O boala incurabila vindecata ne-a convins ...
Autor:
Letitia Joldes
|
Album:
fara album
|
Tematica:
Mărturii
Resursa adaugata de BenHur in 09/08/2008
Resursa adaugata de BenHur in 09/08/2008
Cu aproximativ patru ani în urmă când a început într-un anume fel această lucrare nici nu ne puteam gândi la ea şi nici n-am putut-o anticipa. Atunci, pentru mine, a fost ca şi o prăbuşire, ca o catastrofă. În cazul meu acest lucru a început ca o provocare, printr-o boală pe care o avuse soţul meu. Eram aşa de liniştiţi într-un fel în biserica noastră şi nu aşteptam să se întâmple nimic. Când a intervenit această boală gravă şi am fost trimişi de medicul oncolog la Institutul de oncologie la Cluj, uitându-mă la acele zile de durere şi disperare, am realizat abia mai târziu că acolo era mâna şi planul lui Dumnezeu care pregătea de atunci lucrurile deşi atunci nu ştiam cum şi nu vedeam în ce fel o va face. Ne aflam într-o zi pe coridorul Spitalului Oncologic, în mijlocul disperării şi revoltei când am plecat cu acest prognostic de 3 sau 6 luni.
Era acolo o doamnă în timp ce stăteam la coadă pe coridor. Acea doamnă trăia unul dintre versetele Scripturii care apoi mi-a devenit foarte drag şi mie. Acest verset spune: „Cine vorbeşte să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.”. În acele momente nu aveam nevoie de nici un fel de aprecieri umane, de consolări umane, căci ştiam că orice amabilitate era de prisos. Dar femeia aceea vorbea cuvintele Lui Dumnezeu şi mi-a spus: „Cine stă la uşile acestea numai în Dumnezeu să-şi pună încrederea, că oamenii nu pot să facă nimic, eventual îţi mai prelungesc agonia cu doi sau trei ani.” Eu i-am spus:” Aveţi dreptate, dar eu în Dumnezeu mi-am pus încrederea şi iată că tot la uşile acestea am ajuns. Uneori mă întreb oare a avut vreun rost, că tot la uşile acestea stau ca şi cei din lume”. Şi am început să-i spun din durerea şi disperarea inimii mele. Ea atunci mi-a zis: „Dumnezeu cu siguranţă are un răspuns, El ştie ce se întâmplă. Dacă vreţi am putea să mergem undeva să facem o rugăciune”. „O rugăciune?” i-am replicat. „Dar şi noi ne rugăm” „Da, dar voi aşteptaţi un răspuns de la Dumnezeu?”. „Nu aş putea să mă duc. Toată viaţa mi s-a spus cât e de grav să te duci la ghicitori sau la vrăjitori, cum aş putea să mă duc într-un loc unde să aştept să-mi vorbească Dumnezeu?”. „Şi Dumnezeu are slujitorii Lui, nu numai Diavolul. De ce credeţi că Dumnezeu nu are slujitorii Lui? Scriptura vorbeşte despre rânduielile Lui Dumnezeu în Biserică”.
Eu însă aveam inima prea închisă pentru aceste lucruri şi pentru acest mod în care Dumnezeu se revelează Aşa că i-am mulţumit şi i-am spus nu pot să mă duc.
Prăbuşite la pământ, în rugăciunea pentru un răspuns
Pe la ora 6 după masă eram împreună cu soţul meu în Cluj, în apartamentul fiicei noastre, Mihaela. Le-am povestit despre cele întâmplate la spital, despre faptul că acea femeie că m-a invitat la o rugăciune în speranţa că poate aşa vom afla ceva concret de la Dumnezeu, de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Şi atunci fiica mea s-a ridicat brusc de pe scaunul unde stătea, mi-a cuprins braţele, m-a privit în ochi şi m-a întrebat: „Şi te-ai dus mamă?” I-am spus nu, şi parcă toată disperarea s-a adunat în cuvintele ei, şi a întrebat „De ce nu te-ai dus? Dacă ai şti ce s-a întâmplat între mine şi Dumnezeu noaptea trecută! Dacă ai şti că m-am trezit noaptea şi te-am văzut acolo pe hol cu faţa la pământ am înţeles că ceva deosebit de grav se întâmplă!”. Şi aici trebuie să mărturisesc că atâţia ani, deşi eram creştină, mi se părea un lucru greu chiar să îngenunchez. Mă întrebam: „Dar de ce trebuie să îngenunchez?” Când te aduce Dumnezeu în asemenea situaţii ţi se pare puţin lucru. Şi acum înţeleg de ce despre unii oameni din Scriptură se spune că se aruncau cu faţa la pământ.
