Probabil cel mai mare duşman al entuziasmului este timpul. Fiinţele umane au o uimitor de tristă capacitate de a obosi de lucrurile minunate. Aproape fiecare dintre voi îşi aminteşte probabil de ceva care l-a entuziasmat cu puţină vreme în urmă, însă acum bucuria nu mai e aşa de mare. În prima zi de concediu pe coastă apusul soarelui era aşa de minunat că vă tăia răsuflarea şi v-a făcut atât de fericiţi că vă venea să cântaţi. Însă spre sfârşitul sejurului aproape că nici nu-l mai remarcaţi. Turiştii se plictisesc de apusurile de soare, milionarii de bani, copiii de jucării, iar creştinii se plictisesc să facă binele. La început v-aţi simţit foarte înflăcăraţi de învăţătura acelei ore de la şcoala de duminică, însă acum aţi obosit să faceţi binele. Fiorul s-a dus. La început v-aţi simţit curăţaţi şi întăriţi de Duhul Sfânt pe când conduceaţi dubiţa, predaţi engleza Lao, eraţi lider de grup mic, îi vizitaţi pe cei nou sosiţi, aţi început să citiţi Biblia, lucraţi în cortul cu voluntari ce dădeau primul ajutor… dar acum aţi obosit să mai faceţi binele. Treptat v-au părăsit puterea şi bucuria interioară. A devenit o povară. Picaţi de obosiţi.

Miza este viaţa sau moartea veşnică  

Însă Galateni 6:9 spune: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” Desigur, aceasta nu înseamnă că nu puteţi să încetaţi o lucrare şi să începeţi alta. Dacă mă întrebaţi care este facerea binelui de care nu trebuie să obosim, probabil roada Duhului de care vorbeşte Galateni 5:22f. este cel mai potrivit răspuns: să nu obosiţi să fiţi răbdători, amabili, buni, credincioşi, blânzi şi înfrânaţi. Să nu obosiţi să manifestaţi pacea şi bucuria în toate felurile de fapte de iubire faţă de vecini, asociaţi şi familie. Pe scurt, să nu obosiţi să vă investiţi energia în fapte de iubire, pentru că dacă o faceţi, lucrările trupului preiau controlul, iar Pavel spune în 5:21 „Cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Sau, aşa cum afirmă în 6:8, dacă încetaţi să semănaţi în Duh şi semănaţi în trup, nu veţi secera viaţa veşnică, ci putrezirea veşnică.

E foarte controversat subiectul. Haideţi să îl analizăm puţin. Miza din acest text este viaţa veşnică; nu este vorba de simpla sfinţire ci şi de mântuirea finală. Dacă ne mântuim sau ne osândim depinde cumva de faptul de a ne lăsa sau nu copleşiţi de oboseală în facerea binelui. Acest text i se adresează şi bisericii. Ascultaţi cu atenţie şi observaţi cum se leagă ideea versetului 8 de cea din versetul 9: „Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea lui pământească putrezirea; dar cine  seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. (Prin urmare!) să nu obosim în facerea binelui căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”  Veţi secera viaţa veşnică dacă veţi semăna în Duhul, adică, dacă nu veţi obosi să faceţi binele. Datorită unor texte de acest gen îmi înţeleg rolul de pastor - învăţător că este nu doar un mijloc pentru sfinţirea voastră ci şi un mijloc al mântuirii voastre. Acest text este scris pentru a-i ajuta pe sfinţii din Galatia să ajungă la mântuirea finală, la viaţa cea veşnică. Prin urmare, o predică pe baza acestui text adresată sfinţilor din Betleem  ar trebui să aibă acelaşi scop de a vă ajuta să ajungeţi la mântuirea finală sau viaţa veşnică.

Această viziune asupra predicării este în general respinsă atât de Conferinţa noastră cât şi de evanghelism şi fundamentalism. Anul trecut am primit o scrisoare  de la un pastor pensionar care predica la Conferinţă, care se încheia cam aşa: „În concluzie: considerăm, prin urmare, că slujirea unui pastor este limitată de statutul credinciosului şi nu de faptele sale. Aşadar, siguranţa noastră şi predicarea consecinţelor penale pe care le aduce cu sine păcatul nu au de-a face cu niciun chip cu felul în care predică un pastor.”Abordând din nou această viziune extrem de răspândită a modului de predicare, fac apel la judecata voastră a versetelor din Galateni 6:8 şi 9. În calitate de pastor ar trebui să vă predic mesajul lui Pavel? Ar trebui să vă vorbesc în felul în care apostolul le-a vorbit bisericilor din Galatia? Nu „putrezirea” de care vorbeşte versetul 8 este consecinţa penală finală a păcatului? Şi nu am experimentat cu toţii într-un fel sau altul ce înseamnă a semăna în Duhul sau a obosi în facerea binelui? Şi dacă este aşa, nu ar trebui pastorul să creadă că mesajul său bazat pe acest text poate fi un mijloc rânduit în mod divin de a-i încuraja pe copiii lui Dumnezeu să persevereze până la capăt în facerea binelui, moştenind, astfel, viaţa veşnică?

