1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.

2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:

3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.

 4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Haideţi să punem textul de astăzi sub egida maternităţii. Fiecare text din Biblie este un text dedicat Zilei Mamei dacă credeţi că toată Scriptura abundă în a învăţa, verifica, corecta şi antrena în vederea neprihănirii şi dacă credeţi  că mamele au nevoie de toate acestea de dragul chemării lor extrem de importante. Iar dacă fiecare text este relevant pentru maternitate, este de asemenea relevat pentru paternitate şi pentru cei necăsătoriţi, pentru cuplurile căsătorite care nu au copii, pentru văduve şi văduvi. Toate categoriile de oameni, aflate în toate stările de viaţă pot trage învăţătură din Scriptură atunci când textele sunt corect înţelese şi puse în practică.

Lois şi Eunice

Însă există un text ce face legătura între acesta şi maternitate într-un mod foarte eficient. Haideţi să îl studiem împreună. Fragmentul este important pentru a confirma ceea ce urmează să înţelegem din textul de astăzi şi să facem legătura între pasajul din Epistola către romani şi maternitate. În 2 Timotei 3:14 Paul i se adresează lui Timotei,

„Tu să rămâi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat”

Aflăm din 2 Timotei 1:5 de la cine anume, de la mama şi de la bunica lui. Pavel spune,

„Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.”

Se pare că tatăl său era un grec necredincios (Faptele apostolilor 16:3). Aşadar el a învăţat Scripturile Vechiului Testament de la mama şi bunica sa, care erau evreice credincioase.

Prin credinţa în Isus Hristos  

Acum ascultaţi ce are de spus din nou 2 Timotei 3:14-15, ţinând cont de aceasta:

 „Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat [de la mama şi bunica ta cele evlavioase]15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Ceea ce face acest pasaj atât de relevant  pentru textul nostru din această dimineaţă nu este doar legătura cu mama şi bunica lui Timotei, ci acele ultime câteva cuvinte din versetul 15: „prin credinţa în Hristos Isus.”

Observaţi cum Pavel face legătura dintre Scripturile Vechiului Testament pe care Timotei le învăţase de la mama şi bunica sa cu credinţa în Isus Hristos. Şi din nou versetul 15: „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” Scripturile Vechiului Testament vă conduc cu înţelepciune la mântuire, dacă şi numai dacă vă călăuzesc spre credinţa în Isus Hristos. Lois şi Eunice îl învăţaseră pe Timotei cu credinţă şi în lumina adevărului Scripturile Vechiului Testament astfel încât atunci când a fost predicat Hristos, Timotei a crezut în El. El nu s-a poticnit de piatra unghiulară. El l-a văzut pe Hristos la fiind scopul legii, aşa că a crezut şi a fost mântuit. Vechiul Testament l-a făcut înţelept conducându-l la mântuire „prin credinţa în Hristos Isus.”

Cum îi învăţăm pe alţii Biblia?  

Exact acest lucru nu s-a întâmplat în Scrisoarea către romani 10:1-4. Şi, cu toate că nu putem da niciodată în totalitate vina pe mama şi tata pentru necredinţa copiilor lor (până şi Dumnezeu are copii neascultători care se comportă fără caracter şi se luptă cu necredinţa!), şi totuşi, ar trebui să ne întrebăm, oare mamele, bunicile şi taţii evrei îşi învăţau copii pe timpurile lui Pavel cu aceeaşi credincioşie şi introspecţie pe care au avut-o Eunice şi Lois? Adică, îi învăţau că Scripturile sunt menite să ne facă înţelepţi şi să ne conducă la mântuire prin credinţa în Mesia-Mântuitorul-Hristos Isus?