Fiica mea a continuat şi a spus: „Când te-am văzut aşa, m-am dus şi eu în camera mea şi m-am aşezat şi eu în aceiaşi poziţie, şi în rugăciunea mea din noaptea aceea am spus Domnului: „Doamne scrie în Scriptură că atunci când strigă un nenorocit Domnul îl aude. Doamne este oare cineva mai nenorocit decât mama mea? Doamne, chiar auzi? Dacă auzi, oare chiar Îţi pasă? Dacă Îţi pasă nu poţi să faci nimic? Eşti Tu Dumnezeu, sau poate că eşti numai o Normă Morală undeva? Poate m-am înşelat. Doamne, eu sunt pe punctul de a-mi pierde credinţa! Dacă în asemenea momente nu găseşti o cale prin care să-i vorbeşti mamei mele, chiar dacă îi iei viaţa tatălui meu, Tu eşti suveran, Tu dai viaţa şi Tu o iei, el nu mai ştie nimic după aceea, dar te rog pentru mama mea, găseşte o cale prin care să-i vorbeşti. Credinţa ei se prăbuşeşte şi eu la fel, nu sunt de vină dacă îmi pierd credinţa, te rog găseşte o cale, credinţa mea se prăbuşeşte!” Şi îmi spuse: „Te gândeşti mamă ce am făcut? Am cerut aceasta pentru tine. Dacă aceasta este calea prin care vrea Dumnezeu să ne spună ceva?”.
Am fost aşa de copleşită ştiindu-i durerea din inimă şi atunci ne-am întrebat: „Dar dacă aşa voieşte Dumnezeu să ne răspundă?”
Mai există astăzi prooroci?
Am stat împreunăvreme de trei ore răsfoind Sfânta Scriptură şi întrebându-ne: „Oare chiar am putea să ne ducem, oare nu greşeam? Oare mai vorbeşte Dumnezeu în ziua de azi în mod concret şi personal pentru nişte situaţii specifice?” Şi am înţeles că da. Când Domnul Isus spunea feriţi-vă de proorocii mincinoşi era clar că nu se referea la Isaia şi la Ieremia care muriseră de mult. Se refera la cei ce urmau să vină. Am luat apoi celelalte texte din Scriptură. Pe la ora 9 seara ne era clar că trebuia să ne ducem dar era prea târziu. Nu ştiam numele acelei doamne, nu-i ştiam adresa, telefonul, nimic.
Atunci am făcut un nou legământ cu Dumnezeu, noi trei. Şi am zis: „Doamne dacă aceasta este calea prin care ai vrut să ne vorbeşti te rugăm să faci ca mâine să o întâlnim pe doamna aceasta din nou în oraş. Ştim că îţi cerem un lucru mare, dar ştim că tu eşt un Dumnezeu şi mai mare şi stăpâneşti toate lucrurile”.
Dumnezeu vorbea atât de personal!
Mare este Dumnezeu şi fiecare situaţie este în mâna Lui! Nu vă putem spune ce a însemnat ca a doua zi dimineaţa, când la 8 şi 10 minute, am întâlnit-o pe doamna aceea. Ştiu bine că nu a fost întâmplarea şi de atunci ştiu şi sunt convinsă că fiecare situaţie este în mâna lui Dumnezeu. El controlează împrejurările, coordonează istoria, dar în acelaşi timp faptele mici şi faptele mari sunt sub controlul Lui.
Acum ardeam de nerăbdare să ne ducem la medic să aflam rezultatul, dar am spus nu se cuvine, dacă aşa l-am pus pe Dumnezeu la încercare şi am întâlnit-o pe această femeie a doua zi într-un oraş de mărimea Clujului, nu ce cuvine să-L punem în urma unui om şi să mergem mai întâi la medic.
