Sandu este un etern debutant începător. A trecut de a treia tinerețe dar se comportă ca un flăcău ce cumpănește încă dacă să se însoare înainte sau după ce termină armata/casa/facultatea. În cazul lui, casa la care lucrează din orwellianul 1984, de când i-a turnat temelia. Din când în când îmi trimite câte un email ca să mă întrebe de una sau de alta într-ale teologiei dar cred că o face mai mult ca să aibe un ”feed-back” legat de proiectele lui multe și importante pe care le tot începe...
A ”vorbit” cu cel puțin două duzini de fete, consecutiv și neconcluziv... Nu că ar fi ceva neprincipial în tatonările lui sentimentale dar disponibilitatea lui afectivă se micșorează inexorabil cu fiecare nou început... Își împuținează singur șansele de a ajunge la un Happy-End pentru că nici nu este interesat de End ci doar de Happy...
Și pentru că vroia să ajute biserica prin talentele lui, s-a gândid să începă cursul de saxofon la Școla Populară de Artă care îmbia amatorii la data aceea, gratis... În șase luni de jazz stil Cântare României a realizat că mușchii faciali nu-l ajută suficient și a trecut la chitară pe care a abandonat-o din motiv de ”degete subțiri” rănite de corzile instrumentului-tortură. După o pauză nemuzicală de câțiva ani, a cumpărat un pian cu coadă la preț de chilipir dar nu a rezistat nici măcar până la Czerny caietul 2 pentru că solfegiile îl deprimau. Visa să cânte Appasionata la pianul pe care visa să îl doneze bisericii în deschiderea programului de evanghelizare pe care visa să-l țină singur...
Leuca studenției l-a lovit brusc într-o dimineață de noiembrie pe când citea ziarul în care reclama Universității Particulare din zonă îl îmbia cu oferte în ce carieră ar fi vrut mușchii lui. Deși cursurile începuseră, administrația l-a primit cu brațele deschise și foame de studenți plătitori. S-a înscris la psihologie; a crezut că e mai ușor decât în domeniile tehnice. Cam după un an a cerut să fie transferat la drept unde îl aștepta o carieră mai bănoa$ă. A dat deci kilometrajul la zero și cu toată viteza înainte... Imediat după anul nou a fost chemat de un văr să plece împreună la lucru în Italia. Fericit că scapă toceală la Dreptul Roman s-a dus în țara Cezarilor să mai facă un ban, să poată plăti de la bun început pentru toți anii de facultate.
Ca proaspăt antreprenor a început ca zugrav, a reînceput ca instalator și a debutat în mecanică auto... Se iveau veșnice discuții cu partenerii pentru că deși nu stăpânea nici o meserie, lăsa să se înțeleagă că este expert în toate.
Scârbit de ”business”a revenit la studenție și a schimbat din nou domeniul. Medicina, asta da, e ceva sigur, un doctor face bani, este respectat și ar fi putut teoretic să facă și lucrare misionară mult mai eficient. I-a convins pe ”ăi bătrâni” să vândă lotul intravilan cu promisiunea că în șase ani iese doctor cu patalama în regulă pentru că Universitatea asta este ea particulară dar o să fie acreditată fără discuție până termină el...
Au trecut ani buni de când a abandonat cursurile, speriat de faptul că nici măcar colegii lui care terminaseră nu găsiseră o soluție în problema acreditării care i-a doborât psihic și financiar...
Mi-a scris cu amarăciune - un email de 1,07 megabiți, cam unsprezece pagini în Word cu Times New Roman 12... Năduf, amărăciune, depresie, totul negativ: biserica, economia, politica, biserica, societatea, biserica, familia, frații, biserica din nou... Am citit rândurile și am citit și printre ele... Neîmplinirea ”vanitas-vanitatis” (Ecles.1:2), depresia, lipsa de orizont spiritual... tot pachetul. I-am sugerat să-și reînoiască legătura cu Iisus Christos (un nou început!) printr-o viață disciplinată, regulată, de studiu/rugăciune/vestire. Să-și termine măcar o parte din proiectele începute. Să se implice în Lucrare (am pus literă mare pentru a evidenția că este un concept mai cuprinzător decât substantivul comun omonim).
Și am aflat că s-a implicat, dar nu neapărat în Lucrare; s-a implicat în biserica locală. O, nu ca pianist cum visa, nu ca evanghelist laic dar gata să facă ceva pentru a scăpa de vinovăția mediocrității religioase, simțământ tipic laodiceenilor rupți între ideal și real. A găsit imediat ce ”lucrare” să facă: să susțină că succesul acelei biserici ar fi garantat dacă pastorul ar fi înlocuit cu un altul pe care îl văzuse el la o nuntă, cu ani în urmă și a cărui performanță o ținuse minte. Un nou început pentru întreaga comunitate, nu-i așa? Și după ”lupte seculare”... a venit și noul pastor.
Dar Sandu s-a transferat la altă biserică pentru aceleași motive. A început să-și lăse barbă, a început să învețe limba greacă ca să citeze Noul Testament in original și să-i pună pe alții la punct prin mesaje tăioase postate pe forumuri. A început să se apropie de pensie. Ferice de el. Un nou ”nou început”...