor noastre au schimbat priorităţile… Se fac atât de multe conferinţe pe tema rugăciunii, a trăirii unei vieţi de sfinţenie, se organizează tot felul de concerte pentru a chema tinerii mai aproape de Dumnezeu, însă se pierde un lucru tot mai mult: Rugăciunea. Am observat timp de laudă şi închinare (de fapt doar laudă) de peste jumătate de ora, în multe biserici, dar îmi trebuie ceva timp să îmi amintesc când am văzut o rugăciune de aşa durată...

Dorim binecuvântare în căsătorie, în viaţa de familie, dar mă întreb unde sunt cei care să ceara acest lucru? Credem că, dacă părinţii noştri au fost credincioşi, ni se cuvine să primim binecuvântarea…

Mi-aduc aminte de 3 tineri care au schimbat religia unui imperiu… Probabil că, dacă eram în locul lor, ziceam: “Dumnezeu se uită numai la inimă (cum afirmă mulţi astăzi), deci pot să mă aplec, că doar ştie Dumnezeu că inima mea e a Lui”. Cred însă că acei tineri au avut părinţi care i-au învăţat ce înseamnă adevărata închinare. Ce mult înseamnă să nu te compromiţi şi să mergi contra curentului… Ce mult înseamnă să ai o părtăşie zilnică cu Dumnezeu.

O, dacă am avea în fiecare biserică trei tineri ca aceştia! Mame şi bunici ca şi Eunice şi Lois. Oameni dedicaţi nu alergării după prosperitatea materiala, ci mistuiţi de dorinţa de a-şi vedea familiile lângă Dumnezeu, să trăiască o viaţă de rugăciune…

Aceste cuvinte sunt un strigăt pentru întoarcerea la o viaţă de rugăciune… La o viaţă de trăire practică, pentru că de teorie suntem plini. La o viaţă în care să zicem: “Tată“, şi El să zică - “Iată-Mă”… La rugăciuni care să mişte cerul, şi Dumnezeu să răspundă…

"Oh, de-ar fi să mă mistui pentru Dumnezeu! Însă orice mi-ar cere Dumnezeu să fac, n-aş putea face fără rugăciune. Oh, fă-mă, Doamne, om al rugăciunii!" - Henry Martin