Scopul vieţii mele este să predic cu credincioşie Cuvântul lui Dumnezeu spre binele poporului Său şi spre slava Numelui Său. Nu văd cum aş putea să fiu fidel  spiritului acestui text şi să nu vă avertizez că dacă vă lăsaţi copleşiţi de oboseală şi vă moleşiţi în facerea binelui nu veţi secera viaţa veşnică. Dacă părăsiţi Duhul şi vă bazaţi pe trup, veţi secera putrezirea. (cf. Romani 8:13.)

Purtând povara financiară a învăţătorilor

Aceasta este miza aici. Acum haideţi să urmărim cum gândeşte Pavel, începând cu versetul 6. Vă amintiţi că în versetul 2 spusese „purtaţi-vă poverile unii altora.” Versetul 6 pare să dea un alt exemplu de purtare a poverii, şi anume povara financiară a învăţătorilor creştini. „Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.” Unul din modurile de a  purta poverile celor care au imensa responsabilitate de a învăţa în biserică este de a-i susţine financiar astfel încât ei să fie liberi ca să se roage şi să studieze. În mod evident, în Galatia aceasta era o problemă. Poate că au început bine şi între timp au dat semne că obosesc în facerea binelui – şi anume binele de a-şi susţine bătrânii bisericii. Poate că unii au început să argumenteze că sunt liberi în Cristos şi îşi pot folosi banii pentru alte lucruri. „În fond, cine are nevoie să fie învăţat? Cunoaştem suficient adevăr. Avem puţini bani; trăim vremuri grele.” Nu ştim cu precizie ce spuneau, dar ceea ce ştim este că dintre toate poverile pe care le-ar fi putut menţiona Pavel, a ales să menţioneze povara materială a celor care predică Cuvântul lui Dumnezeu.

Predicase principiul pe care îl aplicase Isus. Când Isus a trimis 70 de ucenici să predice, le-a spus să nu ia cu ei nimic de mâncare pentru că „cel care munceşte are dreptul la plată.” Pavel abordează acest subiect în 1 Timotei 5:17, 18, „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice, ≪Să nu legi gura boului când treieră bucate≫ şi ≪Vrednic este lucrătorul de plata lui.≫” Probabil cea mai apropiată paralelă cu Galateni 6:6 este 1 Corinteni 9:11 unde Pavel spune, „Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera  bunurile voastre vremelnice?”

Slujirea Cuvântului şi a dărui  

În Galateni 6:6 am observat patru implicaţii pe care vreau să vi le prezint pe scurt.

În primul rând, predicarea Cuvântului este vitală în biserică. Nu îl vom cunoaşte pe Domnul aşa cum trebui dacă nu vom avea parte de o predicare sănătoasă.  Închinarea va fi din ce în ce mai superficială, sentimentele vor deveni sirop, iar ascultarea va fi nesocotită acolo unde nu va fi predicat întregul sfat al lui Dumnezeu. Pavel considera acest lucru extrem de important.

În al doilea rând,  cei care poartă principala responsabilitate de a predica au nevoie de libertatea de a studia, de a medita şi de a se ruga. A găsi semnificaţia textelor biblice, a descoperi cum se potriveşte acea semnificaţie în întregul revelaţiei şi a vedea cum se leagă de viaţa de zi cu zi este o chemare glorioasă – însă necesită mult timp şi efort. Unul dintre lucrurile care mă fac fericit cu misiunea mea de la Betleem este că majoritatea dintre voi cunoaşteţi acest lucru şi nu îmi reproşaţi timpul de care am nevoie ca să studiez. Vă informez că, în general, dedic lunea, marţea şi miercurea dimineaţa rugăciunii, studiului şi meditaţiei. Apoi, toată ziua de vineri şi sâmbătă mă pregătesc pentru cele două mesaje de duminică. Mai există şi întreruperile inevitabile pentru situaţiile de criză (cum ar fi nunţile!) Nu face nimic. Vreau doar să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru sprijinul vostru în ceea ce priveşte rolul pe care trebuie să-l joc în această biserică.

