Imi privesc reflectia intr-o oglinda si ma intreb: "Cine e acea persoana care ma priveste cu atata tristete?" Zambeste, dar in adancul fiintei ei sufletul ii plange de atata vreme incat a uitat cum e sa fii bucuros, linistit, plin de pace... Strigatu-i mut patrunde in toate cotloanele fiintei ei si se inalta in vazduh... poate cineva va auzi glasul ei si va veni sa-i aline durerea...

  Lumea se framanta intr-o alergare continua si incearca din rasputeri sa ramana la standardele pe care ei insisi si le-au impus... standarde si perfectiune care nu le aduc fericirea, dorind mereu ceva mai bun... Si mai sunt unii, ca mine, care simt ca timpul trece pe langa ei si orice incercare de a lupa cu propriile frici si temeri se transforma in esec... Tanjesc dupa biruinta, dupa dragoste si pace, dar cu cat alearga mai mult dupa ele, cu atat li se par mai indepartate...

  O, suflet trist si apasat, cand vei intelege ca fericirea e chiar langa tine, in Dumnezeul Atotputernic care vegheaza asupra ta? Ne cautam fericirea in orice alta parte in afara de Dumnezeu, nu avem suficienta credinta incat sa ne incredem in El neclintit fara a privi inapoi, fara a ne compatimi si arunca vina pe altii...

  M-am intrebat mereu de ce fantomele trecutului nu ma pot lasa in pace, de ce ma simt mereu hartuita de amintiri ce le doresc uitate pentru totdeauna... Adevarul e ca nu am renuntat niciodata la ele sau am renuntat pentru moment punandu-le in mana Lui, dar luandu-le mereu inapoi crezand ca ma pot descurca mai bine singura... Cand vei intelege, fiinta framantata, ca numai El iti poate da ceea ce sufletul tau tanjeste sa aiba? Lasandu-te in voia Lui obtii libertate cu adevarat si o pace care nu poate fi transpusa in cuvinte...

  Si acum ce mai pot nadajdui eu? Nadejdea mea e in Tine, Salvatorul meu scump, Iubitul inimii mele... In mana Ta imi incredintez sufletu-mi trudit si impovarat... Spala-ma si curateste-ma in sangele Tau si atunci voi fi curata ca zapada... Vreau sa Te laud toata viata mea..