Planul divin la trei nivele
Autor: George Cornici  |  Album: Mesajele adevărului  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 10/10/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

Habacuc 2:3 Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

 

Chiar la început am o veste bună pentru toți: PLANUL DIVIN SE ÎMPLINEȘTE SUTĂ LA SUTĂ. Desigur e reconfortant să știm faptul acesta. E o mare bucurie, e o bucurie care nu se stinge. Planul lui Dumnezeu merge mână-n mână cu voia Lui. Orice s-ar întâmpla voia Lui se împlinește. Nu contează că mulți sau puțini n-ar vrea să se împlinească planul Lui. La vremea hărăzită el devine realitate. Nu planul împotrivitorilor se împlinește, ci al Stăpânului.

A.PLANUL GENERAL

Privim la lucrări în faza lor finală și ne minunăm. Zgârie-nori, poduri suspendate, baraje, etc. Mai întâi a fost idea născută în gândirea unui proiectant. Apoi a fost proiectul propriuzis, apoi a fost munca, potrivit proiectului. Universul infinit a apărut ca urmare a gândirii unui ARHITECT atoateștiutor. Nimic n-a apărut prin vreun joc al întâmplării. Astronomii studiază mult spațiul nemărginit în dorința de a-i pătrunde tainele. Majoritatea lor, văzând armonia din Univers, sunt nevoiți să recunoască opera unu Arhitect iscusit. Cele mai dezolante peisaje, sau imagini sunt cele unde domnește dezordinea create de om. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, al armoniei. A fost și este și va fi un organizator desăvârșit. Bine-nțeles, omul a făcut parte din planul general al lui Dumnezeu. Nu avem de-a face cu un Dumnezeu distant, la care nu putem ajunge, ci Unul care vrea relație cu omul spre fericirea lui supremă. Planul general rezultă din autoritatea unică, supremă a Stăpânului.

 

B. PLANUL ÎN DETALII

Când Dumnezeu vrea să implementeze ceva nimeni și nimic în lume nu-L poate împiedica.Voia Lui e bună, plăcută și desăvârșită. Împlinirea voii Lui atrage după sine binecuvântări. Neglijarea voii Lui atrage după sine opusul binecuvântării. Mă gândesc la întrebarea din Iov 42:3 ”Cine este acela care are nebunia să-mi întunece planurile?”  Și ce credeți? Istoria milenară cunoaște cazuri când unii au avut nebunia să răstoarne planul divin. Să ne gândim la Faraon. Nu ne îndoim că Moise i-a explicat lui Faraon foarte clar care a fost planul lui Dumnezeu privitor la poporul Lui. Dar a făcut tot ce i-a stat în putință să răstoarne planul lui Dumnezeu. Cine a câștigat și cine câștigă întotdeauna? Dumnezeu. Îmi amintesc de o scenă din filmul ”Cele 10 porunci” La un moment dat, după ce a văzut plăgile care devastau Egiptul, Faraon, în sfârșit îi spune lui Moise că va lăsa poporul să iasă din Egipt. La care Moise spune: ”Nu depinde nici de tine și nici de mine, ci de Dumnezeu.” Mi-a plăcut modul cum a gândit regizorul. Să fi fost o mie, un million de împotriviri din partea lui Faraon și tot n-ar fi putut anula planul divin. Azi au apărut pe scenă personaje sinistre care, culmea, cred că pot înnăbuși planul lui Dumnezeu. Adică Dumnezeu are un plan concret vrând să scoată la iveală un anume adevăr, o anume realitate. Dar aceste personaje vor să pună piedici. Ei pozează în apărători ai principiilor divine, își plaseză pe chip diferite măști și din ascunzătoare lansează săgeți nu arzătoare, ci amenințătoare. E pierdere de timp. Ceea ce vrea Dumnezeu să înfăptuiască se înfăptuiește sută la sută chiar de ar fi potot de împotriviri. Vrem binecuvântări? Să-L lăsăm pe El la lucru. Uneori ne trezim că zicem sau gândim: ”Am un plan mai bun ca al Lui” Și facem după capul nostru și ajungem unde? În impas. Ce putem face despărțiți de El? Nimic bun. Să luăm, deci, aminte      la cuvintele Mântuitorului din Matei 3: 15 ”Lasă-mă acum căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Ioan Botezătorul, bine-nțeles, era un om deosebit, un om de care s-a folosit Dumnezeu. Și totuși la un moment dat n-a înțeles care era planul Lui cu privire la botezul Mântuitorului. Credea tocmai invers, că Isus trebuie să-l boteze pe el. Am fost plasați pe această planetă cu un scop clar: să fim în ton cu planul divin, nu să procedăm cum am crede noi că e bine.

C. PLANUL CU PRIVIRE LA FIECARE.

La capitolul acesta nu trebuie multă explicație. În fiecare dintre noi Creatorul a sădit un anume dar. Darul trebuie cunoscut și folosit. E minunat că Dumnezeu ne vrea colaboratori cu El în lucrare. Tocmai de aceea dacă ne împlinim rostul, menirea potrivit planului Său, caracterul se formează în noi așa cum dorește El(Asemănare cu El).”Facă-se voia Ta...” – sunt cuvintele din rugăciunea ”Tatăl nostru” Le rostim zilnic. Rugându-ne să se facă voia Lui de fapt ne rugăm să se împlinească planul Lui. Situația cea mai fericită e atunci când acceptăm oferta Lui de colaborare. Referitor la  acest verset din rugăciunea domnească, Sf. Ioan Gură de Aur spune:

După cum acolo sus în cer toate se petrec fără de nici o piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac şi cu toţii se supun – că “sunt puternici în virtute – spune psalmistul – făcând cuvântul Lui” (Ps. 102, 21) -, tot aşa învredniceşte-ne şi pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voinţa Ta, ci să o împlinim în întregime, aşa cum Tu voieşti!”.

Când ne implicăm în lucrarea și planul lui Dumnezeu incertitudinea dispare. Dispare și teama de viitor. E cunoscut de toți credincioșii pasajul din Ieremia 29: 11 ”Căci Eu știu gândurile pe care  le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” În limba engleză se folosește chiar cuvântul ”plan” ....”Căci Eu știu planul ce-l am cu privire la voi...”. Sper ca acest scurt mesaj să producă în noi o cercetare; suntem în planul Lui, sau înafara planului divin? Cum ar fi înafara planului divin? Ar fi groaznic, ar fi o trăire anostă, plictisitoare, chinuitoare; am fi ca frunzele purtate de vânturi netrebnice. Iar eternitatea ar fi infernul.

Înafara planului divin

Am fi ca frunze zburătoare

Purtate de un vânt meschin

Spre zone pline cu teroare.

 

Dar împlinind ce El ne-a spus

Cu pasiune și ardoare

Vom fi alături de Isus

La o eternă sărbătoare.

 

George Cornici/10 Octombrie, 2013

 

 

 

Amin! Minunat, fii binecuvantat draga frate George!
Adăugat în 10/10/2013 de lboltasu
Statistici
  • Vizualizări: 1629
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni