"Zburaţi! Zburaţi acum! Omul este vultur! Vulturilor le este dat sa zboare! Dacă nu aveţi conştiinţa de vultur, este pentru ca aşa vi s-a spus. Înlăturaţi această prejudecată! Vă dau acum o veste bună: Sunteţi vulturi. Spuneţi-vă că puteţi să fiţi vulturi şi veţi fi vulturi! Chiar nu simţiţi cum vă cresc aripile?..."

Astfel de frumoase vorbe au încântat milioane de oameni, atunci când ele au fost citite prin Cărţile Iluziilor Care Prind Viaţă! Cărţi iubite în taină de milioane de oameni, care aveau nevoie de astfel de cuvinte, să le ungă sufletul cu mierea speranţei.

Frumoasă şi dulce era cuvântarea şi frumoasă era speranţa trezită! Obstacolul este întotdeauna în mintea noastră! Să-l depăşim! Obstacolul îl reprezintă vorbele atât de urâte şi nesănătoase "nu pot", pe care tot le repetăm printr-o o proastă deprindere. Stergeţi-l pe "nu" din aceasta expresie şi va rămâne doar "P-O-T". Vorbele magice aprind speranţa fiecăruia. Hotărâţi, ne repezim şi îl stergem pe "NU". Cuvântul "POT" dă aripi Icar-ului din noi să se avânte într-un zbor nebunesc spre soare. Chiar funcţionează! Zburăm! Zburăm într-adevar! Dar soarele, invidios, ne topeşte ceara de la aripi.

Nu băgăm de seamă. Nu avem vreme. Suntem prinşi în magia cuvintelor, suntem vrăjiti. Suntem vulturi ce se ridica în văzduh. Mai sus, tot mai sus. Şi soarele pripeşte tot mai tare! Tot mai tare! Soarele ne-a înconjurat cu un nimb de aur, care ne îmbată tot mai mult. Tot mai mult. Dar ce este aceasta? Aripile se desprind ! Nu are importanţă ! Totuşi zburăm. Pământul ne trage înapoi, dar mintea noastră zboară!… zboară!… zboară! Ne prăbuşim, dar mintea noastră zboară fără încetare. Mai suntem oare oameni? Fireste că nu. Suntem vulturi! Suntem semizei. Trântiţi la pământ… zburam… neîncetat.

Cu ultima suflare de viaţă, privim cerul şi zicem :

“Am spus că putem şi am putut. Acum murim fericiţi. Şi epuizaţi, ne întindem pentru odihna veşnică”.

Cineva, care ţine o carte în mână, se apropie de noi, se apleacă la ureche, căci nu mai auzim bine, şi ne şopteşte:

- Nu aţi zburat, v-aţi închipuit doar. Totul s-a petrecut în mintea voastră.

- Cine eşti Tu? Î întreabă cineva uimit, vorbind în numele tuturor.

- Eu sunt Cel care poate să zboare.

Şi în acea clipă de graţie, Cel cu cartea îl ridică şi îl poartă prin văzduh. Se apropie de soare, dar, lucru ciudat, soarele nu-l arde. Trece prin soare şi zboară mai departe. Omul se lăsă în seama Celui care îl purta şi văzu că pământul nu mai are nicio putere. Se face mic, mic, că abia îl mai zăreşte. Ajunseră într-un loc frumos cu multa verdeaţă. Minunându-se, omul se adresează Aceluia şi Îi zice:

- Cum se face că, deşi nu am zburat, sunt aici?

- Omul nu este vultur, veni răspunsul. Nu-i este dat sa zboare singur. De aceea trebuie să zburăm împreună.

- Bine, dar eu nu am niciun merit, decât acela că Te-am întrebat cine eşti şi m-am lăsat purtat de Tine.

- A te lăsa purtat de Mine e cel mai mare merit.Ascultă, mai zise Acela, să-ţi spun povestea cuiva care şi-a dat seama că nu poate să zboare:

A fost odat un fugar, care era urmărit de autorităţi, pentru că săvârşise un omor. Odată, un străin rău îl bătea fără mila pe un fiu al poporului său. Nemaiputând să rabde nedreptatea, s-a repezit şi la omorât. A fugit din ţara aceea şi a trăit mulţi ani departe de casă. Într-o zi, pe când păştea oile, aude glasul Meu care îi spune să se întoarcă în ţara unde poporul lui este încă rob, căci îl trimit să-l dezrobească. A primit cu bucurie vestea, dar când şi-a adus aminte cât de neputincios este, s-a întristat, căci nu se simţea în stare pentru asemenea misiune. Se temea că nu va reuşi să-i convinga pe ceilalţi şi că nici măcar nu le va putea vorbi, fiind gângav. I-am spus că nu are niciun fel de importanţă, căci Eu sunt Cel care pot şi voi face prin el semne şi minuni atât de mari, încât toţi vor vedea în el un înger care a luat chip de om si nu o fiinţă omenească. I-am mai spus că fratele lui, care vorbeşte atât de frumos, va vorbi pentru el, iar el îi va pune în gură cuvintele Mele. Convins, s-a lăsat purtat de Mine, aşa cum te-ai lăsat tu. Şi el va rămâne singurul, de la întemeierea lumii, care a fost în stare să facă ceea ce nimeni nu va fi în strare să mai facă.

- Dar, de fapt, cine eşti Tu? întrebă pentru a doua oară omul.

- Ţi-am spus o dată, veni prompt răspunsul. Sunt Cel fără de care nu puteţi să zburaţi. Şi îi întinde cartea ce o avea în mână.

Uimit, citi:

“Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.