Şi ca să subliniez şi mai mult ideea, mamelor— şi voi toţi care aţi primit misiunea de a-i forma pe cei mai mici membri ai familiei şi ai bisericii—învăţăm noi Vechiul şi Noul Testament de aşa natură încât să-i facem pe copiii noştri înţelepţi şi să-i conducem la mântuire prin credinţa în Isus Hristos? Accentul cade pe „credinţa în Isus Hristos”! Sau poate că transformăm  Scripturile într-o colecţie de istorioare pline de învăţături morale? Poveştile Bibliei marchează permanent nevoia de un Mântuitor sau arată doar nevoia ca tu să-ţi pui în ordine viaţa morală? Copii îşi formează impresia că în linii mari creştinismul este o listă de lucruri pe care trebuie să le faci şi altele pe care nu ai voie să le faci sau relatează în mare cum Dumnezeu îi îndreptăţeşte de cei păcătoşi prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos? Îşi formează impresia că fundamentul acceptării lor de către Dumnezeu este bunul lor comportament sau perfectul comportament, moartea şi învierea lui Isus primite numai şi numai prin credinţă? Învaţă să câştige favoarea lui Dumnezeu printr-o neprihănire pe care o practică sau prin neprihănirea pe care Hristos a practicat-o de dragul lor?

Sau pentru a completa întrebarea şi pentru a introduce  problema mai generală care abordează cum ascultarea credincioşilor—sfinţirea lor—se raportează la îndreptăţirea lor, ne întrebăm: Copiii învaţă de la noi faptul că ascultarea practică şi personală pe care Dumnezeu o cere de la credincioşi este modul de a deveni o persoană neprihănită sau felul în care se transformă o persoană neprihănită? Când îi cereţi unui copil să facă ceva şi insistaţi asupra ascultării—ceea ce ar trebui să faceţi—îi induceţi copilului senzaţia că bunul lui comportament este rădăcina ce creşte înspre neprihănire sau e un fruct ce rodeşte din neprihănire doar prin credinţă? Îi ajutăm pe copii să înţeleagă credinţa mântuitoare atât ca fiind calea prin care avem neprihănirea lui Hristos ca bază pentru care Dumnezeu ne acceptă cât şi ca mod în care avem puterea lui Hristos de a deveni ca El în viaţa de zi cu zi? Păstrăm amândouă aceste lucruri împreună însă în ordinea corectă: credinţa în Hristos ca legătură în primul rând cu perfecţiunea şi iertarea Sa, iar în al doilea rând ca legătură cu puterea Sa purificatoare—una este menită pentru îndreptăţire (perfecţiunea ş iertarea Sa), iar cealaltă este necesară pentru sfinţire (puterea Sa purificatoare)? Aceeaşi credinţă ne leagă de Hristos pentru amândouă.  

Lois şi Eunice l-au învăţat pe Timotei Scripturile cu atâta credincioşie astfel încât atunci când Timotei a auzit evanghelia lui Isus Hristos, a înţeles că despre asta vorbeau Scripturile: „mântuirea prin credinţa în Hristos Isus.”

Romani 10:1-4
Ei bine, în Epistola către romani 10:1-4 îl vom vedea pe Pavel îndurerat, descriind ce se întâmplă când Scripturile nu sunt înţelese în acest fel.

„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere”

Aici e un lucru trist. Rudele de naţionalitate iudaică ale lui Pavel nu sunt mântuiţi. El se roagă pentru mântuirea lor. Timotei învăţase de la mama şi bunica sa ceva care l-a înţelepţit ducându-l la mântuire, şi anume, că aceasta vine prin credinţa în Hristos Isus. Însă aici avem de-a face cu iudei care nu sunt „înţelepţi în felul care duce la mântuire.” De ce? Râvna lor nu se înrădăcinează în cunoaşterea corectă. Ce anume nu ştiu ei?

Răspunsul îl găsim în versetele 3-4. 3. 

„Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu [literalmente neprihănirea lui Dumnezeu], au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. 4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea[sau mai literalmente: deoarece scopul legii este Hristos pentru a da neprihănire oricui crede.]”

Ce anume nu cunosc din moment ce nu se supun neprihănirii lui Dumnezeu şi caută să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi? Nu cunosc că a se supune neprihănirii  lui Dumnezeu înseamnă în primul şi-n primul rând a primi doar prin credinţă darul lui „Hristos pentru neprihănirea oricui crede.”

