Uneori cei somnorosi din punct de vedere spiritual trebuie sa fie zguduiti. Daca vrei sa te auda ce spui, s-ar putea sa fie nevoie sa-i scandalizezi.

   Isus se pricepea foarte bine la aceasta. Atunci cand vrea sa ne invete ceva despre inchinare, El foloseste o desfranata!

   "Du-te si cheama pe sotul tau!", ii spune El samaritencei. "Nu am sot", raspunde ea. "Asa este", spune Isus."Dar pana acum ai avut cinci, iar barbatul cu care traiesti acum nu-ti este sot".

   Ea este socata. Noi suntem socati. Dar Isus sta pur si simplu acolo, la marginea fantanii, cu bratele incrucisate, tintuind-o pe femeie cu o privire patrunzatoare, gata sa ne invete despre inchinare.

   Primul lucru pe care-l invatam este ca inchinarea adevarata are de-a face cu viata reala. Nu este un intermezzo ireal in mijlocul realitatilor saptamanii. Inchinarea are de-a face cu adulturel, foametea si conflictele rasiale.

   Isus este obosit si slabit din cauza calatoriei. Este insetat si coplesit de caldura. Se hotaraste: "Da, chiar acum voi cauta pe cineva care sa se inchine Tatalui - o samariteanca adultera. Le voi arata ucenicilor Mei cum cauta Tatal sa primeasca inchinarea in mijlocul vietii reale de la cine ne-am astepta mai putin.

   Era samariteanca. Este femeie. Este adultera.

   Da, le voi arata ceva chiar si despre modul in care multimea de prostituate din Samaria se poate transforma intr-o multime de inchinatori adevarati."

   Sa ne intorcem la inceputul povestirii. In drumul Sau spre Galileea," Isus a trebuit sa treaca prin Samaria". "A venit langa o cetate a Samariei, numita Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov il daduse fiului sau Iosif. Acolo se afla fantana lui Iacov; Isus deci, fiind obosit de calatorie, S-a asezat asa cum era langa fantana. Era cam pe la ceasul al saselea." (Ioan 4. 4-6).

   Samaritenii reprezinta ramasitele regatului iudaic din Nord, oameni care incheiasera casatorii mixte cu strainii dupa ce conducatorii si cei de vita nobila  din poporul evreu fusesera dusi in Exil in jurul anului 722 i.Hr. In trecut isi zidisera un loc separat de inchinare pe muntele Garizim. Respinsesera Vechiul Testament in intregime, cu exceptia propriei versiuni a primelor cinci carti ale lui Moise. Dusmania lor fata de evrei (Isus fiind unul dintre ei) dura de secole.

   Isus intra direct in aceasta ostilitate, Se aseaza si cere de baut. Femeia este uluita chiar si de faptul ca Isus i Se adreseaza: "Cum, Tu, fiind iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie samariteanca?" (v.9)

   In loc sa-i raspunda direct, Isus schimba subiectul si creste astfel nivelul ei de uluire. El spune: "Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si cine este Cel care-ti zice "Da-Mi sa beau", tu ai fi cerut de la El si El ti-ar fi dat apa vie."(v.10). Lucrul cu adevarat uimitor nu este ca El i-a cerut sa-I dea apa sa bea, ci ca ea nu a cerut de la El! El are "apa vie", pe care o numeste "darul lui Dumnezeu". Dar femeia nu pricepe prea multe. Ea spune simplu: "N-ai cu ce sa scoti si fantana este adanca; de unde ai putea sa ai apa vie?" (v.11). Inca nu se afla pe aceeasi lungime de unda cu Isus.

   Asa ca Isus ridica din nou nivelul de uimire: "Oricui bea din apa aceasta ii va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face in el un izvor de apa, tasnind in viata vesnica" (V.13-14). Lucrul uimitor nu este ca El ii poate da apa fara sa aibe cu ce sa o scoata din fantana, ci ca apa pe care i-o da El potoleste setea pentru totdeauna. Cand bei din ea, sufletul tau devine un izvor. Este apa minune: se ingroapa intr-un suflet secatuit si tasneste la suprafata ca un izvor de viata.