Un septembrie asteptat
Un septembrie așteptat Dan Daragiu Pentru cine a avut o vară fierbinte – nu că nu ar fi fost pentru toți așa – cu concedii sau vacanțe, cu recuperări sau chiar numai cu weekend-uri în care nu a ramas acasă, septembrie înseamnă odihna reală. Nu de puține ori un concediu prea încărcat, prea multe drumeții sau, paradoxal, un somn prea lung urmat de o pierdere a timpului “pe-acasă”, ne obosesc mai tare decât rutina zilelor de lucru sau de școală. Ne bucurăm mult când se termină anul școlar, “marcați” fiind de experiențele stresante ale interminabilelor teze sau examene, dar curând constatăm că ne stau în față atâtea zile libere încât până și cei mai dornici de a pleca cât mai repede departe de casă sunt mulțumiți. Deși pare greu de admis, e o realitate faptul că în multe astfel de situații nu știm să administrăm eficient timpul liber în exces. După ce rezolvăm în prima parte a concediului eventualele probleme de natură diversă, probleme lăsate “pe vară” constatăm că nu ne putem obișnui cu timpul neplanificat aflat la dispoziție. Dacă în perioadele în care mergem la seviciu sau la școală ne facem timp să citim din Cuvânt, să ne rugăm și chiar să cântăm o cântare de dimineață (fără instrumente), în vacanța mare suntem tentați să lăsăm aceste bune obiceiuri “pe mai târziu”. Ca și cum și relația noastră cu Dumnezeu ar trebui să intre în vacanță, “ne retragem” puțin. Lăsăm în acest fel biserica mai goală și, de multe ori fără a fi forțați de împrejurări, fără a îndeplini niște obligații sau a onora niște promisiuni (vizite la părinți, rude și prieteni) „o lăsăm puțin mai moale”. Nu intenționez să fac aici o pledoarie în favoarea renunțării la concediu, însă tare mă întristez în perioada în care nu mai suntem împreună doar pentru că așa se obișnuiește vara. Și ne lipsim unii pe alții de bucuria părtășiei frățești, de satisfacția oferită de frumusețea unei biserici pline. Am semnale că nu sunt singurul care percepe astfel vara inertă. Pentru cei mai mulți dintre noi acum începe odihna, chiar dacă activitățile bisericii presupun efort, dăruire, timp și energie. Biserica este nu numai locul în care ne întâlnim unii cu alții în prezența lui Dumnezeu. Aici este și locul în care găsim odihna sufletului. Nu suntem împliniți și mulțumiți atunci când o parte din trupul lui Hristos nu este acolo, la locul ei. Dacă încă nu avem senzația că ne lipsește prezența unora dintre frații sau surorile noastre, înseamnă că ceva este în neregulă. Un telefon sau o vizită în acest început de toamnă poate fi pentru mulți exact lucrul de care aveau cea mai mare nevoie pentru a (-și) reveni. Septembrie poate fi perceput ca un nou început, deși nu unul la fel de remarcabil ca ianuarie, considerat momentul de referință al anului. Este însă un început pentru că acum revenim la activitățile pe care știm să le facem cel mai bine și tot acum reintrăm în ritmul activităților cotidiene. Paradoxal, deși mult mai ocupați decât în perioada recent încheiată, ne vom rezerva din nou un anumit timp de părtășie cu Dumnezeu, iar starea noastră spirituală ar putea cunoaște o pantă ascendentă. Și apoi, e așa de bine acum, de parcă ne-am fi întors acasă.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Vizualizări: 1784
- Export PDF: 1
Opțiuni