În al treilea rând, se deduce că pastorii – învăţători ar trebui să fie plătiţi astfel încât să nu trebuiască să presteze vreo altă muncă pentru a se întreţine. Unii, cum a fost cazul lui Pavel, pot renunţa la acest drept, însă cei cărora li se predică Cuvântul au obligaţia morală  să fie gata de a-i elibera pe învăţătorii lor de povara financiară.  Şi pentru acest lucru vă mulţumesc!

În al patrulea rând, când daţi din banii voştri pentru a sprijini slujirea de predicare, împliniţi  legea lui Cristos conform versetului 2 (cel care vorbeşte despre a-i ajuta pe învăţători să-şi poarte povara) şi nu obosiţi să faceţi binele (conform versetului 9), vă ţineţi bine de viaţa veşnică.  Aşadar când Pavel spune în versetele 9 şi 10 că nu trebuie să obosim să facem binele  şi că trebuie să le facem bine la toţi, mai ales fraţilor noştri de credinţă, de fapt vrea să spună că trebuie să ne întrebuinţăm banii cel puţin pentru a-i sprijini pe cei care ne predică Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit

Versetul 7 vine pentru a întări porunca dată în versetul 6. „Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera.” În mod evident, cei care nu au vrut să-şi împartă bunurile cu învăţătorii bisericii au căzut pradă vreunei înşelări şi de fapt îşi băteau joc de Dumnezeu prin faptele lor. Poate că spuneau: „Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Voi, cei care vă refuzaţi lucruri bune şi plătiţi ca să ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu… vă comportaţi ca nişte fundamentalişti din Vechiul Testament.” Deci, în numele libertăţii au început să facă compromisuri cu trupul (în ciuda avertismentului din 5:13). Mai mult decât atât, au tratat cu dispreţ Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este batjocorit când mesagerii săi sunt trataţi cu dispreţ (2 Cronici 36:15, 16).

Însă textul spune: „Dumnezeu nu se lasă batjocorit.” Ce vrea să însemne acest lucru? E acelaşi lucru pe care intenţionează să îl spună un tată bun atunci când îi spune copilului său: „Nu vreau să mi te adresezi pe acest ton!” Adică veţi regreta profund că aţi folosit acel ton. Sau, aşa cum se exprimă Pavel, veţi secera ceea ce semănaţi. „Dumnezeu nu se lasă batjocorit” înseamnă; dacă veţi trata cu dispreţ Cuvântul, veţi regreta profund acest lucru. Şi mai spune „să nu vă lăsaţi înşelaţi!” Între semănat şi seceriş trebuie să treacă o vreme. Poate că vă veţi putea amăgi o bucată de vreme  că dacă semănaţi egoism veţi produce cu adevărat mai multă bucurie decât dacă aţi semăna sacrificiul de dragul Cuvântului lui Dumnezeu. Însă vă înşelaţi amarnic: ”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!” Desconsiderarea voastră pentru Cuvântul său şi faptul că folosiţi fondul pe care vi l-a încredinţat pentru satisfacerea capriciilor personale se va întoarce împotriva voastră ca o avalanşă. 

„Unde ai fost?” l-a întrebat Elisei pe servitorul său, Ghehazi. „Nu cumva ai fugit după Namaan să-i ceri bani? Nu cumva eşti mai lacom să-ţi umpli buzunarele cu aur decât să-l preamăreşti pe Dumnezeul lui Israel? Iată, lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de descendenţii tăi pentru totdeauna. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Lăcomia ta se întoarce împotriva ta.” (Cf, 2 Împăraţi  5:25–27.) Ceea ce va semăna omul aceea va culege.  

„Unde-ţi este soţul, Safira?” a întrebat Petru. „Sigur aceasta este toată suma pe care aţi primit-o pentru teren? De ce aţi dispreţuit slujirea Cuvântului, aţi conspirat să aveţi câştig din asta şi aţi conspirat să îl înşelaţi pe Domnul? Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Iată, cei care l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine. Lăcomia ta s-a întors împotriva ta.” Ceea ce va semăna femeia aceea va culege.