Şi i-am spus ei: „Acum suntem gata să ne ducem la rugăciune”.
Ne-a condus până în faţa unui bloc şi ne-a spus, la apartamentul cutare, familia cutare, n-a urcat cu noi şi dânsa s-a întors. Ne-am dus acolo. Erau acasă soţul, soţia şi copiii şi fără să întrebe nimic, despre noi, despre viaţa personală, nici de unde venim ne-am aşezat cu toţii la rugăciune şi am aşteptat ca Dumnezeu să ne vorbească. A fost aşa o experienţă, primă pentru noi, cum nu mai cunoscusem niciodată. O stare de emoţie dar şi de deplină cercetare. Când Dumnezeu a început şi a vorbit soţului meu ştiam aşa de exact că Dumnezeu vorbeşte şi nu un om. Nu m-am îndoit nici o clipă. Era atât de exact şi atât de personal ceea ce ne vorbea Dumnezeu şi a fost un cuvânt de profeţie atât de clar în care Dumnezeu spunea: „Din tinereţe te-am chemat şi te-am ales dar în ultima vreme solii Celui rău luptă cu mare putere împotriva ta să-ţi ia tot timpul şi toată energia”. Fac aici o paranteză şi vreau să spun că soţul meu lucra 12 sau 14 ore pe zi programare pe calculator cu concentrare maximă şi înţeleg că era o cursă să-i ia tot timpul şi toată energia. Şi prorocia a continuat: „Pentru că vrea să-ţi ia toată viaţa lăuntrică şi să-ţi rămână numai forma, numai aparenţa în exterior dar pentru că Eu Domnul nu te-am lepădat şi am văzut pericolul în care eşti, am îngăduit această boală peste tine. Eu te-am legat peste brâu cu un ştergar şi te strâng Degeaba baţi la uşi omeneşti. Eu te-am legat şi eu te dezleg”. Şi tot Dumnezeu dădea soluţia: „Intră degrabă în odăiţa ta şi refă relaţia de rugăciune care s-a stins, vreau să te învăţ multe lucruri, vreau să comunicăm, vreau să stăm de vorbă”.
Când s-a rugat în dreptul meu, îmi repeta chiar cuvintele rebeliunii mele. Dumnezeu îmi spunea aceste cuvinte ca să mă întărească şi să mă mângâie: „Din cea dintâi zi am auzit fiecare cuvânt rostit, ţi-am văzut amărăciunea din inimă şi disperarea, ba chiar ţi-am adunat lacrimile. Ce fac acum tu nu pricepi dar vine vremea când îmi vei mulţumi neîncetat pentru perioada acesta, când vei vedea ce am de gând să lucrez prin încercarea pe care v-am lăsat-o, aşa că întăreşte-te, îmbărbătează-te”.
Şi am spus: Există prooroci, Dumnezeu vorbeşte şi astăzi!
Cu aceasta s-a terminat, am mulţumit familiei respective, şi am coborât la maşină. Acolo vreme de 15 sau 20 de minute am rămas muţi! Am încremenit! Nu vă pot spune aşa ne simţeam de parcă am fi fost în faţa judecăţii lui Dumnezeu după aceste minute soţul meu a întrerupt tăcerea şi a spus: „Deci e adevărat, Dumnezeu vorbeşte şi astăzi în mod concret”.
La judecata de apoi Dumnezeu nu va fi impresionat de activităţile noastre religioase
Era aşa de şocant pentru noi că oamenii din adunare şi noi toţi eram mulţumiţi de starea spirituală! Nici Dumnezeu nu ne-a mustrat pentru anumite căderi sau păcate, dar Dumnezeu nu era mulţumit. Şi m-am gândit ce şoc va fi la judecata de apoi pentru mulţi oameni când o viaţă întreagă au crezut că sunt bine şi atunci vor vedea că nu au fost bine.
