De multe ori căutăm iubirea. Bâjbâim după ea, scormonim în firea noastră, încercăm să găsim în noi resurse pentru a iubi. Dar nu putem. Iubirea nu e ceva ce noi putem să dăruim şi categoric nu e ceva ce găsim în firea noastră, iubirea o dăruim pentru că ne este dăruită.

Căutăm iubirea în propriile noastre eforturi, în propria noastră bonomie, fără să ştim că iubirea e un act natural, care vine din altă parte şi este cea mai grea sarcină a omenirii: să arate şi să împărtăşească iubire. Isus ne-a spus, mai presus de toate, să ne iubim unii pe alţii; în Ioan El ne spunea ,,Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (Ioan 14:15, versiunea Cornilescu), deci asta înseamnă că a iubi este esenţa la care se rezumă toate poruncile Lui.

De multe ori căutăm iubirea fără să ştim că Iubirea e chiar lângă noi, ne aşteaptă, ne cheamă să ne deschidem ,,ochii minţii" şi să acceptăm să iubim aşa cum ne este poruncit de sus.