Însă aproape că puteţi să le auziţi pe zeloasele rude ale lui Pavel strigând în apărarea lor: „Staţi puţin! Ne faceţi o mare nedreptate. Tocmai efortul nostru de a stabili neprihănirea în viaţa noastră ESTE supunerea noastră faţă de neprihănirea lui Dumnezeu. Cum altfel ar trebui să arate supunerea faţă de Dumnezeu , decât cu entuziasm pentru stabilirea neprihănirii în vieţile noastre astfel încât vieţile noastre să se alinieze cu poruncile lui Dumnezeu? Ce aţi vrea să facem, să nu ne pese dacă suntem neprihăniţi sau nu?” Astfel s-au exprimat rudele lui Pavel şi Martin Luther în tinereţe şi milioane de oameni care merg biserică în ziua de azi.

Însă Pavel spune că atunci când trăieşti astfel—când te străduieşti să păzeşti poruncile ca mod de a te îndreptăţi în faţa lui Dumnezeu—nu te supui neprihănirii lui Dumnezeu. De ce? Mie mi se pare că sunt foarte supus. Încerc să respect legea voastră! Chiar mă adresez vouă să mă ajutaţi să ascult de legea voastră!Mai e loc de şi mai multă supunere? De ce o asemenea ascultare nu este o supunere suficientă faţă de neprihănirea lui Dumnezeu pentru a fi luată în considerare ca îndreptăţire?

Neprihănirea lui Dumnezeu se manifestă acum sub formă de dar prin credinţa în Hristos Isus

Vă voi citi mai întâi răspunsul din Epistola către romani 3:21-22 după care din Filipeni 3:8-9 şi apoi din Epistola către romani 10:4. Este acelaşi răspuns în toate cele trei texte: neprihănirea lui Dumnezeu se manifestă acum sub formă de dar prin credinţa în Hristos Isus, iar singurul mod de supunere este să o primim prin credinţă.

Epistola către romani 3:21-22, „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege… neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.”

 Filipeni 3:8-9, „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”

Epistola către romani 10:4,” Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.”

Motivul pentru care nu este supunere faţă de neprihănirea lui Dumnezeu atunci când căutăm îndreptăţirea încercând să ascultăm de Dumnezeu, chiar şi cu ajutorul lui Dumnezeu, este că îl dezonorează pe „Hristos ca neprihănire a noastră.” Îi spune lui Dumnezeu,”Comportamentul meu umil, plin de Duhul Sfânt va fi motivul pentru care stau în picioare neprihănit în faţa ta,” în timp ce Dumnezeu spune de fapt tot timpul, „Ba nu. I-am încredinţat acest rol măreţ neprihănirii Fiului meu, Isus Hristos. Când te accept şi te răzbun şi te declar neprihănit în ochii mei, te voi accepta numai şi numai în temeiul neprihănirii Sale. Neprihănirea divină perfectă, exercitată de Fiul meu este singura neprihănire care va îndreptăţi la judecata mea. Tu mă vei asculta prin credinţă!  Însă toată ascultarea ta  imperfectă va fi rodul îndreptăţirii tale, nu rădăcina sa. Numai Fiul meu va avea această onoare.

Supunerea faţă de neprihănirea lui Dumnezeu pe care Dumnezeu o cere de la noi nu constă pur şi simplu în a ne supune puterii lui Hristos ce ne împuterniceşte în calitate de cheie a sfinţirii noastre, ci în primul rând să ne supunem perfecţiunii şi iertării lui Hristos ca fiind cheia pentru îndreptăţirea noastră. Iar dacă încercăm să le îmbinăm, vom înjumătăţi din onoarea lui Hristos.

Aşadar, mamelor –şi toţi cei cărora le pasă de viitoarea generaţie a credinţei– ce-i de făcut?