Iar Pavel spune în versetele 6 şi 7: Îl onorăm pe Dumnezeu şi Cuvântul său când luăm din banii care ne-ar fi putut aduce ceva confort, siguranţă sau prestigiu şi îi dăm pentru a sprijini slujirea Cuvântului (atât în ţară cât şi peste graniţe). Însă dacă suntem înşelaţi şi considerăm că vom fi mai fericiţi cheltuind acei bani pentru plăcerile noastre personale, atunci ne batem joc de Dumnezeu, iar lăcomia noastră se va întoarce împotriva noastră şi ne va strivi. Vom culege ceea ce am semănat.

A semăna în firea pământească şi în Duhul  

În cele di urmă, versetul 8 clarifică care este miza şi ne dă speranţă. „Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, va secera  din Duhul viaţa veşnică.” Miza din atitudinea voastră faţă de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi felul în care vă folosiţi de bunuri este viaţa veşnică. Ştiu că unora dintre voi aceasta va părea ca o întoarcere la mântuirea prin fapte, pe care Pavel a negat-o în această scrisoare. Însă nu este. Faptele sunt atitudinile şi acţiunile unei inimi care îşi atribuie sieşi obţinerea unei virtuţi sau mulţumiri, care se aşteaptă să i se aducă laude pentru ceea ce a realizat. Nimeni nu se poate mântui pe sine însuşi prin asemenea fapte. Însă iubirea nu este lucrarea firii pământeşti; este rod al Duhului. Nu învăţăm mântuirea prin fapte când afirmăm că pentru a intra în mântuirea finală, trebuie să purtaţi roadele Duhului. Nu spunem altceva decât ceea ce afirmă Pavel în Romani 8:14, „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Convertirea autentică la Cristos nu este doar un simplu act omenesc şi anume de a-l numi pe Cristos Mântuitorul nostru.(„Mulţi îmi vor spune în acea zi, ≪Doamne, Doamne≫… însă le voi spune, ≪Plecaţi de la mine, Niciodată nu v-am cunoscut!≫) Convertirea autentică este un act divin prin care Duhul înfierii începe să locuiască în inima noastră (Romani 8:15; Galateni 4:6), făcându-ne să urâm păcatul şi să iubim neprihănirea (Ezechiel 36:27) şi să ne punem încrederea în harul lui Cristos. Suntem  convertiţi atunci când auzim Evanghelia şi ne simţim îndemnaţi să părăsim păcatul, să ne punem credinţa în Cristos ca să obţinem iertare şi să începem să umblăm prin credinţă în promisiunea şi puterea sa. Mai există şi atitudini cu privire la bani şi la învăţarea  Cuvântului lui Dumnezeu  care nu pot continua să coexiste cu adevărata credinţă mântuitoare  în Cristos care este mai mult decât suficient. De aceea Pavel poate afirma că chiar dacă mântuirea este dată de har prin credinţă, există totuşi atitudini şi acţiuni care vă pot distruge.

Speranţa despre care vorbeşte versetul 8 este aceea că viaţa veşnică poate fi câştigată pur şi simplu semănând în Duhul. „Cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.” Ce înseamnă acest lucru? Cred că înseamnă că Duhul este câmpul pe care lucraţi şi care speraţi că va produce recoltă. Dacă veţi privi la „firea pământească” pentru a produce recolta împlinirii, veţi obţine putrezirea. Însă dacă veţi privi la Duhul, veţi obţine viaţa. Vă sculaţi dimineaţa şi simţiţi în voi nevoia după puterea Duhului şi căutaţi să o săturaţi prin Cuvânt şi rugăciune? Sau vă atunci când vă treziţi aveţi senzaţia că nu este timp  să căutaţi împlinirea sa, ba mai mult decât atât e o zi obişnuită şi nu am nevoie de cine ştie ce ajutor. E suficient dacă mă rog în timp ce cobor scările!

Când vă luaţi salariul căutaţi în Duhul cum să investiţi aceşti bani cum este cel mai avantajos pentru Împărăţia lui Dumnezeu, sau îi investiţi în firea pământească pentru folosul vostru individual? A semăna în Duhul înseamnă să recunoaşteţi unde intenţionează Duhul să producă rod bogat pentru slava lui Dumnezeu şi să semănaţi sămânţa resurselor voastre acolo. Unul din locurile unde Duhul a promis să rodească 30, 60 sau 100 este în învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, a semăna în Duhul înseamnă să vă sprijiniţi pastorii, învăţătorii şi misionarii cu banii voştri. Nici nu vă imaginaţi ce poate face acel plic cu bani pe care îl oferiţi duminica. Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera (viaţa veşnica!), dacă nu vom cădea de oboseală.