Soţul meu a fost prezbiter ani de zile, eu cântam în cor, eram în lucrarea cu femeile, în orice activitate care era în biserică şi totuşi pe Dumnezeu nu-L putem impresiona cu nimic. Nici cu cunoştinţele doctrinare. Făcusem la fără frecvenţă cursuri, şi seminarul din Dallas împreună cu soţul meu şi alte cursuri. Nici cunoştinţe teologice şi doctrinare, nici activitate religioasă nu-L mulţumesc pe Dumnezeu, dacă relaţia cu El nu începe din cămăruţă. Niciodată nu vom putea înţelege importanţa relaţiei personale de rugăciune din cămăruţă. Când soţul meu a mărturisit în biserică faptul că viaţa de rugăciune se stingea şi Dumnezeu era nemulţumit, Dumnezeu a început apoi o lucrare de trezire spirituală în biserica în care eram, lucrare care s-a extins apoi treptat care a cuprins oameni din toate sferele.
Necazurile noastre de o clipă au servit renaşterii pasiunii pentru Hristos
Privind în urmă sunt atât de uimită că Dumnezeu a atins diverse categorii de oameni. O dată eram noi cei religioşi, care eram într-o stare de căldicel, obişnuiţi cu ceea ce era, într-un fel nu ne doream mai mult, chiar plictisiţi, şi să recunoaştem, fără pasiune pentru Dumnezeu. Legaţi de lumea aceasta dar susţinând că nu aparţinem lumii. Vorbele acestea erau doar fraze. Dumnezeu s-a atins deci, de o parte din cei căldicei, s-a atins de oameni de afaceri care aveau tot felul de compromisuri în viaţa lor şi care au hotărât apoi o schimbare radicală, s-a atins de oameni căzuţi de la credinţă în păcate adânci şi grele, şi care au regăsit viaţa, mântuirea şi evlavia pentru Dumnezeu, s-a atins apoi de tineret, ne-am regăsit copiii şi tinerii şi de aceea suntem aşa de bucuroşi. Îmi dau seama cât de mare a fost harul lui Dumnezeu şi cât de adevărat este Cuvântul, că: „întristările noastre de o clipă nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare”. Când mă uit în urmă a fost o întristare de o clipă chiar dacă atunci mi s-a părut lungă şi grea. Şi Dumnezeu a folosit-o ca să atingă inimile noastre şi cu ale noastre ale multor oameni. Ne bucurăm nespus când vedem cât de adevărat este Cuvântul Domnului care spune: „Apropiaţi-vă de mine şi Eu mă voi apropia de voi”. În măsura în care ne apropiem de El se apropie şi El de noi şi îl binecuvântăm pentru aceasta şi vrem să trăim fiecare zi închinându-ne şi apropiindu-ne de El.
Statistici
- Vizualizări: 3347
- Export PDF: 1
- Recomandări email: 1
- Favorită: 1
- Comentarii: 8
Opțiuni
Psalmii 4:8 Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.
domnul sa va binecuvinteze,da dumnezeu vorbeste si astazi noi nu mai vorbim cu el
MARELE NOSTRU DOMN ESTE ACELASI IERI AZI SI IN VECII VECILOR!!!!,,,pe toti cei ce si pun nadejdea in EL , nu i face de rusine!!!SLAVA LUI!!atata timp cat este la carma vietii noastre nu trebuie sa ne temem!!!!AVEM UN DUMNEZEU MINUNAT, care si astazi face minuni!!cred lucrul acesta!!!L am experimentat si eu, si eu am fost vindecata in chip miraculos !!!sunt atat de mandra ca fac parte din minunata lui armata de ,,copii de DUMNEZEU,alesi nu stiu pe ce criterii,dar pentru totdeauna!!!sunt fericita ca cel care ma iubeste cel mai mult ESTE DUMNEZEUL CREATOR AL UNIVERSULUI!!SLAVIT SA I FIE NUMELE!!!!!ALELUIA!!!!
raspunsurile pentru problemele noastre le gasesim doar in El...Tata, deschide-ne inima sa percepem galsul Tau caci doar Tu poti darui videcare si alinare pentru suferinta noastra...
Accesez zilnic resurse crestine, ma intaresc, ma hranesc.Astfel de materiale, cat mai multe. Domnul sa indrume si sa indemne pe cei care au nevoie de El.
Dumnezeu mai face minuni chiar si in ziua de azi..!!!....Dumnezeu ne iubeste mult si pt asta recurge la anumite boli..pt a ne da seama ca trebuie sa ne ocupam si de El..Dumnezeu este pretutindeni..