O tanara a avut visele ei, a iubit florile si si-a urmat visele, s-a casatorit si a fost mireasa, a avut copii dar in viata ei lucrurile n-au mers asa cum isi dorea ea, vina era poate a ei, sau poate a lui dar sigur fiecare a avut partea lui .

Si intr-o zi poate, ea a gasit pe altcineva care parea gata sa-i asculte problemele, pe altcineva care parea gata s-o inteleaga, parea ca stie sa o respecte si legamantul facut de ea a ajuns in ceata pana a disparut de tot iar cel care facuse legamant s-o apere, s-o ingrijeasca ( nu doar material) s-o iubeasca a uitat si el cu totul …pana cand ea a ajuns la relatia neangaduita, depasind toate limitele si a ajuns sa fie o femeie prinsa chiar cand savarsea adulterul.

De cine a fost prinsa? De un grup de barbati. Probabil cel putin doi sau trei au pandit pentru a fi martori si marturia sa fie considerata conform Legii bazata pe doi sau trei martori.

Clipa a fost probabil groaznica, femeia ar fi vrut sa dea timpul inapoi. Pacatul care nu fusese retezat la inceput devenise un bulgare care a adunat alte pacate Timpul nu poate fi intors inapoi.

Daca-ar gasi mila la acesti barbati !

Ei erau insa ocupati nu cu salvarea de vieti ci cu oprirea vietii!

Gata, va fi ucisa cu pietre! …si in sfarsit poate se va gasi un mijloc de a-L ispiti pe Invatatorul si de a-L invinui.

Este istoria unei femei care putea sa-si piarda viata !

Este vorba despre Isus - marele, delicatul invatator care in vremea aceea era in templu inconjurat de norod si il invata.

Femeia este adusa de barbati in fata invatatorului!

Sa nu uitam ca acei barbati doreau sa-L discrediteze pe Domnul Isus! Ei gasisera ceva cu care sperau sa-L poata acuza.

“Invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa chiar cand savarsea adulterul”

La Isus nu a fost adus si barbatul cu care fusese prinsa aceasta femeie desi asa cerea Legea.

Si sa ne imaginam: O femeie pacatoasa gata sa fie omorata cu pietre, parasii pe care mai mult decat soarta femeii ii interesa judecata lui Isus din care ar putea fi prins isi ziceau ei ….Va aplica Legea? Atunci femeia ar fi trebuit omorata cu pietre iar Legea Romana interzicea asta.

La Isus erau adusi oameni pentru vindecare si erau adusi de prieteni. De data aceasta cei care au adus femeia erau dusmanii ei, stateau acolo cu pietrele in mana asteptand semnalul, erau rai, orgoliosi si perversi. Ei vanau pacatele carnii fara sa le pese de “pacatele duhului”

Pacatele acestor oameni le-a distrus puterea de a iubi. Poate se angajasera sa-L slujeasca pe Dumnezeu dar cu timpul, probabil cunostintele lor despre lege i-a umplut de mandrie, cel mai mare dintre ei n-ar fi putut fi niciodata slujitorul tuturor. Erau maestri ai dispretului iar acum jubilau.

In acest moment Domnul Isus se apleaca si scrie pe nisip (gestul ne aminteste de nisipul marii spalat de valuri sau de cuvinte scrise pe nisip si sterse de pasi …)

Un comportament pe care nu l-au vazut pana acum la marele Invatator.

Se ridica in picioare si spune : Aruncati cu pietre dar respectati o singura cerinta

Apoi a continuat sa scrie. Cand au auzit ei cuvintele acestea s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani,

pana la cei din urma, pana cand Isus a ramas singur cu femeia care statea in mijloc.

Deosebit de discret i-a lasat sa reflecteze si sa actioneze … dar unde sunt parasii femeii? Au dat drumul la piatra, inima le-a fost atinsa …si au plecat toti.

Domnul Isus a acceptat-o pe femeia respectiva nu si comportamentul ei, trecutul ei.

Acceptarea este un act al inimii, un semn al dragostei!

Du-te, si sa nu mai pacatuiesti !

Avem si noi pietre la care trebuie sa renuntam ? Eu cu siguranta am!

Multi avem atat de adanc inradacinate in noi condamnarea si judecarea altora incat nu putem trai fara ele.

Poate avem pietre impotriva mamei, a tatalui, a unui membru din familie , a unui coleg sau a unui frate din biserica .

Ne-am obisnuit atat de mult sa caram pietre ca nu ne mai putem da seama ce usori am fi fara ele ! Am zbura !

Sa ne imbracam sufletul nostru in haine fara buzunare pentru ca sa nu avem unde tine pietrele sa fim obligate sa le lasam jos.

Multi ne-am invatat sa slefuim pietrele, facem o introducere plina de diplomatie care vrea sa insemne ca ne doare sufletul pentru persoana respectiva, pentru ca in continuare sa dam drumul la piatra si sa lovim, sa barfim in toata regula.

Sa ne rugam ca in Biserica sa nu existe aruncatori de pietre si daca totusi sunt, sa priveasca la Domnul Isus si sa le arunce de la cei mai batrani pana la cei din urma.

Domnul Isus i-a facut pe cei cu mainile pline de pietre sa le arunce si i-a iertat!

I-a acceptat si i-a iubit.

Sa incercam sa-i intelegem pe cei din jur prin dragostea lui Hristos!

Sa ii privim prin dragoste si nu prin ochii firesti!

Daca nu aplicam dragostea suntem MORTI!

Sa mergem inainte cu iubire,

Si pietrele din maini sa le aruncam,

Sa lepadam ce este rau prin fire

Si sa-L pastram cu noi doar pe Hristos!