Patru implicaţii a ceea ce am văzut  

1. Fă pace cu Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos ca neprihănire a ta.

Hai să ne înţelegem o dată pentru totdeauna. Nu vei fi niciodată suficient de bun pentru a da o neprihănire proprie ce ar putea fi temeiul îndreptăţirii tale. Fie Hristos va fi neprihănirea ta, ori vei pieri. Iar când ai stabilit acest lucru cu Dumnezeu şi când te-ai încrezut în Hristos cu privire la neprihănire, atunci prin aceeaşi credinţă să te asemenea cu el în aşa măsură astfel încât să progresezi în a eradica rădăcinile păcatului din viaţa ta. Cu alte cuvinte, luptă lupta credinţei nu pentru a fi îndreptăţit, ci pentru că eşti deja îndreptăţit. Copiii tăi vor remarca diferenţa.

2. Învaţă-ţi copiii să caute iertarea păcatelor lor ca şi neprihănirea de care au nevoie pentru a sta în picioare în faţa lui Dumnezeu doar la Hristos.

Ajută-i să înţeleagă că Hristos este singura lor speranţă. Arată-le ce înseamnă să te agăţi de el şi să speri în el şi să îl preţuieşti mai mult decât viaţa însăşi.

3. Învăţaţi-i că a se încrede în Hristos în calitate de rege al neprihănirii nu doar că îi face să stea drept în faţa lui Dumnezeu, dar de asemenea detronează păcatul din vieţile lor.

Ajutaţi-i să înţeleagă că două lucruri se întâmplă atunci când credinţa îi conectează cu Isus: primul este faptul că neprihănirea lui ni se atribuie în faţa lui Dumnezeu, astfel încât suntem pe deplin acceptaţi în Hristos; iar celălalt este faptul că prin această conexiune începe să curgă puterea care învinge păcatul. Aşadar o neprihănire personală progresivă este rodul necesar al unei neprihăniri perfect atribuită.

Desigur, nu vom folosi acest limbaj (progresiv, personal, atribuit) când vorbim cu un copil de şapte ani. Ce îi vom spune? Îi vom spune astfel:

"Talitha, mami şi tati sunt pe pământ de multă vreme şi au aflat din Biblie şi din vieţile noastre că nici noi şi nici tu nu vom fi vreodată suficient de buni pentru a ne ridica la standardele perfecte ale lui Dumnezeu. Noi încă mai facem greşeli după atâţia ani. Păcătuim. De aceea Biblia ne spune ca Dumnezeu l-a dat pe Fiul său ca să moară pentru păcatele noastre şi pentru a fi neprihănirea noastră. Moartea sa perfectă dă socoteală pentru pedeapsa noastră, iar ascultarea sa perfectă se ia în consideraţie ca neprihănire, dacă ne încredem în el. Aşadar, uită-te întotdeauna la Isus. Încrede-te mereu în Isus. Şi ţine minte, Talitha, din moment ce Dumnezeu nu l-a cruţat pe unicul săi Fiu ci l-a dat pentru noi toţi, ne va da cu siguranţă tot ce avem nevoie în această viaţă şi în cea viitoare (Romani 8:32; Filipeni 4:19). Toate promisiunile lui Dumnezeu ne aparţin datorită lui Isus. Aşadar când te încrezi în el, asigură-te că te încrezi în el pentru tot ceea ce a făcut  şi pentru tot ceea ce a promis şi tot ce a împlinit. Iar credinţa vă va ajuta să nu mai păcătuiţi pentru că vă încredeţi în Isus să vă dea un viitor plin de cele mai bune lucruri, iar voi nu veţi vrea să păcătuiţi pentru a vă confecţiona un viitor mai bun. Aşadar, încredeţi-vă în Isus pentru tot ceea ce a făcut şi pentru tot ceea ce promite. Prin credinţă el va fi neprihănirea voastră perfectă, astfel încât nu trebuie să vă temeţi, iar prin aceeaşi credinţă el vă va ajuta să faceţi ceea ce este drept. "

4. În cele din urmă, rugaţi-vă pentru copii.

Rugaţi-vă pentru cei mici. Rugaţi-vă neîncetat pentru cei ce au rătăcit calea. Fie ca versetul 1 din Epistola către romani să vă fie mărturia zilnică: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.”

Nu obosiţi. Nu renunţaţi. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu ce aduce mântuirea. Spuneţi-o adesea, spuneţi-o bine. Fiţi răbdători şi rugaţi-vă. Amin.