"Ferice de cine rabda ispita! Caci, dupa ce va fi gasit bun, va primi cununa vietii" (Iacov1:12)
Din nou ma impotrivesc ispitei. Din nou sunt pus sa aleg. Nu mai cred ca sunt pregatit sa o infrunt. Imi dau seama ca fara harul Lui nu voi reusi. Nu pot sa birui ispita fara El.
Din nou aceeasi dorinta. Din nou aceeasi minciuna. (Acum stiu ca am de-a face cu o minciuna). Acelasi lucru fara valoare... Incerc sa privesc in sus. Incerc sa caut ajutor. La El. "Doamne, ai mila de mine!"... Nu mai privesc la ispita. Atit cit pot. Stiu ca privind, ma va pinde in vraja ei.
Ma lupt. Ce greu este! Parca totul din mine doreste sa faca acel lucru. Incerc sa ma rog. Nu reusesc. Parca am ramas singur. Ma impotrivesc... Reusesc pentru un timp. Ispita revine totusi. Parca a trecut un secol de cind a aparut! Cit va mai tine?!? Am impresia ca va tine vesnic. Si de aceea sunt tentat sa cedez. Dar nu, stiu ca ea vine doar pentru un timp. Trebuie sa ii rezist pina la sfirsit... Lupta a ajuns la apogeu. Totul din mine striga: "Vreau!", "Vreau lucrul interzis!". Las orice lucru deoparte si cad pe genunchi: "Doamne, ajuta-ma! Nu pot fara tine!". Ispita mai scade din intensitate. Incet, incet sa duce. Rasuflu usurat. Incep din nou sa realizez nonvaloarea lucrului pe care l-am dorit. Un gind de multumire sa indreapta spre El.
Pacea revine in inima. Impreuna cu un sentiment de multumire. Sunt multumit ca am reusit sa inving ispita... Am biruit!... Nu mai pot de fericire! Intru in rugaciune. El parca este mai aproape. Parca comunic cu El mai bine. Simt dragostea Lui mai bine ca oricind. Nu este nimic mai frumos decit sa fi placut Lui!... Parca incep din nou o noua viata... Nu e minunat?